O altfel de grădiniţă. Ţara unde cei mici dorm afară pe pătură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţii dorm pe păruri afară.   FOTO: Facebook Little Learners
Micuţii dorm pe păruri afară.   FOTO: Facebook Little Learners

La mii de kilometri distanţă de România există un centru de zi unde copiii cu vârste de grădiniţă dorm afară pe pătură. Reprezentanţii centrului susţin că dormitul afară este o idee preluată din ţările nordice şi că îi ajută pe micuţi să fie şi mai sănătoşi.

Un centru de îngrijirea copilului din regiunea Perth, Australia, are de ceva vreme un obicei de a-i pune pe copii să doarmă afară, iar asta după ce a descoperit că copiii care dormeau afară au un sistem imunitar mai puternic, se arată într-un articol din august 2017 publicat de news.com.au

Directorul acelui centru australian, Little Learners, a afirmat că mai puţin de 1% dintre micuţi au absentat iarna din pricina răcelii şi consideră că asta se datorează faptului că aceştia petrec mult timp afară, inclusiv dorm afară, pe pături, sub supravegherea educatoarelor.

„Credem cu tărie că această statistică este un rezultat direct al tuturor copiilor noştri aflaţi în aer liber mai des şi al copiilor mai în vârstă (2-5 ani) care dorm mai des în aer liber, unde pot respira aer curat“, declara directorul Ken Scott-Hamilton

Centrul a publicat imagini pe Facebook cu micuţii dormind pe pătură alături de informaţii despre beneficiile dormitului afară.

Potrivit mumsgrapevine.com.au, conducerea Centrului Little Learners din Perth a fost uimită de cât de benefice sunt rezultatele dormitului afară pentru cei mici încât a adoptat o „politică a dormitului afară“. Această idee provine din ţările nordice. Copiii primesc haine groase şi pot dormi, dacă vor, afară şi iarna.

Analiza făcută de centrul australian din Perth arată că micuţii care dorm afară au un somn mai adânc şi liniştit, se trezesc mai odihniţi şi au o atenţie mai bună.

Mai puteţi citi:

Specialist american care foloseşte muzica rap în educaţie: „Putem reaprinde imaginaţia şi putem schimba educaţia“

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite