Poliţistul-erou care a salvat un adolescent de la înec, felicitat şi premiat de colegii din IPJ Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul-erou din Alba care a salvat de la înec un adolescent a fost felicitat de colegii din conducerea IPJ Alba şi a primit un premiu în bani din partea sindicatului poliţiştilor.

Agentul de poliţie Liviu Dan Radovici, din cadrul Serviciului Transporturi Alba, care a salvat viaţa unui adolescent de 16 ani, ce risca să se înece în apele râului Murel, a fost felicitat de colegii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi a fost recompensat de organizaţia profesională a poliţiştilor – Corpul Naţional al Poliţiştilor – Organizaţia Teritorială Alba.  

Festivitatea cu această ocazie s-a desfăşurat luni, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Poliţiştii inspectoratului i-au transmis mesajul lor de apreciere pentru intervenţia sa, din data de 31 iulie, când fiind în timpul liber, a salvat de la înec un adolescent ce fusese prins într-un vârtej, în râul Mureş, în dreptul localităţii Vinţu de Jos, transmite IPJ. Tânărul poliţist a dat dovadă de tărie de caracter şi spirit de iniţiativă, pentru semenii săi şi face cinste uniformei ce a îmbrăcat-o de curând.

„În ciuda tinereţii dumneavoastră, sunteţi un exemplu pentru noi toţi şi am convingerea că veţi face, mai departe, onoare profesiei de poliţist. În numele poliţiştilor din judeţul Alba, vă felicit pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care aţi dat dovadă”, a spus comisar şef Rus Mihai, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, desemnat la comanda instituţiei.

image

În semn de recompensă şi încurajare, colonel (r) Ilie Ilea, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor – Organizaţia Teritorială Alba, i-a înmânat agentului Radovici Liviu Dan, o sumă de bani din partea organizaţiei pe care o conduce. “Colegul nostru este un erou, cu atât mai mult cu cât fapta sa a fost făcută în timpul liber, ceea ce confirmă faptul că meseria de poliţist nu se desfăşoară doar în timpul orelor de program, ci oricând”, a spus acesta.

Intervenţia salvatoare a poliţistului avut loc în 31 iulie. Agentul de poliţie Liviu Dan Radovici se afla în localitatea Vinţu de Jos, în timpul liber, pe malul râului Mureş, când a auzit strigătele de ajutor ale unor tineri ce se aflau la scăldat. Fără să ezite, poliţistul s-a aruncat în apă şi a reuşit să-l salveze pe un minor de 16 ani, care era la un pas să se înece. În prezent, tânărul este în afara oricărui pericol. Poliţistul are 20 de ani şi este încadrat în poliţie, din sursă externă, din luna februarie 2017, desfăşurându-şi activitatea la Postul de Poliţie Transporturi Teiuş. Din păcate, în incidentul respectiv alţi doi tineri, o fată de 13 ani şi un băiat de 17 ani, prieteni cu adolescentul salvat, au decedat.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Doi copii dispăruţi în apele râului Mureş. Au fost scoşi la mal, dar medicii nu i-au mai putut salva

 

Eroii din Alba. Un poliţist şi un câine au salvat doi tineri din apele Mureşului. Alţi doi adolescenţi, o fată şi un băiat, s-au înecat

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite