Vrei să adopţi un monument vechi de peste trei sute de ani şi să îţi poarte numele?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călugări alungaţi pentru că, pare-se, se chercheleau cam des, o biserică plină cu reprezentări ale unor zeităţi celtice, un monument de peste trei sute de ani care îţi poate purta numele şi, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai demni şi simpatici oameni pe care i-am cunoscut... Ţi-am captat atenţia?

Unul dintre nenumăratele monumente ale Transilvaniei care, pe nedrept, este vizitat doar de câteva sute de turişti anual, este biserica fortificată din Richiş (germană Reichesdorf). Vreţi să vedeţi o biserică, fostă mănăstire, construită de nişte călugări catolici, care au fost alungaţi din Transilvania, pare-se, pentru că se chercheleau cam des (eh, s-or fi ştiut păcătoşi şi mai exagerau cu împărtăşania), unde pe alocuri se văd chipuri de zei păgâni şi unde păcătoşii trebuiau sa facă găuri cu propriile degete în ziduri? Dacă nu v-am convins până acum, atunci merită să mergeţi până la Richiş, doar pentru a-l cunoaşte pe Herr Schaas, ultimul sas al satului, cu o poveste de viaţă impresionantă, care după ce a trecut prin (mult prea) multe în viaţă, este un monument el însuşi de bun-simţ şi optimism... V-am convins?

Unde este Richiş? Cam la mijlocul drumului dintre Mediaş şi Sighişoara părăsiţi şoseaua principală în Saroşul pe Târnavă şi treceţi prin mult mai cunoscutul Biertan (monument UNESCO, fostă reşedinţă a episcopilor protestanţi) şi ajungeţi în Richiş (cam vreo 10 kilometri în total). Aici întrebaţi de Herr Schaas (e bine să îl sunaţi cu o seară înainte, să fiţi siguri că are timp şi vine). Veţi fi uimiţi de optimismul şi vitalitatea acestui octogenar, cu care destinul nu a fost câtuşi de puţin blând. (Herr Schaas FOTO: Horia Urzică)

image

Întâi vă va explica că locuitorii Richişului au fost cândva cei mai mândri ţărani din Transilvania, mari viticultori, vinul lor ajungând până la „împărăţie”, la Viena. Înainte de ei însă, a fost o mănăstire catolică a ordinului cistercian. Aceşti călugări colonizau zone extrem de izolate, de cele mai multe ori înconjurate de mlaştini sau munţi, unde nu erau „deranjaţi” de nimeni. În Transilvania ei s-au aşezat la poalele Munţilor Făgăraş, la Cârţa. N-a trecut mult timp, până să îşi dea seama, că era păcat să nu profite de terenul fertil, propice pentru viţa de vie. Astfel, au înfiinţat o mică „colonie” (ei înşişi apaţinând de marea mănăstire cisterciană de la Egres, din Ungaria, mănăstrie distrusă de turci) în Richiş, de unde se aprovizionau cu vin. Pare-se că se „împărtăşau” cam mult si cam des (documentele vorbesc de raţia zilnică a unui călugăr, conţinând şi şase litri de vin...), ajungând să aibă conflicte grave cu ceilalţi locuitori ai acestor zone. Din cauza conduitei lor neadecvate, au fost alungaţi din Transilvania (cred că de însuşi marele rege Matia Corvinul), cu ceva vreme înaintea reformei religioase, care a dus la dispariţia, în mare parte, a mănăstirilor catolice din Transilvania.

Cum să zici cuiva că într-o biserică creştină tu ai găsit nişte înfătişări extrem de.... necreştine?

După alungarea cistercienilor, bisericile lor au fost preluate de saşi şi după reforma lui Luther (adusă în Transilvania de către braşoveanu Honterus) şi-au pierdut mare parte din fastul anterior: statuile şi sculpturile au fost distruse, iar picturile au fost acoperite cu var (este ştiut faptul că religia protestantă nu tolerează chipurile sfinţilor în biserici). Locuitorii Richişului, harnici de felul lor, au adăugat câte un nou strat de var pereţilor bisericii, în fiecare an, ceea ce a făcut ca orice sculptură sau decoraţiune care se afla încă pe pereţi, să fie distrusă sau acoperită.

image

Mulţi ani mai târziu, în cea de-a doua jumătate a secolului 20, restaurându-se biserica, au fost descoperite câteva figuri ciudate: chipuri de om, cu coarne in cap şi cu frunze răsărind din barbă...)

image

Pentru o lungă perioadă de timp, subiectul a rămas unul tabu – cum să zici cuiva că într-o biserică creştină tu ai găsit nişte înfătişări extrem de.... necreştine. Abia după 1990, după marele exod al saşilor, pe care Herr Schaas (poza cu el, aparţine colegului si prietenului Horia Urzică) l-a resimţit din plin, fiind unul dintre cei excluşi din comunitate pentru că se împotrivea plecării şi după ce, rămânând cam singurul membru al comunităţii, a devenit curator, a început să studieze aceste misterioase creaturi.

După ce le-a povestit mai multor turişti despre „micii drăcuşori” din biserica sa, a fost „luat de-o parte” de către o turistă din Elveţia, care l-a rugat să nu mai povestească despre drăcuşori. Ea tocmai încheiase un studiu asupra unor figuri identice în câteva biserici din Franţa, opere ale misterioşilor templieri. Aveau de-a face cu aşa-numitul „om verde”, zeitate celtică, corespondentul masculin al zeiţei pământului. („Omul verde” în biserică FOTO: Arhivă personală)

Mai târziu, câţiva oaspeţi de seamă, familia prinţului Sturdza dacă nu mă înşel, l-au vizitat de mai multe ori într-un an pe Herr Schaas, aducându-i şi câteva poze cu deja celebru „om verde” făcute în bisericile templierilor din vestul Europei. De atunci, Herr Schaas le arată bucuros puţinilor turişti care trec pragul frumoasei biserici transilvănene, aceste misterioase figuri, care chiar apar des pe pereţii şi la baza coloanelor din interior, dar şi cele câteva scrisoir de la istorici şi personalităţi de renume mondial, care l-au vizitat şi i-au scris despre ciudatele sculpturi.

Am încercat să fotografiez câteva dintre reprezentaţiile omului verde din biserica din Richiş. Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor, dar nici tehnica (chinezăria mea de telefon), nici talentul, nu m-au prea ajutat...

image

Nu este singurul lucru interesant din biserică: la intrare, pe partea exterioară, se află câteva mici găuri, un fel de scobituri cilindrice în perete. Herr Schaas ne spune că richişenii fiind oameni mândri şi cu mult vin la dispoziţie, mai şi păcătuiau... Pedeapsa? Trebuiau sa stea în genunchi toată slujba de duminică şi să găurească cu degetul în peretele bisericii... La indicaţiile lui Herr Schaas chiar am putut observa că marea majoritate a scobiturilor sunt destul de subţiri, puţin probabil să fi aparţinut unor bărbaţi. („Gaura păcătoşilor” FOTO: Arhivă personală)

Poate cel mai interesant şi simpatic proiect de restaurare din Transilvania:

Valoarea bisericii este accentuată şi de către, cândva, vestia orgă „Prause”, construită în 1788, de către celebrul meşter Johann Prause. Din cauza exodului saşilor de după 1990, ea nu a mai fost folosită, decât foarte rar, ajungând într-o avansată stare de degradare. Soarta ei părea să se îmbunătăţească odată cu împlinirea testamentului unei bătrâne săsoaice născute în Richiş şi decedate în Germania care îşi donase toţi banii pentru restaurarea orgii.

image
image

Planşeta cu proiectul de restaurare al orgii FOTO: Arhivă personală

Din păcate, banii nu au ajuns şi era nevoie de altceva, de un plan nou. Ideea (nu este chiar originală, eu o mai cunosc şi într-un alt sat din podişul Târnavelor) este, după părerea mea, genială: pe un carton mare, s-a alcătuit o machetă a orgii, fluierele (partea de rezistenţă, cea care are nevoie de restuarare) fiind împărţite în nouă categorii, după mărime.

image
image

Doamna David, şasoaica care şi-a donat întreaga avere pentru ca această orgă să poata fi restuarată, bani care însa nu au fost suficienţi  FOTO: Arhivă personală

Fiecărei categorii i s-a atribuit o culoare (pentru a le putea identifica mai uşor pe planşă) şi un preţ: de la 2 la 80 de euro. Donând suma aferentă fiecărei culori, poţi „adopta” un fluier, care din donaţia ta, va fi restaurat şi va purta, pentru totdeauna, numele tău. În acest fel, se speră strângerea sumei necesare pentru a restuara întreaga orgă. Mie mi se pare o idee excelentă şi atât eu personal, cât şi turişii mei (după cum se poate vedea şi în poză), am „cumpărat” un fluier. Sunt fluiere pentru toate mărimile de buzunare şi inimi...

image

Orga fără fluiere FOTO: Arhivă persoanală

image

Listă de adopţii FOTO: Arhivă personală

image

Liderul grupului de turişti din Germania, adoptând în numele grupului un fluier mare FOTO: Arhivă personală

La final, nu pot să închei articolul fără a vă recomanda din suflet să mergeţi să îl vizitaţi pe Herr Schaas, adevăratul monument al locului – un om, care prin simplitatea şi sinceritatea sa, după toate problemele prin care a trecut, te uimeşte şi îţi dă, efectiv, o lecţie de viaţă... Îmi cer în avans scuze faţă de istoricii care vor strâmba puţin din nas la citirea anumitor pasaje, informaţiile date aici sunt în „latina ghizilor”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite