„Imn la Satan“, bijuteria lui Macedonski pentru istoria literaturii române. Cum l-au cântat pe diavol alţi uriaşi ai poeziei: Eminescu, Arghezi sau Bacovia

Mari poeţi din literatura română au folosit în versurile lor metafora lui Satan, fără ca istoricii sau criticii să blameze versurile respective. Cea mai cunoscută poezie cu versuri ”diavoleşti” este ”Imn la Satan”, scrisă de Alexandru Macedonski.

Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi şi George Bacovia sunt greii literaturii române care au scris versuri despre Satan fără să fi acuzaţi de critici sau opinia publică că ar fi satanişti. Poeziile în care diavolul este folosit pentru expunerea sentimentelor şi trăirilor poeţilor, în limbaj liric, fac parte din literatura română şi au trecut testul timpului fără a fi blamate.

Puţini ştiu că promotorul simbolismului în literatura română, Alexandru Macedonski, a scris în 1912 un imn dedicat Satanei. Poezia intitulată ”Imn la Satan” a fost publicată în volumul ” Flori Sacre”.

”Satan, fermecător Satan, proteu ce eşti ascuns în toate, În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate; Te-ador, Satan, fiindcă tu eşti zâmbet, rază şi coloare, Eşti cugetări şi eşti simţiri, eşti aur, vin, cântare, floare, -- Eşti tot ce e ispititor: plasticităţi de corpuri goale, -- Şi zbor spre cer şi voluptăţi ce sunt titanice răscoale... O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forţă -- Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie şi torţă...”

Poezia nu a stârnit valuri de indignare, ci a fost primită bine de critică, care a considerat că Macedonski a fost influenţat în scrierea versurilor ”satanice” de Baudelaire, poet francez renumit pentru invocarea lui Satan în lirica sa. Dacă în jurul lui Baudelaire s-a creat legenda potrivit căreia ar fi făcut un pact cu diavolul pentru a avea succes cu scrierile sale, pentru Macedonski ecoul invocării Satanei nu a fost unul negativ.
 

Criticul Vladimir Streinu a considerat ”Imn la Satan” drept una dintre cele mai valoroase poezii scrise de Macedosnki.

Eminescu despre Satan

Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu a folosit şi el metafora Satanei pentru a transpune în lirică trăiri şi sentimente. Una dintre cele mai concludente poezii, scrise tot sub influenţa francezului Baudelaire, este ”Andrei Mureşanu: Tablou dramatic într-un act”.

”O, Satan! geniu al desperării! Acum pricep eu gându-ţi, căci zvârcolirea mării Trăieşte-acum în mine. Pricep gândiri rebele Când ai smucit infernul ca să-l arunci în stele, Dezrădăcinaşi marea ca s-o împroşti în soare, Ai vrut s-arunci în caos sistemele solare.  Da! ai ştiut că-n ceruri, răul, nedreptul, tronă, Că secole nătânge l-adoră, l-încoronă, Ştiai c-aşa cum este nu poate a fi bine!”

Criticii nu l-au acuzat pe Eminescu de satanism. Din alte scrieri ale marelui poet a rezultat aplecarea acestuia către magie şi ocultism.

Arghezi şi Blaga

Tudor Arghezi a oscilat toată viaţa între credinţă şi necredinţă. A fost călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica şi a scris „Psalmii“, considerate de critici unele dintre cele mai interesante şi mai originale tipuri de versuri din literatura română. Cel care şi-a căutat toată viaţa credinţa a scris şi el versuri în care apare invocat numele lui Satan.

Poezia lui Arghezi se numeşte chiar „Satan”. Prima ediţie a apărut în volumul de debut ”Cuvinte potrivite” în 1927, după perioada în care autorul Psalmilor experimentase postura de călugăr.

”Călătorind pe malul furtunilor latine, L-am întîlnit, sol paşnic, pe-o stîncă de topaz, Cu ochii, rîpi de umbră, deschişi din cer spre mine, Cu talpa roză, linsă, subt munte, de talaz.   Gol în imensa zare, tăcut şi gînditor, Cu braţele păroase, la piept, făcute cruce, Privirea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce Tîrîtă de vîrteje, - picior peste picior. (Satan-Tudor Arghezi)”  

Bacovia, poetul depresiv

Considerat cel mai depresiv poet din literatura română, George Bacovia a scris şi el despre Satan, în ”Comedii în fond”, apărut în 1936.
 

”Satanismul” lui Bacovia a fost pus pe seama influenţelor de la Poe pe care le-a avut o parte din opera sa lirică. Stilul lui Bacovia a fost considerat un ”stil al pateticului, un romantism al lubrubului”.

”Pax Magna” este considerată una dintre cele mai frumoase poezii ale lui Blaga. Pentru a expune eternul duel interior dintre bine şi rău, poetul Blaga s-a folosit şi el de metafora lui Satan.

”Şi clopotul vibrează, vibrează 'Satan este-nvins'-nici o îndurare- De vremuri noi e inima trează. Sunt grele visuri? halucinare? -Pe cer, în fund, se ilustrează- O conştiinţă din noaptea mare”.