Şantajul

M-a sunat de două ori. Nu are obiceiul să-mi lase un mesaj pe căsuţa vocală. Ştiam că nu se va lăsa. A sunat a treia oară şi am răspuns. Eram pregătit.

„Salut! Ce faci?“ Bine. „Hai să bem!“ Nu pot. „De ce?“ Nu pot. „Eşti bolnav?“ Nu. „Atunci, hai să bem!“ Nu insista, am treabă. „Da’ ce treabă ai, dacă nu sunt indiscret?“ Am o treabă. „Ai un randevú cu o damă?“ Eşti stupid. (Râde.) „E natural să ai un randevú la statutul tău!“ Nu e natural deloc, trebuie să închid. „Dar spune-mi, de ce nu poţi ?“ Pentru că am treabă, ţi-am zis! „Scrii?“ Da, scriu. „Aşa spune, frate, scriu! Şi merge?“ Da, merge. „Foarte bine! Atunci, hai să bem!“ Nu pot. „Nu poţi să bei când scrii?“ Nu pot să scriu când beau! „Toţi scriu şi beau! Voi ăştia, care scrieţi şi vă daţi talentaţi, toţi beţi când scrieţi. Dar în public vă daţi repectabili, moralişti, intransigenţi, etici şi mari spirite. Aiurea! Fără băutură sunteţi nişte impotenţi!“ Mulţumesc! „Te-ai supărat? Hai să bem !“ Nu pot. „Eşti demoralizat. Adevărul este că avem o inflaţie de scribălăi. Nu vezi câte cărţi apar în fiecare săptămână, câte bloguri au năpădit internetul, toţi pretind că sunt deştepţi, talentaţi şi inspiraţi! Până şi postacii de pe site-uri se cred scriitori. Inspiraţi! (Complice.) Tu acum ai inspiraţie?“ Nu ştiu. „Pe dracu’, se vede după glasul tău că eşti pe geantă!“ Nu sunt. „Şi ce scrii?“ Secret profesional! „Ce să spun, faci şi mofturi!“ Nu fac. „Ba faci, toţi vă ţineţi la secret, de parcă aţi face rachete la NASA!“ Fiecare om are racheta sa şi speră că într-o zi va ajunge pe... „Nu mă lua cu metafore de doi lei! Hai să bem!“ Nu pot. „Ba poţi, pentru că îmi eşti dator! (Scrâşnind.) Bagă la cap, îmi eşti dator! Hai să bem!“ Da, îţi sunt dator, dar nu pot! „Vrei să spui că nu mai ai nevoie de mine? Că te descurci singur? Nu vezi câţi scriu din rutină, din frustrări, fără inspiraţie! Şi tu vei ajunge un loser pentru că nu vrei să bem! Chiar aşa, ce te-a apucat?“ Nimic. „Să nu-mi spui că te-ai lăsat de scris!” (Pauză.) „Te-ai lăsat? Foarte bine! N-o să se facă gaură în cer. Lumea uită repede. Apucă-te de altceva, mai productiv, mai bănos, fii pro-activ, parcă aşa se spune!“ (Pauză.) „Altceva mai ştii să faci la vârsta ta?” Nu. „Vezi, trebuie să scrii, hai să bem!“ Nu vreau. „O mai ţii minte pe Anca?“ Da. „Ce-o mai fi făcând? Au trecut vreo douăzeci şi opt de ani... Mai ştii ceva de ea?“ Nu. Dar ce ţi-a venit? „Uite că mi-a venit. Mă gândeam pe unde o fi?“ Te-a lovit dorul de Anca? „Te-ai purtat urât cu ea.“ Şi? „Ea te-a iubit. Poate că n-ar fi prea plăcut pentru tine să afle şi alţii ce i-ai făcut.“ Bine, şi ce vrei acum, după atâţia ani? (Entuziasmat.) „Să bem! Îmi eşti dator! Uite, scrie o poveste despre Anca! Anca îndrăgostită! Fii atent, începe şi scrie aşa: «Era primăvara devreme. Călătoream de două zile. În vagon urcau şi coborau pasageri... “ Ce naiba e asta? „Ah, ăsta e începutul de la «Sonata Kreutzer». Şi cu Tolstoi am băut de multe ori! Toţi au nevoie de mine... Tu scrie o poveste despre Anca, îndrăgostită! Hai să bem!“