Toţi patru

Din toamna trecută, mă tot baţi la cap să ne vedem. Toţi patru. În vară. Să bem. Îmi tot repeţi la telefon că sunt deja 24 de ani de când nu ne-am mai văzut. De parcă cifra asta banală impune o revedere.

Eu ţi-am repetat prieteneşte că am să vin. N-am nicio problemă. Să-mi comunici ziua, locul şi ora întâlnirii. Tu ai să vii din vestul ţării, rusul o să vină din est, fireşte!, eu şi cu bozgorul, cum îţi place să-l numeşti cu o pasiune tembelă, suntem aici, vă aşteptăm în centru.

Drept să-ţi spun, te mint de fiecare dată. N-am niciun chef să ne revedem. Toţi patru. Să bem, adică să ne beţivim. Toţi patru. Ce, naiba, să vorbim? Dar până să vorbim, ne vom studia: burta, chelia, guşa, feţele buhăite. N-am niciun chef să evaluăm cât de ramoliţi suntem. Revenind, ce să vorbim? Despre ce anume? Serviciu, familie, copii, neveste, realizări. Frustrările le vom lasă pe mai târziu, când ne vom matoli, nu-i aşa? Să-şi facă fiecare show-ul.

Gândul că ne vom întâlni numai pentru atât de puţin îmi provoacă deja o cumplită dezamăgire. Nu vreau bilanţuri şi deconturi. Eu nu vreau să fiu caraghios. Ce-a fost a fost! Acele dezbateri de idei pe care le-am trăit în patru, cu lecturile, cărţile şi filme acelui deceniu negru, udate de multe pahare de alcool, au fost minunate. Dar nu se mai pot repeta – asta aş vrea să-ţi zic la telefon, când mă baţi la cap că trebuie să ne vedem după 24 de ani. Toţi patru.

Eu ţi-am spus la telefon că voi veni, dar n-am să vin. Mai bine mincinos decât plângăcios!  

Ca să nu ne pierdem vremea, ştii doar că rusul ăla din est se mişcă greu din bârlogul lui, iar bozgorul e mai mult plecat din ţară, ar trebui să ne dai un e-mail în CC cu motivele întâlnirii, durata revederii, subiectele de discuţie, o listă cu băuturile alcoolice... O procedură corporatistă eficientă. Să aprobăm „agenda“. Aş prefera să nu discutăm despre Lidia sau alte chestiuni ce ţin despre femeile noastre trecute. Să ne păstrăm (bărbăteşte) discreţia şi solidaritatea.

Eu ţi-am spus la telefon că voi veni, dar n-am să vin. Mai bine mincinos decât plângăcios! Ce să facem noi acolo, să ne plângem de milă? Să ne lăudăm cu „realizările“? Să ne batem pe burţi? Ce-am făcut noi patru împreună: o afacere?, o confrerie?, am mişcat un munte?, am mişcat oamenii?, am făcut bine? Poate am făcut ceva bine pe lumea asta. Rusul e ursuz, bozgorul a devenit gomos, tu eşti entuziast şi eu sunt otrăvit ca o tarantulă, poftim! Suntem nişte străini.   

Să-ţi spun acum, pentru că te-am minţit la telefon, sper să ne revedem la primul parastas. În trei, poate în doi. Asta ar fi cea mai cinstită revedere, cea pe care o merităm, conformă cu ceea ce urmează să ni se întâmple. Parastasul unuia dintre noi, te asigur, ne va umple sufletele de spirit. Mai ales sufletul rusului, pentru că ăsta are spiritul şi alcoolul în sânge. Va fi cel mai bun prilej de revedere, te asigur. Atunci vom putea plânge şi, fireşte, ne vom îmbăta în voie, cât ne mai ţin puterile. Moartea ne va aduce într-o revedere memorabilă. Ai răbdare! Vine vara, mai vorbim la telefon.