Motocicleta unicat construită în 1954 de trei deţinuţi politici în închisoarea de la Aiud. Au folosit două motoare de avion

Publicat: 05.08.2016 03:01

Ultima actualizare: 06.08.2022 02:36

O motocicletă unicat a fost proiectată şi construită în perioada 1954 - 1955 la Penitenciarul Aiud de către trei ingineri, închişi aici de către regimul comunist. Realizarea este cu atât mai impresionantă cu cât a fost realizată în condiţiile vitrege din închisoare. Motocicleta este expusă în prezent la muzeul dedicat victimelor comunistului din Sighet.

Echipa formată din inginerul Adrian Stâmbuleanu, fost director tehnic la IAR din Braşov, inginerul comandor Costel Nicolau, fost director tehnic al aeronauticii române în anii războiului, şi inginerul Sorin Ţulea, pilot de încercare la IAR, a reuşit performanţa să proiecteze şi să asambleze motocicleta unciat. Aceştia au fost ajutaţi de alţi 30 de deţinuţi, muncitori de elită din fostele uzine de avioane.

În vara anului 1954, cei trei ingineri au fost chemaţi de comandantul închisorii ca urmare a unei scrisori prin care Ministerul de Interne solicita formarea unei echipe de specialişti din deţinuţi, punerea la dispoziţie a celor necesare cerute de ei în vederea construirii unei motociclete. S-a format echipa, s-a utilat o sală specială cu utilaje de mare precizie conform unei liste cerute de deţinuţi. Lista cuprindea, între altele, un cuptor de tratament, un strung de mare precizie, o freză universală, o maşină de rectificat, o maşină de rabotat, o masină de rectificat supape, aparate de măsură şi control, o masă plană de trasat.

“În martie 1954, eu treceam printr-o stare psihică care a depăşit tot dramatismul propriu-zis al închisorii. Asta s-a întâmplat în ziua când am aflat că în infirmeria penitenciarului a murit inginerul Constantin Mătăsaru, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Petroliere Steaua Romană. El făcea parte din aşa-zisul lot al petroliştilor şi fusese trimis la Aiud la muncă silnică pe viaţă. Prin diferite manevre, am izbutit să ajung la morga închisorii şi să aprind pentru el o lumânare confecţionată din seu pentru uns curele de transmisie. Acolo am gonit şi un şobolan care-l ronţăia la ureche pe bietul nenea Costică Mătăsaru. Fusese soţul mamei mele şi practic m-a crescut de la vârsta de 7 ani şi a făcut om din mine”, povesteşte inginerul Sorin Ţulea într-o înregistrare din anul 2000, a Radiodifuziunii Române.

Pentru a duce proiectul la bun sfârşit, inginerii şi-au împărţit proiectarea. Stâmbuleanu, o somitate în probleme de motoare termice, trebuia să facă calculul termic, calculele de rezistenţă şi ideea generală constructivă a motorului. Nicolau urmă să se ocupe de cutia de viteze cu 4 viteze şi de ambreiaje, inclusiv selectorul de viteze. Lui Tulea îi reveneau desenele de execuţie a întregului ansamblu, subansamble şi repere ale motorului, designul general al motocicletei, inclusiv aprinderea, carburaţia, transmisia, frâna şi suspensia. În vara anului

1955, motocicletă era gata. Pe standul de incercări, motorul a realizat 8.000 de ture pe minut, probă fiind făcută de Sorin Ţulea (foto dreapta), timp de două zile, prin curtea fabricii.

“Odată cu venirea colonelului Koller la conducerea închisorii, care era un om sever insă fără să exagereze, au început şi o serie de inspecţii ale unor grupuri de colonei de securitate. Uneori, aceste specimene de oameni veneau însoţiţi de 2-3 civili care insă erau de altă factură. Se vedea de la distanţă că după atitudinea lor scrobită şi fată de noi şi fată de însoţitorii lor, erau ruşi. Ce m-a uimit era interesul pe care îl manifestau cu toţii în legătură cu evoluţia construcţiei motocicletei. Noi îi botezaserăm atunci ochii Moscovei şi începuserăm să bănuim că această motocicletă are un substrat politic. Bănuiala s-a consolidat în momentul când la începutul lunii august un asemenea grup ruso-român a venit o dată însoţit de trei fotografi care ne-au fotografiat pe toate părţile şi pe noi şi pe motocicletă care atunci era în curs de finalizare”, afirmă Sorin Ţulea.

În 1996, la 42 de ani de la eveniment, Sorin Ţulea a găsit şi explicaţia pentru acea dorinţă stranie a Ministerului de Interne ca deţinuţii să construiască o motocicletă: “În vara anului 1955 s-a produs un eveniment politic de amploare când în plin război rece ruşii au încercat o apropiere de americani. Începutul acestei acţiuni a fost gândit încă din vara lui 1954 când au şi început pregătirile. Delegaţia SUA urmă să se întâlnească la Geneva cu delegaţia rusă. Era însă necesar că ruşii să demonstreze prin probe

că ei nu erau chiar aşa de sălbatici, cum se spunea, şi că erau acuzaţi pe nedrept de toate ororile comise în Europa de Est. Ca dovezi, ruşii aduceau fotografii, domeniu în care erau experţi în artă de a le falsifica. Numai aşa se poate explică prezenţa fotografilor ruşi la Aiud în august 1955, în momentul când motocicletă era aproape gata. Tot aşa se explică şi nervozitatea ruşilor că aceasta nu fusese terminată puţin înainte. Coincidenţa de date calendaristice este mult prea evidentă: în vara lui 1954 încep pregătirile de către ruşi a întâlnirii cu americanii. Tot în vara lui 1954 încep lucrările aberante la Aiud pentru construcţia unei motociclete. Vara lui 1955 şi terminatul acestor lucrări într-o atmosferă de nervi şi de prezenţă a unor fotografi ruşi a coincis cu întâlnirea ruso-americană de la Geneva. Nu se poate deci crede că motocicleta construită de Stambuleanu, Nicolau şi de mine a avut un caracter politic? Eu cred că da. Altfel nu se poate explica desfăsurarea de forţe tehnice de la Aiud pentru realizarea obiectului, nici pentru realizarea fotoreportajului făcut de ruşi.”

Citește și: Destinul crunt al generalilor Armatei Regale, morţi de foame, bătăi şi boli în zarca Aiudului

Inginerii au primit două motoare de aviaţie americane, ce echipau avioanele Liberator, din care li s-a spus că

trebuie să fabrice motocicleta. ”Am început demontarea lor, ca să scoatem tot ce se putea utiliza ca material, nu ca piese – pentru că dintr-un cilindru de motor Wright nu o să faci niciodată un cilindru de motocicletă, dar dintr-un carter sau chiulasă se poate scoate ceva. Am demontat complet cele două motoare – făcând scule speciale, fiindcă altfel nu se puteau demonta – şi am pus la topit duraluminiul din care era făcut carterul motorului, aluminiul din care erau fabricaţi cilindrii şi chiulasa, ca să avem materii prime pentru construcţia părţilor din aluminiu. (...) Povestea asta a durat luni de zile. N-a durat atât proiectarea şi construcţia motocicletei cât au durat operaţiunile de pregătire tehnologică pentru turnări. Motorul a reuşit perfect, a fost un entuziasm nemaipomenit. Toţi deţinuţii şi gardienii au început să ţipe de admiraţie când au început să sară scântei din chiulasă, era aluminiul topit care ieşea afară prin gurile de aerisire şi care i-a stropit pe toţi, le-a ars hainele, sprâncenele, dar nimănui nu i-a păsat de asta. Toţi am fost bucuroşi că ne-a reuşit toată operaţiunea. Când cineva se uita la motocicletă spunea că acum este scoasă dintr-o uzină. Singurul lucru care a fost cu păcăleală în toată treaba aceasta erau pedalele pe care trebuia să stea conducătorul şi care au nişte manşoane de cauciuc cu rizuri. N-am avut cauciuc atunci, şi le-am făcut din lemn. Le-am vopsit în negru, şi nici astăzi nu poţi să deosebeşti dacă sunt din lemn sau cauciuc. Toate materialele erau de ultracalitate, de provenienţă americană. Practic, nu cred că se găseau atunci în vreo fabrică de motociclete”, mai povesteşte inginerul Sorin Ţulea. Fostul pilot şi inginer a decedat în anul 2005.

După ce a fost eliberat din închisoare, inginerul Stâmbuleanu a revendicat motocicleta, care i-a fost data şi fost păstrată de acesta la locuinţa lui. De la moartea lui Stambuleanu, în 1986, a zăcut în aer liber fiind atacată de rugină. În 1990, Sorin Ţulea a salvat-o de trimiterea la topit. Astăzi, motocicleta se află expusă la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetul Marmaţiei.