Carmen Iohannis, criticată pe reţelele sociale din cauza unei rochii cu paiete pe care a îmbrăcat-o la Festivalul de Teatru de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentă alături de soţul său la Festivalul de Teatru de la Sibiu, la spectacolul „Ultima bandă a lui Krapp“, prima-doamnă Carmen Iohannis a atras toate privirile graţie unei rochii fără mâneci şi cu aplicaţii din paiete, semnată de creatorul de modă Stephan Pelger.

Designerul Stephan Pelger a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care soţia preşedintelui Klaus Iohannis apare într-o rochie de-a sa. "Ieri (vineri  -n.r.) la Sibiu frumoasa noastră Primă Doamnă a decis să poarte din nou o creaţie Stephan Pelger pret a porter! Mă simt foarte onorat!!!", a scris Stephan Pelger pe pagina sa de Facebook. 

Alegerea vestimentară a primei doamne a stârnit numeroase critici pe reţeaua socială, unii utilizatori considerând că rochia este mult prea strâmtă şi nepotrivită cu statutul de soţie a preşedintelui ţării.

Printre cei care au criticat-o pe Carmen Iohannis se numără şi Oana Roman Elisei, fiica politicianului Petre Roman. „NU fără mânecă şi NU cu genunchii la vedere. Altfel, rochia superbă (…) Aşa îşi doreşte cred....şi nimeni nu-i spune că nu e ok... că nu e adolescentă şi nici persoană particulară“, a postat aceasta pe contul lui Pelger. „Şi nu atât de strâmtă încât să se vadă urma chiloţilor“, a completat o altă utilizatoare. „Faptul că se vede linia chilotului este probabil datorită faptului că nu e mărimea potrivită (poate prea mică) !!!“, a încercat să ofere un alt comentator explicaţia.

image

„Le învăţăm pe toate !! Vă mulţumesc ptr critici constructive. e f greu să-i schimb unui om obiceiurile de o viaţă ! Mai avem mult timp şi de mai bine !!!“, a replicat creatorul de modă ca răspuns la avalanşa de mesaje postate la fotografie.

image

Nu este pentru prima dată când Carmen Iohannis alege să poarte o ţinută creată de Stephan Pelger. Soţia preşedintelui a început în luna aprilie o colaborare cu designerul român de origine germană, unul dintre cele mai cunoscute nume în domeniul modei în afara României. În afară de Pelger, Carmen Iohannis mai colaborează cu Eli Lăslean şi cu Alexandru Ciucu în alegerea ţinutelor pentru diverse evenimente. Stilul vestimentar tineresc preferat de soţia preşedintelui i-a adus admiraţia multor voci din spaţiul public, în vreme ce altele consideră că se abate nepermis de mult de la protocolul vestimentar.

Turcescu: „Mi-e silă“

Fostul realizator de televiziune Robert Turcescu şi-a arătat dezaprobarea faţă de postarea entuziastă a designerului Stephan Pelger, în care creatorul de modă se declară încântat că prima doamnă a îmbrăcat o creaţie de-a sa. "Mi-e silă! Silă, silă, sila!", a scris Turcescu în mesajul de pe contul său de Facebook. 

image

Ion Cristoiu, despre „transformarea unei banale femei din provincie, trecută prea mult de prima tinereţe, într-o întruchipare a frumuseţii răpitoare“

Un ton critic la adresa lui Carmen Iohannis a abordat şi jurnalistul Ion Cristoiu. Acesta scrie pe www.cristoiublog.ro, despre cultul personalităţii creat în jurul primei doamne, oferind ca dovezi titlurile unor materiale de presă elogioase la adresa acesteia: „Carmen Iohannis a strălucit din nou! Cum s-a îmbrăcat Prima Doamnă la Cotroceni“, „ŢINUTA SUPERBĂ aleasă de către Carmen Iohannis pentru vizita la Vatican“, „Carmen Iohannis, apariţie răvăşitoare la ceremonia de primire a preşedintelui portughez“ etc.

image

„Se spune că pe vremea lui Nicolae Ceauşescu se practica din plin Cultul Personalităţii Elenei Ceauşescu, soţia preşedintelui de atunci al Românei. Să fim serioşi! Dacă ziariştii de azi mai pot citi şi altceva decît SMS-urile date de Servicii sau de Patroni, să meargă la Bibliotecă şi să ceară colecţiile ziarelor de  dinainte de 1989. În relatările despre vizita unui şef de stat la noi sau despre vizita lui Nicolae Ceauşescu nu vor găsi în veci vreun rînd elogios despre Tovarăşa Elena Ceauşescu, deşi, acolo unde Protocolul cerea era prezentă, în calitate de soţie şi Tovarăşa. Carmen Iohannis a reuşit, în doar şase luni, de cînd e bărbatu-său preşedinte, să fie mai mult decît  Elena Ceauşescu. Dar nu numai atît.

Carmen Iohannis, nevasta preşedintelui ales de Popor să conducă ţara şi nu să-şi promoveze nevasta pe post de top model, depăşeşte în materie de Cult al Personalităţi toate soţiile de şefi de stat români de pînă acum, de la Elena Cuza pînă la Elena Ceauşescu. De sesizat că acest Cult al personalităţii are drept notă de esenţă transformarea peste noapte a unei banale femei din provincie, trecută prea mult de prima tinereţe, într-o întruchipare a frumuseţii răpitoare, a eleganţei exemplare, a atracţiei irezistibile. Toţi cei din jur cad în fund la apariţia ei. E atît de răvăşitoare, vorba celor de la Realitatea tv, cînd apare, că pînă şi drapelul de stat încremeneşte de uimire deşi bate vîntul“, notează Ion Cristoiu în articolul intitulat „Carmen Iohannis depăşeşte în materie de Cult ridicol al Personalităţii toate soţiile de şefi de stat români de până acum, de la Elena Cuza până la Elena Ceauşescu".  

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite