Uraniul din Munţii Apuseni şi bombele nucleare fabricate de ruşi: ce s-a ales de fostele mine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruşi au explotat în Apuseni o cantitate impresionantă de uraniu
Ruşi au explotat în Apuseni o cantitate impresionantă de uraniu

Pe lângă aur şi argint, subsolul Munţilor Apuseni conţine un element chimic mult mai important. Este vorba despre uraniu, explotat în trecut în mai multe perimetre miniere din Bihor şi mai puţin Alba. În prezent, singura mină aflată în funcţiune este la Băiţa. Mulţi ani, uraniul din Apuseni a ajuns în Rusia, dar există speculaţii conform cărora ar fi ajuns chiar şi în Germania lui Hitler.

Imediat după instaurarea regimului comunist în România a fost creată societatea mixtă româno-sovietică „Sovromquartit”. Prin intermediul acesteia se realiza exploatarea uraniului din Apuseni, în special din zăcământul de la Băiţa, în judeţul Bihor. Sovieticii au numit aşezarea ce apărea în jurul minelor de uraniu „Oraşul Dr. Petru Groza”, după numele primului premier român instalat de comunişti. 

Istoricul Florian Banu analizează în volumul „Asaltul asupra economiei Romaniei” – de la Solagra la Sovrom (1936-1956), situaţia „Sovromurilor” din România. Conform acestuia, România a livrat, în perioadă 1952-1960, o cantitate de 17.288 tone uraniu-metal. Ruşii au refuzat construirea în România a unei uzine de preparare a minereului, motiv pentru care au transportat întreaga cantitate în Uniunea Sovietică. La nivelul consumului de atunci al energiei din România, întreagă cantitate de uraniu produsă şi livrată ruşilor ar fi însemnat o rezervă de 100 de ani.

Minereul de la Băiţa se transporta cu maşini de mare tonaj la Ştei, fostul Dr. Petru Groza, unde era prelucrat în trei mori, într-o fază primară, apoi se ambala în cisterne speciale şi se expedia cu vagoanele, prin Halmeu, în URSS. Două-trei garnituri de tren plecau zilnic. Rocile care aveau un conţinut foarte mare de uraniu erau transportate spre Uniunea Sovietică cu avionul, de pe aeroportul special amenajat pe dealul de lângă Spitalul de Neuropsihiatrie, din partea estică a oraşului Ştei.

dr petru groza oras

Oraşul Dr. Petru Groza într-o imagine de arhivă

Florin Banu afrmă că între 1945 şi 1955, costul lucrărilor geologice a fost de 262 milioane lei, sumă ce, după 1956, a ajuns la 520 milioane de lei. Totul a fost pe cheltuiala statului român dar, prin intermediul „Sovromquartit”, în folosul URSS. Istoricii au calculat că, dacă statul român ar fi încasat beneficiile prin vinderea acestui minereu livrat pe piaţă liberă, ar fi avut un câştig de peste 2 miliarde de lei. Concluzia acestei afaceri deosebit de profitabile pentru Uniunea Sovietică este că, cel puţin în perioada respectivă, primele bombe nucleare ruseşti ar fi fost fabiricate şu cu uraniul din Apuseni. Exploatarea de uraniu la Băiţa a fost încheiată de ruşi în 1960, fiind continuată de autorităţile de la Bucureşti la un nivel mult redus, doar pentru necesităţile României. 

uraniu mina

Accesul la explotarea de la Băiţa este restricţionat

În afară de zăcământul din Bihor, au existat şi alte zone considerate bogate în uraniu în Apuseni. În judeţul Alba s-au prospectat 17 perimetre în căutare de uraniu şi s-a exploatat un mic zăcământ la Gârda de Sus. Perimetrele în care s-au făcut prospecţiuni sunt Bistra-Lupşa, Pârâul Spurcat, Neagra-Avram Iancu, Ţapu, Gârda, Valea Caselor, Lupşa, Arieşeni, Valea Galbenă-Arieşeni, Munţii Trascăului, Valea Răscoala, Câmpa, Valea Tăia-Valea Galbenă-Valea Ditei, Văcăria-Dealu Muncelului Mare, Gârbova-Magina, Creastă Trascăului, Arieşeni-Gârda. Oficial, în perimetrele nominalizate nu s-au conturat mineralizaţii radioactive cu importantă economică, astfel încât nu ar fi existat exploatări la nivelul celei de la Băiţa. Galeriile în care s-au făcut prospecţiuni sunt, în prezent, părăsite, astfel încât aici poate intra oricine vrea. 

uraniu mina

Există speculaţii potrivit cărora, uraniul din Apuseni ar fi ajuns şi în Germania lui Hitler în perioada în care România a fost sub ocupaţie nazistă. Germanii ar fi construit drumuri şi căi ferate în această zonă a ţării pentru a putea transporta minereul. Dacă se continuă cu speculaţiile, după înfrângerea Germaniei naziste, uraniul descoperit ar fi fost confiscat de americani şi transportat în SUA. Este cert că după al Doilea Război Mondial, între Uniunea Sovietică şi SUA a existat o veritabilă cursă a înarmărilor, care s-a derulat şi în domeniul nuclear. Astfel de teorii au fost lansate de istoricul Ion Coja sau de un inginer din Apuseni, Ioan Costea, care au publicat cărţi pe această temă. 

Citiţi şi:

Transport arhaic: localnicii din Alba trec cu brudina peste râul Mureş şi scurtează astfel zeci de kilometri de drum

„Furcile Transilvaniei“, locurile unde erau executaţi prin tragere în ţeapă sau spânzurătoare iobagii români

Comuna cosmopolită din Alba: parc dendrologic, conace şi o biserică fortificată, toate vechi de sute de ani

Superba poveste a catedralei Notre Dame din Alba Iulia, care ascunde cel mai important monument al Renaşterii, din Transilvania

Regele Ludovic cel Mare, în vizită la Alba Iulia. A vrut să-l aresteze pe episcopul cetăţii pentru că nu l-a primit în oraş

Moartea verde: satul din Apuseni care se scufundă zi de zi sub apă otrăvitoare. Localnic: „Am făcut nenumărate petiţii, dar fără rezultat“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite