Imagini spectaculoase din Apuseni: o pisică sălbatică la pândă şi câteva ciute în mediul lor natural VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pisica sălbatică şi ciuta, două animale specifice zonei montane. Foto: Parcul Natural Apuseni
Pisica sălbatică şi ciuta, două animale specifice zonei montane. Foto: Parcul Natural Apuseni

Reprezentanţii Parcului Natural Apuseni prezintă noi imagini video cu viaţa sălbatică a acestei spectaculoase zone din ţară.

Într-un material este prezentată o pisică sălbatică la până, iar în altul - ciute în diferite ipostaze.

”Pisică sălbatică în pândă. Cele mai dezvoltate simţuri ale pisicii sălbatice sunt auzul şi mirosul. Ca animal nocturn şi de amurg, are ochii bine adaptaţi la văzul de noapte, dar departe de performanţele râsului.

Tacticile de vânătoare sunt asemănătoare cu ale pisicii de casă. Dacă este nevoită, poate înota, dar în general evită apa. Nu urmăreşte niciodată prada care îi scapă”, au transmis cei de la Parcul Natural Apuseni (PNA).

Specia este carnivoră şi se hrăneşte cu mamifere mici precum rozătoare, pasări şi alte animale de mărime asemănatoare.

Despre ciute se suţine că au simţurile foarte dezvoltate, în special mirosul, auzul şi văzul. ”Culoarea ambelor sexe este vara roşcată-brună, iar iarna cenuşie-brună. Petele deschise de pe corpul viţelului, în primele luni, constituie un mijloc de apărare contra duşmanilor, fenomen numit homocromie”, au precizat biologii de la PNA.

O mare parte din hrana ciutelor o constituie frunzele arborilor foioşi, de aceea pădurile de răşinoase pure nu sunt un mediu ideal. Lipsa foioaselor poate fi compensată, în parte, de salcia căprească, plopul tremurător, socul, scoruşul care se găsesc în subarboret.

VIDEO

RNP Romsilva-Administratia Parcului Natural Apuseni R.A. administrează aria naturala protejata de interes naţional Parcul Natural Apuseni împreună cu trei arii naturale protejate de interes comunitar denumite situri Natura 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munţii Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa) si 55 de arii naturale protejate de interes naţional de mici dimensiuni (rezervaţii si monumente ale naturii) incluse in Parcul Natural Apuseni.

Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, are o suprafaţă de 75.784 de hectare, în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul judeţelor Cluj Bihor şi Alba.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Procesul de 4,5 miliarde de dolari pentru aurul de la Roşia Montană. Cum răspunde România la ultimele acuzaţii ale companiei canadiene

Românii care au luptat cu bolşevicii ruşi în Siberia. S-au întors eroi, dar comuniştii i-au trimis la închisoare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite