Care este faţa întunecată a perfecţionismului
0
Dorinţa de a face lucrurile perfect este o trăsătură privită adesea ca o calitate, dar când standardele autimpuse sunt prea ridicate, perfecţionismul devine o poartă către depresie şi sinucidere.
Întrebaţi de angajator care este cel mai mare defect al lor, candidaţii răspund invariabil: „Sunt perfecţionist“, având convingerea că nu este chiar un lucru rău – este, în fond, o dorinţă de a ne îmbunătăţi performanţele şi de a ne autodepăşi, adică exact şucrul pe care îl caută angajatorii. Dar această trăsătură se poate transforma foarte uşor într-un defect, căci toţi perfecţioniştii devin, în cele din urmă, dezamăgiţi cronic.
Stabilindu-şi mereu obiective imposibil de atins, perfecţionistul este mereu nemulţumit de performanţele sale. Pentru el, „aproape perfect“ înseamnă, de fapt, „greşit“, iar greşelile pe care le face îi creează frustrări. Perfecţionismul poate fi atât de distructiv, încât deschide caleas către anxietate şi depresie, iar uneori poate fi un factor de risc pentru suicid, după cum semnalează un studiu publicat în revista medicală „Review of General Psychology“.
„Exceptând oamenii care au avut de suferit de pe urma perfecţionismului lor sau al unor persoane dragi, ceilalţi conştientizează prea puţin cât de distructiv poate fi acest comportament“, spune Gordon Flett, coordonatorul studiului şi psiholog la Universitatea York, din Ontario, citat de publicaţia americană „The Huffington Post“.
Flett a analizat vreme de câteva decenii consecinţele negative ale perfecţionismului. Într-un studiu pe care l-a realizat în 2007, psihologul canadian a intervievat rudele şi prietenii unor sinucigaşi. Mai mult de jumătate din cei care au decis să-şi pună capăt zilelor au fost descrişi de cunoscuţi ca „perfecţionişti“. Într-un studiu similar, rudele a 11 din 20 de studenţi britanici care s-au sinucis au spus despre ei că se temeau de eşec.
Ghidaţi de principiul „totul sau nimic“, perfecţioniştii nu sunt mulţumiţi nici chiar atunci când ating succesul. De altfel, greşelile pe care le fac le creează o stare de anxietate puternică, iar aceasta stă în calea realizărilor pe care şi le doresc. „Nu ar fi bine ca avocatul tău, chirurgul sau consultantul tău financiar să fie perfecţionist? Ei bine, nu. Studiile arată că oamenii de succes din orice domeniu nu sunt perfecţionişti, pentru că anxietatea generată de greşeli stă în calea succesului. Dacă aştept până când chirurgul este absolut sigur că incizia este corect făcută, voi sângera până la moarte“, spune Thomas S. Greenspon, psiholog şi autor al unei lucrări despre „amtidotul perfecţionismului“, publicate în „Psychology in the Schools“.
Suferinţă ascunsă
Asocierea perfecţionismului cu sinuciderea este adesea neglijată, iar asta parţial pentru că oamenii care au aşteptări prea mari de la ei înşişi reuşesc foarte bine să-şi ascundă suferinţa. Dacă ar mărturisi că au gânduri de suicid sau că sunt depresivi, nu s-ar mai încadra în imaginea pe care încearcă să şi-o construiască.
„Oamenii perfecţionişti au convingerea că nu pot fi niciodată suficient de buni, că greşelile pe care le fac sunt un semn de slăbiciune şi că singura cale de a se accepta pe ei înşişi este perfecţionismul“, mai spune Greenspon. Legătura dintre perfecţionism şi sinucidere este cu atât mai periculoasă cu cât, odată de a decis să-şi ia viaţa, perfecţionistul este atât de riguros, încât reuşeşte să-şi ducă până la capăt planul. El acţionează lucid şi, nefiind impulsiv, va avea un plan bine pus la punct.
Cum ţii sub control perfecţionismul
Dacă ai „simptomele“ perfecţionismului, ar trebui să le exteriorizezi, spune Gordon Flett. „Vei avea o părere mai bună despre tine dacă faci voluntariat şi faci o schimbare în viaţa altor oameni“, recomandă psihologul canadian.
Ar trebui să-ţi ţii sub control comportamentul cu atât mai mult dacă eşti părinte, pentru că, potrivit studiilor, perfecţionismul se poate transmite copiilor. O cale foarte simplă de a-i ajuta pe cei mici sunt povestirile. „Copiilor le place ca părinţii sau educatorii să le vorbească despre greşelile pe care le-au făcut sau despre eşecurile pe care le-au depăşit. Aceste povestiri le transmit ideea că nimeni nu este perfect şi nici ei nu trebuie să fie“, spune Flett.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
