Alegerile parţiale lipsite de incidente majore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii n-au avut prea mult de muncă foto: Claudiu Dumitrache
Oamenii legii n-au avut prea mult de muncă foto: Claudiu Dumitrache

Doar două incidente electorale au fost înregistate cu ocazia alegerilor locale parţiale organizate în judeţul Teleorman. În ambele cazuri a fost vorba despre vot multiplu. Cele două cazuri au fost semnalate în mediul rural.

Alegerile parţiale desfăşurate în judeţul Teleorman pentru alegerea primarilor în localităţile Turnu Măgurele şi Bujoru, alegerea Consiliului local în comuna Călmăţuiu de Sus şi alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman s-au desfăşurat fără indidente majore.

Pe parcursul întregii zile au fost semnalate doar două cazuri de fraude electorale.

Este vorba despre un cetăţean din comuna Cosmeşti cercetat pentru tentativă de vot multiplu. O. Tudorel de 47 ani s-a prezentat în faţa comisiei electorale la Secţia de votare nr. 2 Ciuperceni, comuna Cosmeşti, a predat cartea de identitate, a primit ştampila de vot, însă nu i s-a înmanat buletin de vot de către membrii comisiei. Cetăţeanul a luat de pe masă 4 buletine de vot pe care le-a ştampilat, motivând că a procedat ca la ultimele alegeri locale.

Incidentul a fost observat de preşedintele comisiei electorale a secţiei de votare, iar trei dintre buletinele de vot au fost anulate înainte de a fi introduse în urna de vot.

În cel de-al doilea caz, un observator acreditat la Secţia de votare nr. 1 Scrioaştea, a sesizat faptul că M. Ion din localitate a votat de două ori.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările comiterii faptei.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite