„Rabla“ pentru periuţe de dinţi în Alba. Studii: 8 din 10 români au carii dentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După programul „Rabla“ pentru autoturisme, frigidere, televizoare, vine rândul periuţelor de dinţi. Iniţiativa, parte a campaniei „Zâmbeşte România“, va fi pusă în practică în Alba Iulia, la începutul lunii iunie.

În România zilelor noastre mai există persoane care consideră periuţa de dinţi un detaliu inutil, ba şi costisitor. Organizatorii campaniei „Zâmbeşte România“ aduc ca argumente studiile de specialitate, care arată că românii îşi schimbă periuţa de dinţi o dată la un an şi jumătate.

Mai avem de muncit la cultura „spălatului pe dinţi“

Situaţia este  mai îngrijorătoare în mediul rural, unde aceeaşi periuţă de dinţi este folosită timp de 10 ani. Spre comparaţie, 77% din germani respectă regula impusă de stomatologi, care arată că este necesar să înlocuim periuţa odată la trei luni.

În Alba Iulia, caravana va ajunge în 7 iunie, ora 10, în Piaţa Unirii. Potrivit datelor furnizate de medicul Olimpia Candrea, coordonator Programe Promovarea Sănătatii,  la Direcţia de Sănătate Publică Alba, corturile amenajate de organizatori pot fi vizitate de persoane în vârstă,  dar şi mămici şi copii. Şi nu doar pentru a da la schimb periuţele vechi, ci şi pentru a primi sfaturi specializate de la consultanţii în sănătate orală. În total, vor fi puse la bătaie 1.000 de periuţe de dinţi noi şi tot atâtea tuburi de pastă de dinţi.

Medicul Alexandru Brezoescu, a explicat pentru „Adevărul“ că românii nu au încă o cultură a spălatului pe dinţi, iar eforturile în direcţia profilaxiei, deşi există, sunt doar încercări timide. „Situaţia s-a mai îmbunătăţit faţă de anii trecuţi, asta pentru că există, totuşi, campanii de conştientizare. Chiar şi reclamele de la televizor ajută. Inclusiv oamenii din mediul rural încep să îşi îngrijească dantura, dar mai sunt necesare multe eforturi în direcţia asta”, a explicat stomatologul.

Specialiştii, care atrag atenţia că 8 din 10 români au carii dentare, sunt îngrijoraţi şi de faptul că la noi în ţară se consumă doar un tub de pastă de dinţi pe cap de locuitor, pe an, în condiţiile în care media europeană este de cinci tuburi pe cap de locuitor. „Situaţia este îngrijorătoare pentru că s-a demonstrat că există o corelaţie între lipsa obiceiului şi afecţiunile dentare, care sunt în creştere. Pe lângă faptul că românii nu îşi schimbă periuţa de dinţi, mulţi nu o folosesc nici măcar o dată pe zi. Seara, periajul dentar este extrem de important, dar majoritatea românilor sare peste această etapă”, a declarat pentru „Adevărul“ medicul stomatolog Dorin Rîşnoveanu.
Iniţiativa va fi pusă în practică şi în alte oraşe din ţară, dar şi la sate. Organizatorii campaniei „Zâmbeşte România“ susţin că,  pentru o bună igienă orală, este important să avem în vedere trei lucruri esenţiale: periajul dinţilor de două ori pe zi, vizita regulată la dentist şi o alimentaţie sănătoasă.(Articol scris de NICU NEAG)

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite