Listica Portase: „Comuniştii mi‑au sacrificat tinereţea şi sănătatea“

Supravieţuitoare a regimului de exterminare din Închisoarea Jilava, Listica Portase din Galaţi, în vârstă de 78 de ani, povesteşte cum i-au distrus viaţa comuniştii în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pentru suferinţa îndurată în cele trei închisori – Galaţi, Mislea, Jilava, femeia cere statului român despăgubiri materiale şi morale în valoare de 292.000 de euro.

Drama Listicăi Portase a început în vremurile tulburi ale anilor 1949-1950, când Securitatea începuse ofensiva pentru colectivizarea agriculturii. Elevă fiind, Listica a asistat la abuzurile comuniştilor şi a fost revoltată de faptul că oamenii erau forţaţi să renunţe la toate proprietăţile pe care le aveau: terenuri, case, cereale şi animale.

Avea 17 ani şi era în penultimul an la Liceul Comercial din oraşul Huşi-Vaslui. A acceptat să se înscrie în grupul clandestin anticomunist, unde membrii culegeau informaţii din organizaţia Uniunii Tineretului Muncitor, devenită ulterior Uniunea Tineretului Comunist, şi rupeau articolele de propagandă comunistă lipite la gazeta de perete a şcolii.

La puţin timp, un coleg de clasă a denunţat organizaţia.  „În anul 1950 s-au făcut arestări. Circa 20 de elevi au fost duşi la Securitate. Eu şi o colegă de clasă, Octavia Aftene, am fost arestate mai târziu. Credeam că am scăpat. Dar ne-am înşelat. După un an, în noaptea de 4-5 mai 1951, imediat după Paşte, miliţienii ne-au arestat şi pe noi", spune Listica Portase.

Au urmat clipe de groază. În jurul orelor 24.00 a fost trezită cu pistolul la tâmplă de patru securişti, care au percheziţionat-o cu brutalitate şi i-au ordonat să meargă cu ei. „Am fost dusă la Securitate, unde au început să mă ancheteze. Colegii de clasă au venit la poarta Securităţii şi au scandat lozinci pentru eliberarea noastră, dar fără niciun rezultat. Ca să nu se extindă situaţia, a doua zi ne-a transferat la Bârlad. Până atunci nu cunoscusem frica. Eram apărată şi ocrotită de părinţi pe care îi iubesc acum din amintiri", povesteşte femeia. 

Când a început calvarul vieţii ei, Listica avea doar 17 ani şi era în penultima clasă de liceu

Cercetările începute la Huşi au continuat la Bârlad, unde a fost ţinută într‑o închisoare cu celule cu padoseala plină de apă. „Într-o seară, un miliţian a tras vizeta şi m-a întrebat de ce sunt acolo. I-am răspuns «Pentru ce am făcut, acum trag ponoasele!». S-a supărat foarte tare şi m-a pedepsit. Mi‑a luat patul, l-a legat la perete, şi m-au lăsat două zile să dorm pe cimentul ud. Era foarte rece. Mi-am pus un pantof  sub cap şi unul sub mijloc şi aşa am dormit multe zile", ne-a mărturisit fosta deţinută.

Rănită de şobolani

În luna iulie a fost transferată la Penitenciarul Galaţi, unde se găseau, pe atunci, numeroşi deţinuţi politici, printre care şi conducătorii ţărănişti Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. „De la Bârlad la Galaţi am fost transportată cu mai mulţi deţinuţi într-un camion deschis. Ne puneau să stăm pe burtă, cu mâinile la ceafă, timp în care miliţienii aveau armele îndreptate spre noi. Eram nişte copii, dar ei ne tratau ca pe criminali periculoşi", povesteşte Listica Portase. La Galaţi a fost pedepsită cu izolarea severă la „celula neagră" fără pat şi lumină. „Celula era plină de şobolani foarte agresivi. Săreau pur şi simplu să te muşte! Mi-au făcut răni pe faţă, mâini şi picioare", îşi aminteşte cu oroare femeia.

Spectacolul morţii

„Tocmai era dus la execuţie prin împuşcare un deţinut din Vrancea, pe nume Gheorghiţă Bălan. Geamurile de la celule erau vopsite pentru ca să nu vedem ce se întâmplă în curte. Din milă şi revoltă am scrijelat cu unghiile vopseaua şi am făcut mici ferestruici ca să vedem. N-am izbutit, căci miliţianul care patrula pe coridorul respectiv ne-a surprins, a raportat la conducerea penitenciarului şi a urmat imediat pedeapsa: 10 zile la celula neagră", spune Listica Portase.

Listica Portase a fost hăituită de regim şi după ieşirea din închisoare: i s-a stabilit domiciliu forţat într-o comună din Vaslui şi nu a avut voie să facă facultate

În baza Sentinţei nr. 870 din 8 octombrie 1951, Tribunalul Militar Galaţi o condamnă la un an de închisoare pentru „uneltire" (o infracţiune care a dispărut între vreme din Codul Penal) şi la doi ani de închisoare la domiciliu obligatoriu. De la Galaţi a fost transferată la închisoarea Jilava. „Am coborât ca într-un mormânt. Era o celulă de 20 metri pătraţi la subsol, cu trei rânduri de paturi supraetajate. În această celulă eram în jur de 80 de suflete. Pe mine m-au pus să stau pe patul deasupra hârdăului. Mă sufocam de la acel miros. Dimineaţa ne duceau într-o cameră cu jgheaburi de tablă unde trebuia să spăl rufele soldaţilor câte opt ore pe zi. Eram adevărate maşini de spălat", îşi aminteşte Listica.

Mislea - penitenciarul de femei

După câteva luni a fost transferată la penitenciarul Mislea, din judeţul Prahova. A fost supusă unor torturi de neimaginat, foraţată să presteze munci care i-au afectat sănătatea şi psihicul. Pedeapsa cu bătaia nu era des aplicată la Mislea, însă erau administrate alte pedepse precum: privarea de hrană, obligarea deţinutelor de a sta în picioare de la "deşteptare" (în fiecare dimineaţă la ora 5.00) până la "stingere" (orele 22.00), izolarea în celule reci, fără lumină, pline de şobolani, cu cătuşe la mâini.

„Au fost condiţii greu de imaginat. Hrana consta în terci, arpacaş, supă de varză şi copite de vită cu păr. Stăteam mai mult în carantină, muncind din greu în condiţii umilitoare. Împreună cu Octavia am fost înhămate la un cărucior ce depăşea cu mult greutatea noastră. Ne puneau să transportam colectele de la Oficiul Poştal la Penitenciar. La coborârea pantei, care era destul de abruptă, n-am mai putut stăpâni căruciorul şi acesta s-a prăvălit peste noi cu tot cu colete, producându‑ne răni grave", spune cu lacrimi în ochi femeia.

În secţie a fost repartizată la ţesut covoare. „Aici am cunoscut-o pe Niculina Mihalache (N.R.: soţia liderului ţărănist Ion Mihalache). Pe acelaşi palier era o celulă pe uşa căreia scria «Secret». Acolo erau deţinute o serie de doamne, printre care şi Maria Antonescu, soţia Mareşalului. Noi le urmăream cu privirile aţintite înspre ele când le scoteau la aer". Cele mai tinere deţinute erau puse la muncile cele mai grele şi înjositoare de către femeile-gardian. „În ajunul Bobotezei m-a scos la săpat un şanţ unde se înfundase canalizarea. Ţeava a explodat şi m-a inundat cu mizerie din cap până în picioare. Aşa am petrecut ziua mea de naştere. Împlinisem 18 ani!".

Viaţa în „libertate"

Pe 4 mai 1952 a fost eliberată. A fost dusă la Securitate în Câmpina, unde i s-a dat un bilet de tren. „Am luat un tren către Bârlad. În compartiment am întâlnit o familie. Era Paştele şi aveau cozonaci şi ouă roşii la ei. Mi‑era foarte foame, le-am povestit de unde vin şi mi-au dat să mănânc", povesteşte fosta deţinută.

După eliberarea din detenţie, a avut stabilit domiciuliu obligatoriu în comuna Vulcani, judeţul Vaslui, în perioada 4 mai 1952- 4 mai 1954. În toată această perioadă nu a avut voie să părăsească comuna, nici măcar pentru a merge la studii sau la banale târguieli. Reîntâlnirea cu părinţii, în 1954, a fost extrem de emoţionată: „Când am ajuns acasă, mama şi tata au început să plângă. Nu le venea să creadă că fata lor este acasă.

Ne-am îmbrăţişat mult. Nu o să pot uita niciodată acea zi", îşi aminteşte Listica Portase. În primi ani de căsătorie a fost obligată să părăsească Galaţiul, deoarece „fiii de chiaburi" nu aveau voie să locuiască în oraşe mari. „Împreună cu soţul meu am fost escortaţi de miliţieni până la Bicaz. Acolo am lucrat la barajul hidrocentralei de pe Bistriţa, timp de trei ani".

Imobilizată de 10 ani într-un căruţ

Urmare a acestor tratamente inumane, toată viaţa i-a fost risipită, având în prezent grave probleme de sănătate. „Mi-au fost sacrificate tinereţea, sănătatea, viaţa, profesia, familia şi prietenii. Nu am putut continua cursurile niciunei facultăţi pentru că eram considerată duşman al poporului şi bandită", spune femeia. Din cauza umezelii din celule a făcut un reumatism sever, iar de 10 ani se deplasează cu un cărucior cu rotile. Încă mai are amintiri urâte şi vise negre. Suferă că a pierdut oamenii pe care-i iubea cel mai mult: părinţii şi soţul. „Am rămas cu amintirile clipelor frumoase petrecute împreună. Acestea mă vor însoţi până voi pleca şi eu la ei. Sper să ne reîntâlnim acolo Sus", şi-a încheiat trista poveste Listica Portase.

"Pedeapsa cu bătaia nu era des aplicată la Mislea, însă erau alte pedepse precum: privarea de hrană, obligarea deţinutelor de a sta în picioare de la 5.00 până la orele 22.00, izolarea în celule reci, fără lumină, pline de şobolani, cu cătuşe la mâini. ''

''În ajunul Bobotezei m-a scos la săpat un şanţ unde se înfundase canalizarea. Ţeava a explodat şi m-a inundat cu mizerie din cap
până în picioare. Aşa am petrecut ziua mea de naştere. Împlinisem 18 ani!.''
Listica Portase supravieţuitoare