Ocna Mureş revine în rândul staţiunilor balneare. S-a semnat contractul de 6 milioane de euro pentru construirea băilor sărate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vechiul complex al băilor sărate, care a funcţionat până în urmă cu circa 30 de ani
Vechiul complex al băilor sărate, care a funcţionat până în urmă cu circa 30 de ani

Primăria oraşului Ocna Mureş a semnat joi, 2 august, contractul privind construcţia Băilor Sărate, proiect în valoare de aproape 6 milioane de euro. Licitaţia publică a fost câştigată de Asocierea TCI Contractor General SA – Iasicon SA.

Obiectivul include realizarea investiţiei „Amenajare bază de tratament şi agrement în oraşul Ocna Mureş”, pe terenul în suprafaţă totală de 10.656 mp, situat pe strada Fabricii, F.N. în Ocna Mureş, dotarea acestei baze, realizarea structurii de administrare, dar şi administrarea acesteia, precum şi demersuri pentru atestarea oraşului sau a unei părţi din el, ca staţiune balneo-climaterică.

Contractul a fost semnat între primarul Silviu Vinţeler şi reprezentanţii firmelor câştigătoare, în prezenţa preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, având în vedere parteneriatul semnat între Primăria Ocna Mureş şi CJ Alba. Finaţarea lucrării va fi asigurată în parteneriat de cele două instituţii publice, fiecare în procent de 50 la sută. Valoarea contractului este de 27.320.106,91 lei.

Complexul turistic va cuprinde spaţii cu destinaţii multiple: baza de agrement, sală de fitness, restaurant, birouri, săli de tratament terapeutice, recuperare medicală, înfrumuseţare şi sănătate, magazin de echipamente şi produse balneare şi cosmetice, piscină, locuri de joacă pentru copii şi altele. Durata de execuţie a obiectivului este de 30 luni, suprafaţa terenului în discuţie fiind de 10.656 mp, din care suprafaţa construită 4.654 mp, suprafaţa desfăşurată 6.754 mp, suprafaţa bazine exterioare 1.721,75 mp, terase, platforme 3.358 mp şi spaţii verzi 922,25 mp (din care pe 653 mp se vor planta arbuşti / tufişuri).

Imagine indisponibilă

Baza de tratament cuprinde spaţii cu diferite funcţiuni, cum sunt: centrul de sănătate, pentru aplicarea unor cure de sănătate; centrul de recuperare, pentru aplicarea unor cure profilactice secundare, terapeutice si de recuperare medical, centrul de bunăstare, înfrumuseţare, centrul de primire, divertisment si cultural, sinergic cu activitătii de receptie, relaxare, bar/ restaurant, magazine, inclusiv cu produse balneare si cosmetice, bază proprie de cură balneară cu: săli de tratament, piscine de tratament, săli de consultaţii medicale si masaj etc, spaţii pentru practicarea de activităţi sportive: piscină, saună, săli de gimnastică, bar, etc.

Imagine indisponibilă

“Complexul Băilor Sărate” a fost construit la începutul secolului al XX-lea, cu implicarea baronilor Solvay şi Teleky. În 1945, a intrat în posesia statului român. În perioada Interbelică, Ocna Mureş era a doua staţiune balneo-climaterică din România, ca număr de turişti şi ca importanţă medicală. Format din centru medical, clădiri de tratament, două hoteluri, restaurant, ştrand, sere, dependinţe şi terenuri, în suprafaţă totală de aproape 21.000 de metri pătraţi, complexul a fost vândut în 2002 de autorităţile locale contra unei sume de 80.000 de lei, la care se adăuga, potrivit primarului din acea vreme, obligaţia cumpărătorului de a investi 3,6 milioane de lei în vederea reabilitării obiectivului. Ulterior, însă, complexul a fost demolat.

   

Baile Ocna Mureş au fost zeci de ani principala atracţie a oraşului pentru cei care sufereau de afecţiuni reumatice şi ginecologice. Datele statistice arată că în anii 1980, ajungeau aici, în fiecare an, între 7.500-8.000 de oameni din intreaga ţară. Pe harta turistică a ţării era cotată pe locul doi, după Slănic-Moldova. Ocna Mureş este un oraş care a oferit în trecut mai multe instalaţii de tratament, printre care: un solariu cu amenajări pentru aeroterapie şi helioterapie, instalaţii pentru electroterapie, băi calde, apă minerală sărată concentrată.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Autostrada A10 a fost recepţionată între Aiud şi Turda. Când se deschide circulaţia

 

Primarul din Alba Iulia: „În invitaţia de 1 Decembrie pentru premier, o să-i rog pe colegi să ataşeze coordonate GPS. Să n-o pierdem pe la Blaj“

 

Gheţarul de la Vârtop, casa omului de Neanderthal. Cum arată cea mai veche urmă umană descoperită în România

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite