Experiment. Ce se întâmplă când îţi laşi soţul să facă bagajele pentru vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ai avea încredere să-ţi laşi iubitul să decidă de ce lucruri vei avea nevoie în concediu? FOTO Shutterstock
Ai avea încredere să-ţi laşi iubitul să decidă de ce lucruri vei avea nevoie în concediu? FOTO Shutterstock

Jurnaliştii de la Daily Mail au decis să verifice dacă bărbaţii se descurcă cu organizatul valizelor mai bine decât femeile, devreme ce aceştia nu fac decât să critice faptul că reprezentantele sexului frumos se pierd în detalii şi ajung să care după ele nimicuri inutile.

Trei soţi au trecut prin această încercare, iar nevestele au stat cu mâinile în sân şi au aşteptat ca partenerii să termine treaba pentru a trece în revistă cu ochi critic conţinutul valizelor pregătite să facă faţă unui concediu de o săptămână într-o destinaţie însorită.

În cazul primului cuplu, format din jurnalista Anna Maxted, 43 de ani, şi scriitorul Phil Robinson, 40 de ani, lucrurile au stat destul de bine. Aspectele pozitive au fost că Phil nu a uitat să-i ia batista pe care Anna şi-o leagă pe cap pe post de apărătoare contra soarelui atunci când merge la plajă şi cartea pe care tocmai începuse să o citească. De asemenea, nu a uitat să ia o pereche de încălţăminte sport, două sutiene, câteva vestuţe, câteva costume de baie şi rochii de plajă, dar a uitat de ochelari de soare, pantaloni scurţi sau papuci de plajă. Totuşi, Anna a observat dintr-o privire că soţul ei îi îndesase în bagaj o pereche de jenaşi care nu a mai încăput-o de pe vreme când avea 25 de ani, dar şi o rochie de seară pe care o purtase la nunta surorii ei, cu vreo zece ani în urmă. 

image

Anna Maxted şi Phil Robinson FOTO Daily Mail 

În ceea ce-l priveşte, Phil s-a limitat la a împacheta un slip, trei tricouri, trei cămăşi office şi o pereche de boxeri. Nici urmă de pantofi ceva mai eleganţi, schimburi de lenjerie intimă, săpun, periuţă de dinţi, pălărie de soare, o carte, cremă de plajă, şampon sau măcar o pereche de pantaloni lungi.  

Anna recunoaşte, totuşi, că ea se stresează mult prea mult atunci când se apucă să facă bagajelşe şi că încearcă să se asigure că va fi pregătită pentru orice s-ar putea întâmpla. Totuşi, în ciuda faptului că soţul ei a avut unele scăpări importante, Anna este tentată să-şi lase bărbatul să se ocupe de această corvoadă de acum înainte. „Am observat cu cât calm a împachetat, ceea ce m-a eliberat, într-un fel, de griji. N-ar fi exclus ca de acum înainte să-l las pe el să facă bagajul, iar eu să adaug numai strictul necesar, dacă va fi nevoie. Aşa nu o să mai ajungem să plătim în plus greutatea bagajelor când călătorim cu avionul şi poate că voi folosi toate hainele pe care le voi lua cu mine“, a decis Anna. 

De cealaltă parte, Phil a declarat că sarcina pe care a trebuit să o ducă la îndeplinire aproape că l-a scos din minţi, ţinând cont de faptul că garderoba soţiei sale este un adevărat talmeş-balmeş. În concluzie, va fi şi ultima oară când va mai pune mâna să facă bagajele.

Jurnalista Jenny Wood, 36 de ani, şi soţul ei, Joe Levenson, 37 de ani, director de relaţii publice, au format cel de-al doilea cuplu supus experimentului. Ziarista a avut de aşteptat patru ore lungi şi chinuitoare până a reuşit să verifice conţinutul valizelor. Dincolo de faptul că Joe nu a împăturit deloc hainele, ci a preferat să le arunce pur şi simplu în geamantane, Jenny a fost nemulţumită pentru că acesta a uitat să-i ia trusa de machiaj, bijuteriile, geanta de plajă sau o pereche de sandale cu toc, iar singura rochie mai elegantă a fost cea pe care a purtat-o în perioada când a fost gravidă. Totuşi, acesta s-a îndurat şi a inclus în bagaj câteva produse cosmetice de strictă necesitate, pe lângă costumul de baie, lenjeria de corp, tricouri şi fuste, două perechi de pantofi, aparatul foto, o carte şi încărcătorul de telefon: pastă şi periuţa de dinţi, un deodorant şi o cremă de faţă.

image

Jenny Wood şi Joe Levenson FOTO Daily Mail

Joe s-a dovedit, totuşi, un tip prevăzător, şi a împachetat o mulţime de medicamente, o umbrelă, mai multe creme de protecţie solară şi soluţia anti-insecte.

La final, s-a dovedit că cei doi soţi nu prea sunt pe aceeaşi lungime de undă. În vreme ce ea a mărturisit că va avea nevoie de o altă vacanţă, de recuperare, după ce va fi nevoită să se descurce cu ce a împachetat soţul, el a considerat că s-a descurcat foarte bine, chiar dacă a înţeles că nu este atât de simplu să faci bagaje atunci când te pregăteşti de un concediu în doi. Însă, cu acest prilej, Joe a descoperit o deviză după care trebuie să te ghidezi atunci când faci valizele: nu uita că pleci într-o vacanţă de o săptămână, nu într-o călătorie în jurul lumii. 

Cea de-a treia pereche, formată din scriitoarea Jane Sanderson, 50 de ani, şi jurnalistul Brian Viner, 51 de ani, nu s-a „acordat“ şi în ceea ce priveşte făcutul bagajelor, chiar dacă sunt căsătoriţi de 20 de ani. „L-am notat doar cu şase puncte din zece pentru efortul pe care l-a făcut“, a spus Jane la finalul experimentului.

Ce a determinat-o să fie atât de drastică în aprecieri? Ei bine, faptul că Brian i-a luat în concediu pălăria de soare pe care o folosea de o bună bucată de timp sperietoarea de ciori pe care o au în grădină. De asemenea, a confundat pantofii sport ai fiului lor cu ai soţiei, fără să observe că Jane poartă numărul 36, iar băiatul 39.5. Deranjant a fost şi că a băgat în bagaje o carte pe care ea deja o citise şi a uitat să-i ia papuci de plajă. 


Brian Viner şi Jane Sanderson FOTO Daily Mail

image
Călătorii

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite