Reguli pentru un concediu fără surprize neplăcute. Ce trebuie să facem înainte de a împacheta bagajul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul European al Consumatorilor România ne spune de ce anume trebuie să ţinem cont înainte de plecarea înt concediu/FOTO clave3.net
Centrul European al Consumatorilor România ne spune de ce anume trebuie să ţinem cont înainte de plecarea înt concediu/FOTO clave3.net

Centrul European al Consumatorilor România, care are ca scop informarea turiştilor români şi rezolvarea eventualelor reclamaţii primite de la aceştia, ne recomandă să fim foarte atenţi când alegem o ofertă şi să ne pregătim din timp concediul, ca să avem un sejur plăcut, fără probleme.

Este bine să decidem din timp unde şi când vrem să plecăm, pentru a putea consulta ofertele de la mai multe agenţii de turism. Astfel vom găsi cel mai bun pachet turistic pentru dorinţele şi bugetul nostru. Agenţiile de turism sunt obligate să ofere la cerere informaţii despre circuitul turistic organizat, despre hotel, restaurant şi mijloacele de transport puse la dispoziţia turistului.

De asemenea, este foarte important să reţinem că în Uniunea Europeană un există un sistem unic de clasificare a hotelurilor, de aceea este posibil ca un hotel de 3 stele din România să arate foarte diferit de un hotel de 3 stele din altă ţară, precizează Laura Pascu, PR Manager la Centrul European al Consumatorilor România.

Detalii de care trebuie să ţinem cont înainte de a pleca în concediu

Din acest motiv trebuie să ne interesăm care sunt facilităţile şi serviciile oferite de fiecare hotel în parte, ca să nu cumpărăm un sejur la o unitate de cazare care de fapt nu corespunde cerinţelor noastre. De multe ori, turiştii nu sunt bine informaţi şi de aceea se trezesc la un hotel care nu corespunde aşteptărilor, iar acest lucru le poate strica sejurul la carea au visat un an întreg.

Aşa cum trebuie să ne interesăm de hotel, este indicat să căutăm informaţii cât mai multe şi despre agenţia de turism de la care vrem să cumpărm pachetul de servicii. Există multe forumuri de profil, cu relatări ale turiştilor care au apelat la respectiva agenţie. Situaţia financiară a agenţiilor poate fi verificată pe site-ul Ministerului Finanţelor, ca să fim siguri că vom încheia un contract cu o firmă serioasă, care nu se află în faliment.

Un alt lucru foarte important pe care trebui să-l facem înainte de a pleca într-o călătorie este să încheiem o asigurare medicală. Putem folosi Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate sau putem să apelăm la o asigurare medicală oferită de o agenţie privată. Preţul acestei asigurări variază în funcţie de ţara de destinaţie, numărul de zile petrecute acolo, vârsta beneficiarului şi de suma aleasă ca să ne acopere tratamentul în caz de urgenţă medicală. Asigurarea este esenţială, pentru a putea beneficia de tratament medical în caz de nevoie, când suntem în timpul sejurului în străinătate. Dacă nu avem această asigurare medicală şi avem nevoie de un medic în timpul concediului, atunci vom fi nevoiţi să plătim din buzunar toate serviciile de sănătate, care sunt de obicei foarte scumpe.

Mulţi turişti nu se informează despre regulile pe care trebuie să le respecte în alte ţări şi din această cauză ajung să aibă diferite probleme, unele foarte grave. Este vorba de regimul paşapoartelor, dar şi de regulile de circulaţie şi de comportament, care sunt foarte stricte mai ales în statele musulmane.

Recent, o turistă britanică a fost arestată pentru că a făcut plajă nud pe vârful unui munte considerat sacru de către localnicii din Malaysia. În decursul timpului au existat multe incidente de acest fel, din cauza că turiştii străini nu au ştiut dinainte care sunt legile şi normele de conduită. De asemenea, în multe state musulmane turiştii care au droguri asupra lor, chiar şi o cantitate mică de droguri uşoare, sunt arestaţi pe loc şi riscă să fie condamnaţi la moarte.

Centrul European al Consumatorilor România precizează că agenţia de turism nu are voie să modifice tarifele pachetului în ultimele 20 de zile dinaintea plecării. De asemenea, dacă agenţia majorează tariful pachetului de servicii cu peste 10% din sumă, după semnarea contractului, turistul are dreptul să renunţe la acest pachet fără să fie penalizat.

Un alt detaliu care trebuie verificat, înainte de a semna un contract cu agenţia, este să vedem dacă firma respectivă are semnată o poliţă de asigurare în caz de faliment. Această poliţă ne garantează că ne putem recupera banii, în cazul în care agenţia întră în faliment înainte de a presta serviciile pentru care noi am plătit.

Ce facem dacă nu suntem mulţumiţi de condiţiile găsite la hotel

Dacă ajungem la destinaţie şi observăm că hotelul nu aisgură condiţiile pentru care noi am plătit, trebuie să facem poze şi apoi să discutăm cu directorului hotelului, pentru a depunde o plângere. Trebuie să anunţăm imediat şi agenţia de turism care ne-a oferit pachetul, iar aceasta este obligată să găsească o soluţie pentru a ne oferi sejurul dorit. În acest caz, trebuie să psătrăm toate fotografiile, bonurile, chitanţele, contractele, orice document care poate demonstra că plângerea noastră este întemeiată.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite