Ziua Naţională a României va fi sărbătorită, la Alexandria, cu muzică, vin fiert şi varză cu ciolan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea pregăteşte pentru Ziua Naţională a României, 1 decembrie 2016, 2600 de porţii de varză cu ciolan. Alexăndrenii care se vor aduna pe platoul de la Finanţele Publice Teleorman pentru a serba Ziua României vor primi, tot din partea municipalităţii, vin fiert.

Luminiţele de Crăciun se vor aprinde, pe 1 decembrie,  în timpul spectacolului“Iubesc România”.

De Ziua Naţională a României, teleormănenii sunt invitaţi la spectacol. Consiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează, pentru al patrulea an consecutiv, proiectul cultural “Iubesc România”, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României.

Spectacolul care se va desfăşura de 1 decembrie,  pe platoul de la Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice, începând cu ora 15.00 va debuta cu recitaluri folclorice susţinute de Irina Loghin, Zinaida Bolboceanu (Chişinău), Dinu Iancu Sălăjan şi Ansamblul “Burnasul”.  Spectacolul va continua cu Talisman şi Bere Gratis.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite