Horoscop zilnic, 28 mai 2015. Vărsătorii scapă de datorii şi se apucă de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horoscop zilnic, 28 mai 2015. FOTO Fotolia
Horoscop zilnic, 28 mai 2015. FOTO Fotolia

Horoscop zilnic, 28 mai 2015. Neînţelegeri familiale, invidii profesionale şi tentaţia unor investiţii se profilează în viaţa nativilor din Taur, Leu şi Vărsător.

Horoscop zilnic, 28 mai 2015: Berbecii se pot îndrăgosti 

Urmările tuturor sfaturilor pe care le-aţi cerut amicilor nu sunt cele sperate. Nu daţi vina pe sfătuitori, ci pe incapacitatea dv. de a vă stabili singur priorităţile! După-amiază, vă puteţi îndrăgosti iremediabil de o persoană care până acum vi se părea fără calităţi deosebite.

Taur

Imprudenţa vă va „orienta” nu numai spre producerea de accidente, ci şi la dizolvarea unor „alianţe” profitabile. Neînţelegerile familiale continuă să vă nedumerească şi să vă neliniştească, cu toate că vor apărea destule persoane care să vă susţină deciziile, fără a cere lămuriri.

Gemeni

Foarte pragmatic şi obsedat de economii, puteţi deveni prea impulsiv când sunteţi contrazis. Cei mai afectaţi sunt partenerii dv. sentimentali, lipsiţi total de spirit critic. Cei foarte tineri simt o atracţie fatală pentru noutăţile erotice şi pentru partenerii mai experimentaţi.

Rac

Numeroase obstacole de tot felul vor împiedica semnarea unor acte de importanţă maximă, iar reacţia dv. se lasă prea mult aşteptată. Nu vreţi să renunţaţi la drumurile planificate. Faceţi planuri peste planuri referitoare la călătorii lungi ori de schimbare a profilului profesional.

Horoscop zilnic, 28 mai 2015: Leii sunt invidiaţi de colegi 

Este de preferat să nu se pună bazele unor afaceri, chiar dacă sunteţi asigurat că nu vor fi depăşite limitele legale. Invidiile colegilor vă împiedică să vă concentraţi suficient şi preferaţi să lucraţi doar acasă. Fără intenţie, deveniţi o persoană care atrage toate privirile!

Fecioară

Trăiţi dorinţa de a vă impune asupra tuturor, tineri sau maturi, dar continuaţi să aveţi noroc. Tentaţia de a da sfaturi, mai ales referitoare la probleme care ţin de justiţie, este din ce în ce mai mare. Sunteţi altruist, însă vă şi place să deţineţi controlul asupra vieţii dv.

Balanţă

Aveţi senzaţia că aţi lăsat lucruri neterminate şi că cei dragi sunt plictisiţi. Este de preferat să faceţi o schimbare doar în viaţa dv. profesională. Unii pot să aibă probleme de sănătate, dacă fac eforturi prelungite. Toţi  ascund că se simt atraşi de persoane cam „primitive”.

Scorpion

Se manifestă o oarecare tendinţă la visare, imaginaţie şi foarte mult optimism nefondat. După-amiază, puteţi primi veşti de la rudele apropiate aflate în altă localitate sau ţară. Seara, nu puteţi scăpa însă prea uşor de decepţiile sentimentale şi de micile dezamăgiri familiale.

Săgetător

Acumulările financiare sunt parcă prea facile, iar „propunerile” sentimentale se înmulţesc. După-amiază, încercări de a se relua o relaţie amoroasă veche, la care dv. aţi renunţat. Discuţiile şi tatonările pentru obţinerea de facilităţi pentru o persoană dragă vă ocupă mult timp.

Capricorn

Se poate afirma că sunteţi adevăraţi campioni. Singurii care suferă, dar din cauze mai degrabă ce ţin de iubire, sunt cei tineri. Foarte inspirat şi intuitiv, vă reproşaţi că nu aţi acţionat la momentul potrivit pentru a vă exploata ideile financiare, care se dovedesc excepţionale.

Horoscop zilnic, 28 mai 2015: Vărsătorii scapă de datorii şi se apucă de investiţii

O activitate profesională nouă, mai bine plătită, începe în sfârşit să funcţioneze. Primiţi multe mulţumiri, însă înainte de toate scăpaţi de datorii şi faceţi investiţii. După-amiază, o provocare strict profesională nu e luată în calcul de nimeni exact când vă aşteptaţi mai puţin.

Peşti

Pierdeţi o activitate profesională foarte importantă în favoarea unui colaborator pe care l-aţi subestimat. Este de preferat să nu vă răzbunaţi, ci doar să „colaboraţi” cu şefii la evaluare. După-amiază, sunteţi supus unui test profesional, fără a vi se da şi rezultatul imediat.

Horoscop realizat de Tina Rizea. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite