Deunăzi am primit o informaţie foarte interesantă despre un restaurant deschis de o misterioasă, rafinată şi foarte frumoasă fată, cu un talent sublim de gătit, rar întâlnit. Însă trebuie mers numai cu rezervare înainte şi, mai ales, cu o recomandare, pentru că nu primeşte pe oricine.
 
Găsesc, deci, într-o dimineaţă un e-mail în inbox de la cineva de care nu îmi aduceam aminte. Însă a avut grijă să-mi explice mai întâi că ne cunoscusem la Festivalul George Enescu, că vorbisem despre muzică, despre una şi alta. Apoi mi-a lăudat activităţile, şi pe cea cu recrutarea, şi pe cea cu concertele, dar, mai ales, pe ultima, cea cu evaluarea de restaurante, la care s-a oprit mai mult, insistând pe cât de multă încredere are în ceea ce scriu eu despre aceste restaurante.
 
Apoi mi-a spus cum a descoperit el acest restaurant, Svetlana's Secrets, şi cât de câştigat aş fi eu să descopăr secretele acestei domnişoare. De cititorii mei nu mai vorbesc, ar fi în delir să afle aşa ceva. Mi-a dat adresa şi mi-a spus că a făcut el o rezervare şi că a pus chezăşie pentru mine, e deja client fidel. Fiindcă altfel s-ar putea să stau prin faţa porţii fără să fiu lăsat să intru, după cum am spus. Şi a mai scris că o să am şi un pahar de şampanie din partea lui, că vorbise deja pentru asta. Adică nu va apărea pe notă, cu alte cuvinte.
 
Am găsit uşor adresa, cunoşteam bine strada. E în Bucureştiul aristocratic, elegant, trecusem de multe ori pe ea, dar nu avusesem habar că e şi un astfel de restaurant acolo. Am găsit casa, era un fel de bloculeţ mic, cu un etaj şi ceva. În faţă erau toate uşile închise, însă mi-am adus aminte că în mesaj scria că se intră prin spate. Într-adevăr, la un moment dat am văzut o plăcuţă mică, mică de tot, pe care scria Ssss Secrets şi o săgeată spre capătul unei grădini de basm. Şi da, în capătul grădinii apare o uşă, cu acelaşi Ssss Secrets pe ea, dar scris ceva mai mare. Era acum clar că acolo o voi găsi pe Svetlana şi fantastica ei bucătărie. Uşa era închisă, aşa că am sunat. A apărut un ochi în vizor, după care a dispărut şi nu s-a mai întâmplat nimic o bună bucată de vreme. Am sunat din nou, alt ochi, altă aşteptare, însă până la urmă la porte des merveilles s-a deschis şi am fost invitat înăuntru. 
 
Ea foarte frumos la Svetlana, elegant, discret, primitor, o muzică plăcută în fundal. În faţă era un mic bureau d'accueuil şi o hostesă foarte tânără, frumoasă şi elegantă. Bună seara, sunt George Butunoiu şi am o rezervare! Aha! O programare vreţi să spuneţi... Bine, o programare, dacă vreţi. Se uită într-un caiet, dă nişte file înapoi, dă şi înainte, dar nu găseşte ce caută. Mă întreabă încă o dată numele, iarăşi caută, apoi se dă bătută. Nu găsesc aici, poate că aţi făcut programarea în tura cealaltă şi a uitat să treacă, dar cred că putem rezolva, că e încă devreme şi suntem ceva mai libere acum. Doriţi cu o fată, sau cu două?
 
A, uitasem să spun că în e-mail îmi mai explicase cunoştinţa mea de la Festivalul George Enescu că nu te poţi aşeza unde vrei la Svetlana, te aşază ea lângă cine simte că are energii şi mantre compatibile cu ale tale şi că nu e recomandabil şi nici politicos să te opui. M-am bucurat că frumoasa hostesă îşi dăduse seama atât de repede că energiile şi mantrele mele sunt perfect compatibile cu ale unor fete şi că acum se străduia să vadă cu care. I-am zis că mi-e totuna, că e una sau că sunt două, dacă mâncarea e bună. Care mâncare? Doriţi să ieşiţi cu fetele la masă, mai întâi? Se poate, dar trebuie să plătiţi dublu, şi plata se face înainte, ştiţi regulile casei. Şi nu puteţi merge la orice restaurant, ci numai la cele agreate de noi...