Cabina de probă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai ales să probezi patru fustiţe. De vreo zece minute eşti închisă în cabină. Eu patrulez în faţa uşii cu o fustiţă în mână. Asta îmi place, e simplă, elegantă, mai că-mi vine să dau buzna să te oblig s-o probezi.

Mai bine o cumpăr fără ca tu s-o probezi, îţi place, nu-ţi place, să te duci la şcoală cu fustiţa asta! Şi maică-ta mă ţinea cu „orele“ la probatul rochiilor. De fiecare dată, făceam „foamea“ la probele ei. Şi de fiecare dată, băgam capu’ să văd ce face. Îi zâmbeam, deşi sufletul meu fierbea: hai, femeie, o dată, că mi-a crescut barba! Şi maică-ta ieşea până la urmă ca să se oglindească în privirile mele: „Îţi place? Cum îmi vine?“. Îmi place, cum să nu-mi placă! – îi ziceam ca să scap de chinul soldatului uitat în post. Adevărul este că am avut noroc cu maică-ta: orice rochie care şi-o pune pe ea îi cade bine. Asta zic eu, bărbatul, dar maică-ta nu era de acord. „E cam scumpă...“ Ba nu e scumpă. „E scurtă...“ Ba nu e scurtă. Şi renunţa. Proba alta. Mă apucau dracii.

Acum n-am draci. Dar de ce nu mai ieşi o dată? Când ai să ieşi, am să-ţi „vând“ fustiţa asta, simplă, elegantă, foarte bună pentru şcoală, nu atrage privirile zăpăcite ale băieţilor... Maică-ta trebuia să vină cu tine, să staţi amândouă în cabină până noaptea. Dar mama lipseşte câteva zile. Încă nu mi-ai spus că ţi-e dor de ea. Nici eu nu te-am întrebat dacă ţi-e dor. Dar o să se întoarcă, te asigur, şi-o să-i arăţi fustiţa pe care ţi-am cumpărat-o. Pentru prima dată.

E tare greu când înveţi să trăieşti singur. Când rămâi în minte cu ai tăi, dar tot singur.

E atât de ciudat cum trăim noi zilele astea. Noi doi. Nu ştiu cum să-ţi zic... Demult, bunicul tău (pe care nu l-ai cunoscut niciodată) stătea în bucătărie, mai mult timp decât avea obiceiul, pe lângă bunică-ta (pe care n-ai cunoscut-o niciodată) şi se holba la ea. Nu se îndrăgostise. Nu! O urmărea cum făcea pilaful, mămăliga, tocana de cartofi, de toate. Şi bunică-ta l-a întrebat de ce se uită la ea şi bunică-tu i-a zis că vrea să înveţe să gătească, să ştie să-şi facă mâncare când va rămâne singur. Ce tâmpenie! Era cam dobitoc bunică-tu. Dar n-a mai apucat să înveţe, pentru că el a murit primul. Şi a rămas bunică-ta, care s-a simţit foarte singură, deşi nu l-a iubit, dar toate astea nu mai contează acum. Apoi, s-a dus şi bunică-ta, şi eu am rămas singur. E tare greu când înveţi să trăieşti singur. Când rămâi în minte cu ai tăi, dar tot singur eşti.

Maică-ta se va întoarce. Şi vom continua să trăim toţi trei. Până într-o zi. Eu nu ştiu să gătesc, mâncăm de la supermarket până se întoarce maică-ta. Sigur se va întoarce...

În sfârşit, ai ieşit! Ridic victorios umeraşul pe care este rochiţa simplă, elegantă, îmi place, s-o probezi! Tu ridici ambele braţe, fiecare cu câte o fustiţă. Suntem ca doi luptători. „N-am bani pentru două, să ştii!“ Te întorci în cabină, cu toate fustiţele tale. Semeni cu maică-ta, încăpăţânată! Bat în uşa cabinei, de acord le luăm pe care le vrei tu!

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite