Război pe majorităţile din Consiliile locale: ”Cei care vor vota în favoarea intereselor PSD vor fi excluşi din partid şi nu vor mai fi consilieri locali”
0
În vreme ce PSD Teleorman racolază primari de la PDL şi PNL, opoziţia îşi evaluează situaţia din fiecare localitate. Războiul se dă pe majorităţile din consiliile locale şi fiecare grupare face tot posibilul pentru a obţine cât mai mult majorităţi.
Şase edili de comune a reuşit să racoleze PSD până în prezent şi după declaraţiile liderilor de partid seria migrărilor nu se va opri aici. Primarii din Ştorobăneasa, Stejaru şi Răsmireşti şi-au anunţat schimbarea opţiunilor politice săptămâna aceasta.
În vreme ce organizaţia PSD i-a primit cu braţele deschise şi cu laude, opoziţia susţine că primarii au ieşit pe uşa din dos, fiind, în realitate, de multă vreme susţinători ascunşi ai adversarilor. ” Îi ştiam care sunt . Nu este nicio surpriză. La europarlamentare au jucat cu ei. Erau oricum pe lista neagră”, ne-a declarat Florin Titirişcă, prim vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PDL Teleorman.
PSD-ul speră să obţină odată cu primarii racolaţi şi majorităţile în consiliile locale din comunele respective. Primarii care au migrat către PSD promit că oamenii lor, adică consilierii opoziţiei, vor susţine proiectele pe care le vor promova ei, ca edili susţinători ai PSD.
În replică, opoziţia anunţă că îi va da afară din partid pe consilierii locali care trădează. ” Consilierii de la PDL care vor susţine proiectele PSD îşi vor pierde sprijinul politic şi calitatea de membri de partid şi nu vor mai fi consilieri locali în câteva luni”, a spus prim vicepreşedintele PDL, Florin Titirişcă.
Războiul este abia la început, după cum arată scena politică locală. În vreme ce PSD-ul îşi flutură , la vedere, primarii racolaţi, opoziţia analizează situaţia din teritoriu şi rămâne, deocamdată, destul de zgârcită în declaraţii.
După anunţul făcut de PSD, organizaţia are acum 52 de primari. Nu se ştie în câte localităţi primarii pot asigura şi majorităţile din consiliu.