Acum un secol aici era vamă. Astăzi clădirea e luată cu asalt de microbişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea în care a funcţionat vechea vamă a municipalităţii din Arad, situată la capul podului Traian, a fost ridicată acum peste o sută de ani. Acum, clădirea adăposteşte un local renumit în zonă pentru faptul că este umplut până la refuz în serile cu meciuri de fotbal din Liga Campionilor sau Europa League.

La începutul secolului XX a fost ridicată această clădire pentru a servi drept vamă. 

Producătorii şi negustorii sosiţi la Arad din părţile Banatului erau obligaţi să plătească vamă pentru produsele şi căruţele trecute peste râul Mureş şi introduse în oraş.

Pe faţada clădirii cu etaj se distinge stema oraşului cu cele trei turnuri de biserică, cetatea, un braţ având în mână o sabie, şi o panglică simbolizând Mureşul.

De-a lungul istoriei, până în pragul izbucnirii Primului Război Mondial, s-au cunoscut reguli precise în privinţa transportului de mărfuri peste Mureş dinpre Banat în Crişana, ori de-a lungul râului din Transilvania în teritoriul de astăzi al Ungariei.

image

Pe faţada clădirii cu un etaj se distinge stema oraşului

În toată această perioadă de comerţ, pe malurile Mureşului au fost instalate vămi pentru controlul mărfii şi achitarea unei taxe de trecere.

Aceste taxe se percepeau în mod special pe comerţul cu fructe, al materialelor lemnoase, precum şi a sării transportate cu pluta. Culoarul Mureş-Tisa-Dunăre a fost practicabil încă din perioada dacică, până în ultima jumătate a sec. al XIX-lea, când revoluţia industrială a înlocuit transportul comercial fluvial cu cel feroviar.

Pe parcursul secolelor XIX şi XX, Aradul s-a afirmat ca unul dintre cele mai importante centre economice din regiune.În acest sens semnificativă este evaluarea făcută în anul 1937, potrivit căreia, raportat la activitatea celor 4001 de societăţi comerciale, oraşul a fost considerat drept cel mai puternic centru economic din Transilvania şi al patrulea din România. Acum, clădirea adăposteşte un local cochet, în care arădenii din zonă îşi petrec serile cu meciuri din cupele europene la fotbal.
 

Vă mai recomandăm:

Una dintre clădirile istorice de pe strada Eugeniu de Savoya va fi reconstruită parţial

Ministrul Culturii, despre intervenţiile la clădirile istorice din Cluj: „Îmi exprim îngrijorarea faţă de slaba reprezentare a specialiştilor în acţiunea primăriei”

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite