Sute de oameni din Frumuşeni, lăsaţi fără curent la o simplă bătaie de vânt. Autorităţile locale încearcă să-i ajute, dar ENEL-ul îi amână de ani de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localitatea arădeană Aluniş (aparţinătoare de comuna Frumuşeni) este afectată de desele întreruperi de curent electric. De fiecare dată când este vreme rea şi vântul suflă cu putere strada principală din localitate rămâne fără curent.

Conform declaraţiilor primarului comunei Frumuşeni, Reginald Andronic, situaţia persistă de câţiva ani. "De fiecare dată când bate vântul mai puternic apar aceste probleme care afectează o stradă întreagă. De fapt, este vorba despre nişte defecţiuni care apar la staţia trafo a ENEL-ului. Aceasta ar trebui reparată pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete", ne spune Reginald Andronic.

Mai mult, primarul susţine că a făcut nenumărate demersuri la ENEL, atât la Arad, cât şi la Timişoara, însă prolema este nerezolvată de multă vreme. Acum, localnicii din Aluniş au făcut reclamaţii la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor de unde aşteaptă o rezolvare.

"Am făcut sesizări pentru ca cei de la ENEL să vină şi să îşi repare staţia trafo din comună, însă până acum nu s-a întâmplat nimic. Situaţia este una foarte neplăcută pentru oameni, dar cei de la ENEL nu au dat niciun răspuns concret şi nici nu au venit să rezolve problema. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât pe această stradă se află dispensarul", mai spune Reginald Andronic, primarul comunei Frumuşeni.

Vă mai recomandăm: O avarie ENEL a lăsat jumătate din oraşul Constanţa fără apă

Enel, amendată de ANPC cu 13.000 de lei pentru că percepea penalităţi la denunţarea contractului

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite