Candidez în primul rând cu gândul că tinerii au nevoie de un reprezentant acolo unde se iau deciziile şi apoi pentru a aduce pe agenda publică teme importante, care nu sunt luate în seamă în prezent de către actuala “clasă” politică.

De 9 ani spun lucrurilor pe nume pe blog, de vreo 5 ani activez în societatea civilă, însă mi-am dat seama că din postura de blogger sau de ONG-ist nu pot să fac toate lucrurile pe care mi le-am propus şi de care cred că Bacăul are nevoie, chiar dacă în toţi aceşti ani am avut demersuri cu impact la nivel local şi naţional.

Pentru mine va fi o campanie pozitivă, bazată pe idei realiste, concrete, bine argumentate. Îmi doresc să le demonstrez băcăuanilor că încă mai putem spera că în oraş se poate face ceva.

Aştept cu nerăbdare părerea voastră şi, de ce nu, propuneri sau idei despre dezvoltarea pe termen lung a Bacăului. Dacă credeţi în mine, vă aştept alături!

O să încerc pe parcursul următoarelor zile să vă spun motivele concrete pentru care candidez, de ce cred că e nevoie de independenţi la cârma administraţiei publice locale din toată ţara şi, de ce nu, să încurajez tineri şi din alte judeţe să ia taurul de coarne şi să se înscrie în lupta electorală. E nevoie de figuri proaspete care măcar să dea un semnal şi să aducă o serie de teme pe agenda publică, altele decăt cele care se rezumă la scandalul de faţadă al taberelor politice locale.

Sunt sigur că o să apară întrebări de genul "da' ce te recomandă?", aşa că voi lăsa câteva referinţe despre mine de pe Adevărul: