De ce le este interzis femeilor însărcinate să lovească pisica cu piciorul. Cele mai ciudate tradiţii prenatale româneşti

De ce le este interzis femeilor însărcinate să lovească pisica cu piciorul. Cele mai ciudate tradiţii prenatale româneşti

Mirii şi pălăscaşii FOTO Monografia comunei Covăsînţ:

Tradiţiile şi obiceiurile româneşti din perioada prenatală, dar şi botezul şi căsătoria se respectau cu sfinţenie în mai toate comunele şi satele ţării. Fiecare tradiţie diferea de la o zonă la alta. De exemplu, în zona de vest a ţării de respectau anumite obiceiuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

De exemplu, în comuna Covâsînţ din judeţul Arad, în perioada când femeia era însărcinată nu avea voie să lovească cu piciorul pisica sau câinele ca să nu fi e pruncul păros sau până în anul. Până în 1969 toate femeile au născut acasă cu o moaşă din comună, iar vreme de şase săptămâni mama dormea cu pruncul în pat, ca să nu fie schimbat de zmăoaice.

Perioada prenatală

În perioada când femeia era însărcinată nu avea voie să lovească cu piciorul pisica sau câinele ca să nu fi e pruncul păros. La fel nu avea voie să se mire pe ceva urât fiindca aşa ar fi fost şi pruncul ei. În sfârşit, nu avea voie să fure fructe, fi indcă pruncul s-ar fi născut cu semn, în locul unde fructul furat s-a atins de corpul mamei. Interdicţiile funcţionează şi azi, memoria colectivă fiind plină de exemple de femei care au lovit cu piciorul animale cu păr, care s-au mirat pe semne urâte sau pe oameni urâţi, care „au locomit” la ceva, au furat şi li s-a născut copilul cu semn de forma fructului. Ca remediu se spunea că trebuie sa-ţi aduci aminte cum s-a întâmplat, şi şase săptămâni când bate clopotul de ora 12 la biserică să-i dai să sugă copilului în prag şi semnul dispare.

Naşterea –botezul

Cea care ajuta odinioară femeile să nască era moaşa. Până în 1969 toate femeile au născut acasă cu o moaşă din comună. În trecut, odată venit pe lume, ea lua pruncul şi îl închina la Dumnezeu, după care mergea la preot şi aducea apă sfinţită pe care o punea în prima scaldă.
În acea vreme, duceau la biserică la 2-3 zile de la naştere şi îl boteazau formal dându-i un nume. Până la adevărtul botez noul născut era ţinut în casă.

Vreme de şase săptămâni mama dormea cu pruncul în pat, ca să nu fi eschimbat de zmăoaice. La capul copilului puneau şi mai pun şi acum o cărticuţă „Visul Maicii Domnului, ” o foarfecă, un cuţit. Contra deochiului i se punea la gât un baier cu tămâie, sare.

La şase săptămâni mama ducea pruncul la biserică şi îl dădea preotului care îl închina la Dumnezeu şi la Maica

Domnului, să-l aibă în paza lor. Acum botezul se face odată cu această binecuvântare. În trecut, la botez moaşa era aceea care ducea pruncul la biserică, mama rămânea acasă. În timpul botezului, ea cosea, făcea de mâncare, adică lucre ca, prin similitudine, pruncul să fi e harnic. Pentru botez naşa dădea o lumânare şi o pânză numită creişană, care la băiat era albastră iar la fată roz. După ce pruncul era botezat era adus acasă de naşă. Dacă se întâmpla că erau botezaţi odată doi prunci ei deveneau „fraţi de cruce”, ziceau unul către altul „frate”, „soră”. Acasa după botez se făcea masă. În trecut erau invitate doar moaşa, nănaşa şi neamurile mai apropiate. Se servea zamă, sarme, plăcintă. Până la 7 ani pruncul era considerat nevinovat. Dacă se întâmpla să moară până la această vârstă i se făcea o slujbă specială, diferită de cea pentru morţii adulţi.

Căsătoria

În Covăsânţ peţitul rar îl făceau unchii, de cele mai multe ori cei aleşisă meargă în peţit erau oameni de seamă. Ca insemn aceştia aveau în mână o bâtă. La casa fetei erau primiţi cu toată cinstea şi dacă ambele părţi se înţelegeau asupra zestrei se dădea căpară „sumniţă”. Invitaţia la nuntă se făcea în trecut prin viu grai, de către doi chemători numiţi în Covăsânţ pălăscaşi.


Mirii şi nănaşii şi jocul miresei 

Înainte cu 2 zile de căsătoria religioasă, se făceu „pălăscaşii”, unul din partea miresei şi unul din partea mirelui. Seara, la casa miresei, prietenele acesteia şi prietenii mirelui se adunau şi împodobeau pălasca. De obicei pălăscaşii (chemători la nuntă) erau cei mai buni prieteni sau rude (veri) al mirelui şi al miresei.
Ei mergeau împreună. Când porneau prin comună ei purtau, ca semne distinctive, la pălărie o floare de mirt, pe piept două panglici una roză alta albastră, iar într-o mână pălasca cu vin şi în cealaltă bastonul.
Odinioară mergeau pe jos sau călare iar mai târziu pe biciclete împodobite cu hârtie creponată.
Fiecare pălascaş cheamă la nuntă pe cei poftiţi de familia care l-a numit a mirelui şi a miresei. Primii poftiţi sunt întotdeauna Cumătrul Mare şi Cumătrul Mic. După aceea mergeau să cheme neamurile şi cunoscuţii. În fi ecare casă pălăscaşul intra, dădea bineţe gazdelor apoi rostea chemarea în versuri:

„De la Gheorghe a lui Lupu
Vă pofteşte
La un prânz de mâncare
La un pahar de băutură
La un scaun de hodină
La mai multă voie bună,
Să fiţi a lui Dumnezeu!”
Când termina, închina, gusta băutura din ploscă, după care i-o întindea şi
gazdei, care răspune: „Troscoţăl crescut în cale
Mulţumescu-ţi dumitate!”

În ajunul nunţii, prietenii şi rudele se adună atât la casa miresei cât şi la casa mirelui şi petrec cu muzică, până noaptea târziu. A doua zi se pregătesc cu toţii de nuntă. Pe la ora 9 muzicanţii şi feciorii merg după Cumătrul Mare (naşul mirelui) aducându-l cu mare alai la casa mirelui. Apoi pleacă după Cumătru Mic, al miresei şi-l conduc la casa miresei. Apoi muzicanţii cu feciorii se întorc la casa mirelui de unde pleacă cu toţii după mireasă. Aici în trecut erau aşteptaţi cu poarta închisă şi între chemaţii mirelui şi cei ai miresei era un schimb de cuvinte rituale, rostite în versuri. Întrebaţi ce caută, nuntaşii mirelui spun că au venit după mireasă. Înainte de a fi scoasă mireasa, din casă este adus un bărbat travestit în mireasă. În drum spre biserică se cântă un Marşul mirilor.


De la biserică alaiul se întoarce la casa miresei tot pe Marş. La intrarea în casă, la uşă se pune o troacă cu apă şi de o parte şi de alta a troacei stau mirii cu lumânările în mâini. Nuntaşii, ca să treacă, trebuiau sa arunce bani în troacă, după care se aşeza fi ecare la locul său. Ultimii intrau mirii şi se aşezau în fruntea mesei. La dreapta miresei stătea naşul mare, la dreapta mirelul naşul mic şi givărul, un băiat mic. Se serveau gustările. În timpul mesei se cântau doine. După ce s-a terminat masa mirii ieşeau în curte şi începeau hora, la care lua parte tot tineretul din sat. În timpul jocului se striga:

„Feciorii de la lumini,
Tragă-i dracu tăt în spini”
Sau
„Cin se uită după noi
Crească-i coarne ca la boi”232

Bătrânii rămâneau în cameră unde se veseleau, cântau doine bătrâneşti până seara când se pregătea din nou masa şi se servea cina. După cină se strigau darurile de către doi oameni părăgeşi (pricepuţi la glume). Primul stând în picioare, în faţa mirilor şi a naşilor, ţinând în mână darul striga să audă toată lumea, fi ind îngânat de al doilea, care repeta după primul. Primul care dădea cinstea este Cumătrul Mare:

„Bună seara Cumătrul cel mare
Iată şi Cumătra mare
Au adus o cinste mare şi frumoasă
La june şi la mireasă.... ”
Dacă mireasa avea un unchi cel care striga zicea:
„Bună seara Cumătru Mare
Mireasa noastră are un unchi, o mătuşă
Şi trebuie să se mărite
Trebuie să strângem bani să o cinstim...
Unchiul răspundea:
„Mireasa noastră, ăsta-i darul nostru
Prinde-l în viaţă cu mare dulceaţă”

Darurile erau date, de cel ce striga, mirilor. După ce se termina de strigat cinstea mireasa dăruia naşului pânză de o cămaşă iar nănaşei un spătoi. La fel se făceau daruri şi părinţilor mirilor, după care urma jocul miresei. Primul care o juca pe mireasă era naşul, apoi el conducea jocul, care se plătea plătea cu 25-50 lei. Mireasa este jucată de toţi nuntaşii. Naşul bătea cu lingura într-o farfurie şi schimba melodia şi partenerul miresei. Fiecare juca doar câteva măsuri. Ultimul este mirele. După ce se termina jocul miresei, mireasa este condusă în altă cameră, unde i se punea conciul şi era învălită ca nevastă. Dansul începe din nou şi se dansa până în zori, când începeau să se pregătească de plecare la casa mirelui. Înainte de a-şi părăsi casa, unde a crescut, mireasa îşi saruta părinţii, fraţii şi surorile şi le mulţumea pentru dragostea părintească şi îi ruga să o ierte dacă le-a greşit cu ceva. Muzica cânta. Cântecul de despărţire al părinţilor. Alaiul cu nuntaşi mirelui se puneau în mişcare iar la poartă mireasa spărgea de stâlpul porţii o ulcică sau un pahar, semn că s-a despărţit de casă părintească. Alaiul pornea pe cântecul „Păsărică cu cunună”.

Pe drum mirii mergeau cu lumânările aprinse în timp ce muzica cânta doine bătrâneşti. Când ajungeau la casa mirelui erau primiţi de părinţii acestuia. Mirii înconjurau masa de trei ori, semn că la masa aceea se vor învârti până la moarte, după care răsturnau masa, dar soacra mare punea un ciubăr cu apă, ca viaţa tinerilor să fi e plină de fericire şi îmbelşugată. Nuntaşii intrau în casă şi apoi duceau mireasa în faţa naşilor ca nevastă, după care servea masa şi se veseleau. (Monografi a comunei Covăsînţ: Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi).

 

Vă mai recomandăm: 20 de obiceiuri ciudate la români. De ce nu se pomeneşte numele şerpilor în luna martie şi ce reprezintă cana cu apă pusă sub sicriu sau cântatul cucului lângă casă

Obiceiuri de nuntă în Moldova, de la tradiţie la modernitate

citeste totul despre: