Primul campus şcolar din România deschis în mediul rural. „Au fost 15 ani de muncă, reuşite şi dezamăgiri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul educativ ”Casa din Munte” din satul Strungari
Centrul educativ ”Casa din Munte” din satul Strungari

În satul Strungari din Munţii Sebeşului a fost inaugurat primul campus şcolar rural din România. Proiectul a fost derulat de Primăria comunei Pianu în parteneriat cu Asociaţia ”Sprijiniti copiii” din Alba Iulia şi a costat aproximativ 1,9 milioane de lei, bani alocaţi în cea mai mare parte din fondurie europene

Proiectul a urmărit dezvoltarea gradului de coeziune socială pentru 400 de copiii aflaţi în situaţii de risc din judeţul Alba prin implicarea părinţilor, specialiştilor şi voluntarilor din şcoli, instituţii publice şi ONG cu activitate relvanta în domeniul incluziunii sociale şi are două componente:  

- una ”fixă” formată din Centrul educativ ”Casa din Munte” şi ”Centrul de zi pentru copii” Strungari  

- una ”mobilă”, respectiv Reţea de asistentă socială şcolară care va relaţiona cu 10 şcoli din Albă Iulia, Cugir, Zlatna, Almasul Mare, Pianu, Sălişte şi Sasciori.  

Principalele activităţi care se vor organiza pentru copii şi părinţi sunt următoarele: caravană de animaţie socio- educativă, festivalul de joacă în aer liber, tabere de incluziune socială ”10 zile fără griji” şi campania de conştientizare a rolului şi importanţei educaţiei. Pentru specialişti şi voluntari se vor organiza tabere de instruire şi programe de formare profesională în ocupaţiile ”animator socio-educativ; consilier pentru dezvoltare personală ” şi ”pedagog social”.  

campus alba strungari

Elementul inovator al proiectului îl constituie înfiinţarea unei Reţele de asistentă socială şcolară care are rolul de a îmbunătăţi relaţia şcoală – familie – comunitate şi vizează aplicarea principiilor asistenţei sociale în interiorul sistemului educativ. Va funcţiona ca şi un serviciu care se va acordă la nivelul comunităţii şi va avea caracter judeţean. Scopul fundamental al reţelei este identificarea cauzelor/nevoilor care generează indaptabilitate şcolară pentru copiii în siuatii de risc şi proiectarea soluţiilor integrate care vor fi centrate pe copii. Până mai ieri, copiii de la sat mergeau să înveţe carte la oraş. 

strungari alba

Acum, datorită dezvoltării Centrului educativ ”Casa din munte”, la şcoala din Strungari învaţă şi copii din cătunele oraşului Cugir, sau din comunele învecinate – Săliştea şi Sasciori, copii care altfel ar trebui să meargă pe jos zeci de kilometri, sau să abandoneze şcoala, deoarece în localitatea de domiciliu această s-a închis sau există doar pentru ciclul primar. De asemenea, se adresează şi altor copii, care pe perioada vacanţelor şcolare beneficiază de tabere gratuite prin proiectul aflat în derulare cu Asociaţia „Sprijiniţi copiii”.

campus alba strungari

În cadrul internatului şcolar sunt cuprinşi la ora actuală 35 de copii, care acum nu trebuie să mai parcurgă pe jos, pe cărări de munte, prin ploaie, frig şi zăpadă circa 5-10 kilometri până la şcoală. Aici au parte acum de găzduire, zi şi noapte, şi de o masă caldă, precum şi de serviciile a doi pedagogi, care îi ajută să-şi facă temele.

”Au fost 15 ani de muncă, încercări, reuşite, dezamăgiri, vise împlinite şi curajul de a merge mai departe din dragoste pentru copii”, afirmă Maria Ilea, reprezentantul Asociaţiei ”Sprijiniţi Copiii”.

”Proiectul nostru a pornit de la patru probleme grave riscul de abandon şcolar al copiilor din satele de munte şi gradul redus de incluziune socială al acestora; marginalizarea socială a copiilor aflaţi în situaţii de neglijare sau dificultate diversă, atât cei din mediul rural, cât şi cei din oraşele care au în componenţa şi localităţi suburbane; nivelul redus de informare şi implicare al părinţilor în viaţă şcolii şi a comunităţii şi deficitul de competenţe al salariaţilor şi voluntarilor care lucrează cu copiii în situaţii de risc”, a declarat primarul comnei Pianu, Marin Petruse.

Citiţi şi:

 

Cum a ajuns un student din Alba Iulia actor în celebrul serial „Vikings“

 

Testamentul contelui Batthyany, probă în procesul în care Arhiepiscopia Romano Catolică solicită retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite