FOTO Imaginile care vor să le arate mamelor că sunt frumoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când americanca Jade Beall a postat o serie de autoportrete semi-nud, din perioada post-natală, au urmat sute like-uri, iar imaginea a fost distribuită pe toate reţelele sociale. Şi-a dat seama că a atins un nerv sensibil. Sute de mame i-au scris în speranţa că Beall le va captura „exact aşa cum sunt”. Fotografa, dar şi mama unui băiat, a fost atât de emoţionată de reacţiile intense că s-a „supus” imediat.

Rezultatul este un album fotografic, care cuprinde peste 50 de portrete mame în toate stadiile: în devenire, proaspete sau experimentate. Alături de fiecare poză, neprelucrată de altfel, sunt scrise gândurile mamei respective: traseul său de la neîncredere în corpul său la satisfacţia de a fi exact aşa. Proiectul foto „A Beautiful Body” vrea să demonstreze mamelor cum arată, de fapt: cu imperfecţiuni, dar nu mai puţin frumoase din cauza a ceea ce societatea consideră a fi „defecte fizice”.

Fotografa Jade Beall, al cărui băiat, Sequoia, are deja 16 luni, explică rădăcinile proiectului sunt în dubiile care au urmărit-o toată viaţa, în special după ce a născut. „Când eram adolescentă, aveam mereu senzaţia că sunt profund nevrednică. Aveam acnee şi nu puteam să mă uit la mine în oglindă. În timpul sarcinii, m-am îngrăşat cu 25 de kilograme, care s-au aşezat direct peste istoricul meu personal încărcat de ură tiranică de sine. Toate acestea într-o societate care ridică în slăvi femeile din media, ale căror imagini sunt mereu prelucrate”, a povestit Beall pentru „Huffington Post”.

image

Proiectul este realizat numai cu voluntare, iar Beall face pozele pro bono. „Avem de-a face cu o epidemie a femeilor care nu se simt vrednice pentru a fi numite frumoase. Aproape toate ne chinuim să ne simţim frumoase în pielea noastră. Nu mai zic de aşteptările ridicole de la femeile care tocmai au născut. Să faci de ruşine mamele care nu şi-au revenit la forma iniţială după ce au dat viaţă unui copil poate cauza sentimentul eşecului în ea. Este o provocare îndeajuns de mare să ai un copil, oricum, mai ales când multe dintre noi nu ne simţeam frumoase nici înainte să naştem”, a spus Beall.

image

Una dintre femeile care au pozat pentru aparatul fotografei se numără şi terapistul Michelle Marks, care a vorbit despre experienţa sa şi despre lecţia învăţată cu această ocazie. Aceasta a plâns când a văzut poza cu ea, la final. „M-am expus toată în faţa lui Jade, nu doar pielea, ci toate unghiurile, liniile şi toate aspectele care arată că sunt mamă. Expunerea aceasta a luminat felul în care corpul meu s-a schimbat după două sarcini, două naşteri şi toate poveştile sale”, a povestit Marks.

image

Jade Beall, care îşi descrie fotografia drept „medicinală”, şi-a propus ca viitoarea carte să fie un balsam nu doar pentru femeile care i-au pozat, ci pentru întreaga societate şi aşteptările ei pe care speră să le vindece.

Se gândeşte deja la viitoarele proiecte, pentru că vrea să-şi canalizeze pasiunea în mai multe cărţi, Îmbătrânirea, cancerul şi tulburările alimentare sunt alte teme mari pe care vrea să le abordeze din această perspectivă. „Visul meu este să fac parte dintr-o mişcare care convinge oamenii de nevoia blândeţii cu sine, drept urmare şi cu ceilalţi. Vreau să asistăm la sosirea unei generaţii care nu va irosi ani urându-se pentru că nu cred că sunt frumoşi sau merituoşi”, a punctat Beall. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite