Mi-au plăcut mereu marile sărbători, şi nu doar pentru că se produc pe parcursul mai multor zile care „accidental” devin libere: şi de Paşte şi de Crăciun. Mîncare bună, băutură din plin, bilanţuri şi planuri, depresii aruncate la gunoi şi grămezi de bani aşijderea, toalete simandicoase, lume eminamente binevoitoare, zîmbitoare şi frumoasă; picioare şi tocuri. Şi mai vin şi mesajele alea, cu zecile, trimise de unii la toţi cei din agenda telefonului propriu. De maximă generalitate, fără nimic personal semnate în plus şi de către toţi membrii familiei, chiar dacă tu habar n-ai de ei; las’ să fie acolo, nu se ştie, ca pămîntul! Ba uneori se mai întîmplă să fie şi repetate, probabil omul o fi fost prins între tocatul cartofilor şi al castraveţilor pentru salata de boeuf, a făcut o pauză să-şi tragă sufletul şi să-şi menţină relaţiile, l-a întrerupt consoarta să-l întrebe dacă a gustat maioneza şi mai trebuie sare, şi a pierdut şirul cu bifări tocmai în dreptul numelui tău. Mai vin şi dintr-alea nesemnate, de parcă ai fi obligat să ai toată cartea aia groasă de Pagini aurii în agenda telefonului.

Cel mai fain a fost cînd am primit un mesaj de la necunoscutul soţ al unei colege, e drept, tanti îmi cam plăcea, dar jur, încă nu demarasem nimic. O trecuse şi pe ea la expeditori şi încă mă chinuiesc să desluşesc înţelesul ascuns: ménage à trois?! Da’ ăla-i cu două fete; oare vreo surpriză plăcută în 2017?!

Interesante sînt şi cele care sosesc cu fiecare astfel de ocazie din partea unor foşti colegi de serviciu cu care te-ai intersectat cu ani buni în urmă, chiar şi atunci doar tangenţial, poate o dată la cîteva luni. Semnate şi ele cu tot cu familia adiacentă. Te detaşezi de toate activităţile şi, cîteva minute bune încerci să identifici fizionomiile în alb-negru pe care le salutai cu vreo zece ani în urmă, pe cînd umblai în salopetă printre halele unor intreprinderi de mult dispărute.

De operele literare în cîteva sute de caractere care îţi parvin ca un MMS, nici nu mai pomenesc; rar am avut răbdarea să le citesc pînă la capăt.

Un timp am răspuns la toate, noblesse oblige sau cei şase ani de-acasă, apoi m-am luminat subit, am îngroşat din obraz şi măcar la cele trimise la întreaga agendă a telefonului, am început să le spun pas.

Da, ştiu, de la anul nu voi mai primi nici o urmă de sms.

Totuşi, ca să mă reabilitez şi să nu vă dezamăgesc eu vă transmit de aici că:

„Vechiul an scris cu amintiri, marcat cu trudă, piperat cu bucurii sau tristeţe, reuşite sau dezamăgiri, parafat cu decizii, îndosariat cu speranţe, a murit. Şi îndrăznim să vă trimitem gîndul nostru că Noul An 2017, să vă aştearnă în cale o potecă netedă, vegheată de steluţe norocoase şi îngeri bălai, să vă vedeţi visele devenind realitate, să fiţi sănătoşi, voioşi, să aveţi parte numai de zile senine, albe şi frumoase ca zapada de pe brad, iar dorinţele voastre toate-toate să vi se îndeplinească cîte una în fiecare zi!!! Sărbători fericite alături de cei dragi şi un AN NOU de poveste! „LA MULŢI ANI 2017”!

Cum de altfel mi-a transmis familia X, în fapt mesajul cîştigător al aşa-zisei „Zmeure de lemn 2016”

        La mulţi ani, prieteni!

  *

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional “Vasile Voiculescu”, 2015.

                                                                             

Citiţi şi

- Maslow, piramida şi ardeii umpluţi
- De Sîn' Andrei
- Ziua internaţională a mîţelor
- Cronica unei cărţi în curs de apariţie