Dosar de criminalitate organizată, plimbat 10 ani prin instanţe. A patra rejudecare înseamnă prescrierea faptelor

Dosar de criminalitate organizată, plimbat 10 ani prin instanţe. A patra rejudecare înseamnă prescrierea faptelor

Membrii grupării la momentul primelor arestări, în anul 2007

O grupare de criminalitate organizată destructurată de BCCO şi DIICOT Alba Iulia în urmă cu 10 ani va scăpat, după toate probabilităţile, de toate acuzaţiile. Dosarul în care sunt jduecaţi membrii grupării este plimbat prinj instanţe de 10 ani. Pentru a patra oară, cauza a revenit la instanţa de fond.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un dosar de criminalitate organizată instrumentat de DIICOT şi BCCO Alba Iulia, privind o grupare specializată în furt de fier vechi care a acţionat în judeţele Alba, Hunedoara şi Mehedinţi în urmă cu 10 ani, se ”întoarce” pentru a patra oară la instanţa de fond. Dosarul privind activităţile infracţionale ale aşa-zisei grupări “Bologa” s-a judecat de trei ori, pe fond, la Tribunalul Harghita, unde a fost strămutat în 2009 de la Tribunalul Alba.
 
Două decizii anterioare ale acestei instanţe au fost anulate la ÎCCJ şi Curtea de Apel Târgu Mureş, care au decis rejudecarea cauzei. Prima sentinţă a fost pronunţată în 2011, iar a doua în 2013, opt inculpaţi fiind condamnaţi la închisoare, iar 13 – achitaţi. Ultima hotărâre, din iulie 2016, a schimbat radical situaţia, 20 de inculpaţi fiind condamnaţi cu pedepse cuprinse între 1 ani şi 4 luni, respectiv 8 ani de închisoare. O singură persoană a fost achitată. Decizia a fost contestată de inculpaţi, iar dosarul a ajuns pentru a treia oară la Curtea de Apel Târgu Mureş.
 
În 13 octombrie 2017, această instanţă a decis din nou să trimită dosarul pentru rejudecare la Tribunalul Harghita. Aceeaşi decizie a fost luată şi în legătură cu cauza în care se judecă latura civilă. ”Constată nulitatea absolută a sentinţei penale nr. 85 din 20 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul penal nr. 3820/107/2008** şi implicit a sentinţei penale nr. 31 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul penal nr. 668/96/2016. Desfiinţează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Harghita. Menţine toate dispoziţiile instanţei de fond efectuate înainte de termenul din 21 iunie 2016”, se susţine în dispozitivul deciziei de la Curtea de Apel Târgu Mureş.
 
Gruparea cu ”sediul” central în municipiul Sebeş era specializată în furt de fier vechi din societăţi comerciale şi a acţionat timp de mai mulţi ani pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Mehedinţi. A fost anihilată în noiembrie 2007. 14 persoane din judeţele Alba, Hunedoara şi Mehedinţi, acuzate de săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, au fost reţinute de poliţişti procurori. În final au fost trimise în judecată, în anul 2008, 21 de persoane. Uzina Mecanică Cugir, 3Fan Construct SRL Sîntimbru, Sews România SRL, Fidax Impex SRL Alba Iulia, ANAF şi Bulbucan SRL Cugir s-au constituit părţi civile în dosar. Pe latura civilă s-a decis confiscarea de la liderii reţelei a sumei de circa 6 milioane de lei. Rejudecarea pentru a patra oară a dosarului va determina, cel mai probabil, prescripţia faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii.

citeste totul despre: