Şi nu cred că se poate compara mâncarea raw vegan cu cealaltă, să o evaluezi cu acelaşi sistem de notare, însă nu cred că există o soluţie tehnică satisfăcătoare pentru această dilemă, aşa că prezenţa, dar, mai ales, poziţionarea ierarhică a restaurantelor raw vegan în Lista Restocracy trebuie privită cu rezervele de rigoare. Sau, mai precis spus, acestea trebuie comparate doar ele între ele, în secţiunea de pe site rezervată lor.

Am încercat de câteva ori să mănânc o masă întreagă numai raw vegan, cu mai cu produse crude, deci, netrecute prin tigaie sau cuptor, şi nu a ieşit prea bine. În afară de deserturi şi sucuri şi de câteva feluri cu gust acceptabil, dar cu care nu mă puteam sătura, la celelalte am făcut eforturi ca să golesc farfuria, şi asta mai mult din jenă faţă de oamenii de acolo şi de cei din jur.
 
Aşa că acum am fost precaut şi am trimis cu vreo două zile înainte o rawveganiţă convinsă, care a mâncat cu poftă respectivele verdeţuri şi seminţe, şi mi-a zis că vai ce bune sunt, că Rawdia e unul dintre cele mai bune restaurante raw vegan din Bucureşti. Apoi m-am dus şi eu să fac nişte poze, să văd care e atmosfera pe acolo, şi am şi luat câteva feluri, dar după ce am mâncat înainte să ajung la ei.
 
Ştiu Rawdia de când s-a deschis, acum vreo cinci ani, la demisolul unui bloc nou construit pe Puţul lui Zamfir, aproape de piaţa Floreasca. E un spaţiu mărişor, bine amenajat, surprinzător de luminos, colorat, optimist, vesel chiar, cu iubirea care pluteşte în aer, modern, cu o bucătărie destul de mare, la vedere, bine utilata şi care îţi inspiră încredere. Lucru bine făcut, pe scurt. Nu au o terasă propriu-zisă la Rawdia, doar câteva scaune pe trotuar.
 
Spre diferenţă de puriştii raw veganului, „hardlinerşii“, la Rawdia au şi ceva mâncăruri trecute prin cuptor. Nu mai scriu ce se poate mânca la Rawdia, nu aş face decât să le transcriu meniul aici. Cred că cele mai multe, dacă nu chiar toate, sunt deja pregătite dinainte, pe unele le şi vezi într-un galantar refrigerat, în cutiuţe gata pregătite ca să fie luate acasă. Arăţi cu degetul la cea care îţi face cu ochiul, după care din bucătărie îţi vine pusă frumos pe o farfurie, bol sau ce o mai fi.
 
Eu am luat nişte ţelină vopsită în galben ca să arate ca nişte cartofi prăjiţi, extrem de reuşită stratagemă, amuzantă şi de efect, chifteluţe de chinoa (sau quinoa, după caz - nici nu e în DEX), cu quinoa, ţelină, morcov, migdale, ceapă, usturoi, pătrunjel, mărar, sos soia, ulei de măsline, sare, fulgi de drojdie inactivă, turmeric, suc lămâie, curry, boia dulce, apoi un ceai de ghimbir (suc, mai precis) cu fructe de sezon şi desertul „snickers“ la urmă, cu unt de arahide, miere, fulgi de porumb, fulgi de cocos, cacao, ulei cocos, vanilie, lucuma, sare şi migdale.
 
Serviciile la aceste restaurante vegetariene sau raw vegane sunt întotdeauna diferite, şi pentru că cei care le fac sau care lucrează acolo sunt ei diferiţi, cel mai adesea, şi pentru că au cea mai fidelă clientele dintre toate restaurantele, aşa că ajung repede să-i cunoască şi să se poarte familiar, şi chiar familial. Aşa şi la Rawdia. Am dat peste Carina, cea mai adorabilă făptură pe care mi-a fost dat să o văd în ultima vreme, şi nu numai într-un restaurant, ci şi aşa, overall. Nu ştiu dacă era chelneriţă, ceva şefă pe acolo sau chiar mai mult, dar am pus-o în lista cu cei mai buni chelneri din Bucureşti, fiindcă nu am liste separate cu ospătari, şefi de sală, şefi ai şefilor de sală sau patroni care te servesc la masă. Agitată, personalitate debordantă, vorbăreaţă, cu voce sonoră, naturală şi dezinvoltă, greu de imaginat pe cineva mai bine adaptat unui astfel de loc şi unei asemenea clientele. Şi foarte încântată să stea la pozat, deşi nu ştia pentru ce, şi nici nu m-a întrebat... :)

Una peste alta (overall), mersul la Rawdia a fost o experienţă interesantă, plăcută şi chiar memorabilă, sper ca notele mele să-i facă şi pe alţii care nu au trecut până acum pe la raw veganul din Piaţa Floreasca să îi fac o vizită, şi poate chiar să dea nas în nas cu Carina. O vor recunoaşte imediat din descrierea mea, fără să se mai uite la poze sau să o întrebe cum o cheamă.