DOCUMENT Cum acţiona gruparea condamnată la 112 ani de închisoare la Alba Iulia pentru furtul a 38 de tractoare în valoare de 4 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tractoarele erau introduse în România cu ajutorul unor TIR-uri
Tractoarele erau introduse în România cu ajutorul unor TIR-uri

Curtea de Apel Alba Iulia descrie în motivarea deciziei din dosarul ”utilajelor furate” modul cum acţiona gruparea infracţională, care a sustras şi introdus ilegal în România un număr de 38 de tractoare. Prejudiciul iniţial a fost calculat la 4,5 milioane de euro, dar o parte din utilaje au fost recuperate, iar pentru altele s-au plătit asigurări şi nu s-a mai solicitat despăgubiri în instanţă.

Gruparea infracţională era organizată pe paliere. O parte din membrii grupării aveau rolul de a identifica utilajele agricole, modalitatea de păstrare şi depozitare folosită de proprietari, căile de acces pentru pătrunderea prin efracţie, existenţa unor sisteme de alarmă sau de urmărire GPRS. După executarea acestor operaţiuni, inculpaţii sustrăgeau utilajele şi întocmeau în fals facturile şi documentele de transport, necesare introducerii în România.

Liderii grupului contactau firmele de trasport şi identificau potenţialii cumpărători. Utilajele erau valorificate de către inculpaţi la preţuri mult sub valoarea reală, după contrafacerea seriilor de identificare. Prejudiciul iniţial calculat de procurorii DIICOT depăşea 4 milioane de euro, dar instanţa a constatat că unele utilaje furate au fost recuperate în natură, în timp ce pentru altele s-au plătit asigurări şi nu s-a mai solicitat despăgubiri în instanţă. Instanţa a menţionat un număr de 13 inculpaţi care ar trebui să plătească, în solidar, părţi dintr-o valoare totală de aproximativ  600.000 de euro. 

Cea mai mare sumă care va trebui plătită de cinci inculpaţi, în solidar, este de 169.000 de euro către o firmă din Franţa, de la care au furat un tractor şi un buldoexcavator. Părţile vătămate sunt din Franţa. Belgia, Olanda şi Grecia. În total, în dosar sunt 24 de părţi vătămate şi patru părţi civile. De asemenea, inculpaţii trebuie să plătească cheltuieli de judecată în valoare de circa 70.000 de lei. Dosarul se află în faza de apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde, cel mai probabil în cursul anului 2015, se va pronunţa sentinţa definitivă.

motivare dosar grupare utilaje furate.doc

Deciziile de la Curtea de Apel Alba Iulia:

Inculpaţi achitaţi: Tarnu Ioan şi Schiau Liviu

Inculpaţi condamnaţi la pedepse cu suspendare sub supraveghere: Bursaş Ioan Ştefan - 3 ani cu suspendare sub supreveghere, Sabău Lucian Liviu - 1 an şi 8 luni cu suspendare sub supreveghere, Rus Ştefan Fillip - 1 an şi 2 luni cu suspendare sub supreveghere, Kaiser Corneliu Pantilimon - 3 ani cu suspendare sub supreveghere, Băndilă Dănuţ Cristian - 1 an şi 2 luni cu suspendare sub supreveghere, Trusu Ovidiu - 3 ani cu suspendare sub supreveghere, Iovanov Călin Lubomir - 3 ani cu suspendare sub supreveghere, Boier Călin - 1 an şi 2 luni cu suspendare sub supreveghere, Vinţan George - 1 an şi 2 luni cu suspendare sub supreveghere, Pascu Iulian - 1 an şi 2 luni cu suspendare sub supreveghere. Cei cu pedepsele cele mai mici au fost condamnaţi pentru tăinuire, iar ceilalţi au avut fapte de complicitate la furt calificat şi nu sunt recidivişti.

Inculpaţi condamnaţi la pedepse cu executare: Vecchiolla Antonio - 4 ani şi 6 luni cu executare, Banciu Dan Ioan - 4 ani 4 luni şi 80 de zile cu executare, Dărămuş Andrei Vasile - 7 ani şi 6 luni cu executare, Oniga Mirel Florin - 4 ani şi 6 luni cu executare, Samoilă Cosmin Marin - 3 ani şi 4 luni cu executare, Bodea Florin Bujor - 3 ani şi 4 luni cu executare, Oprea Cristian Călin - 4 ani cu executare, Tukacs Dorel Vasile - 4 ani şi 6 luni cu executare, Marin Daniel Simion - 11 ani cu executare, Condor Mircea - 9 ani, 11 luni şi 11 zile cu executare, Albu Dumitru - 10 ani cu executare, Onea Viorel - 5 ani şi 6 luni cu executare, Niţă Ionel - 5 ani şi 9 luni cu executare, Stanciu Mircea - 3 ani şi 2 luni cu executare. Inculpatul Lăscan Adrian Ioan a decedat în timpul procesului.

Alţi cinci inculpaţi au recunoscut faptele şi au fost judecaţi în procedura rapidă. Este vorba despre Liptak Florin Radu, Băda Iulian Iosif, Jelea Toma Mihai, Tăuşan Ioan şi Irimia Cornel. Aceştia au fost condamnaţi în martie 2012 la pedepse între 1 an cu suspendare şi 7 ani cu executare. În total, membrii grupării au fost acondamnaţi la aproximativ 112 ani de închisoare.

DOCUMENT Motivele pentru care au fost achitaţi la Curtea de Apel fostul director al SRI Alba şi un poliţist BCCO, acuzaţi de favorizarea unui infractor

Fostul director al SRI Alba Ioan Tarnu şi poliţistul BCCO Liviu Schiau, achitaţi la Curtea de Apel în dosarul ”utilajelor furate din UE”

Fostul director al SRI Alba a fost trimis în judecată. Ioan Tarnu şi poliţistul Liviu Schiau inculpaţi pentru sprijinire grup infracţional organizat

RECHIZITORIU Fostul şef al SRI Alba, „cârtiţă“ pentru infractori. Interceptări din dosarul utilajelor furate din UE

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite