7 tipuri de comportament care îţi distrug relaţia de cuplu: care sunt cele mai eficiente soluţii pentru a evita despărţirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele comportamente pot să schimbe ireversibil relaţia de cuplu, aşa că ar trebui să identifici din timp semnele care pot distruge o relaţie.

Atunci când ceva nu merge bine în relaţie, tindem să dăm vina pe partener. Dar, la fel ca atunci când construieşti ceva, şi când greşeşti e nevoie de doi şi e imposibil ca doar o jumătate să fie de vină pentru ceva. „Bright Side“ vrea să îi ajute pe cei aflaţi în impas pentru a identifica greşelile care pot să ducă la ruperea unei relaţii.

Dependenţa de gadget-uri

Dacă îţi petreci timpul liber butonând telefonul atunci vei dezvolta un soi de adicţie care poate distruge relaţia, după cum au descoperit cercetătorii de la Universitatea din Arizona. Atunci când eşti cu persoana iubită încearcă să renunţi la telefon.

Nu poţi să îţi stabileşti priorităţile

Dacă ai un program foarte ocupat, care include şi viaţa personală, ar trebui să ţii cont de priorităţi şi să îţi planifici anumite ţinte de atins, altfel viaţa de cuplu poate să aibă parte de dezavantaje. Poţi să mai utilizezi şi metoda 2/2/2: mergi undeva cu partenerul/partenera odată la două săptămâni, plecaţi împreună un weekend la fiecare două luni şi mergeţi în vacanţe împreună odată la doi ani.

Nu oferi suport

Un simplu „Mulţumesc“ pare, acum, atât de banal încât mulţi dintre noi nu îl mai folosim când e cazul. Chiar dacă jumătatea ta face ceva pentru tine nu lua ca şi cum ar fi de la sine. Fiecare are nevoie de o vorbă bună la un moment dat, aşa că mulţumeşte, iubeşte, vorbeşte când e cazul, altfel lucrurile vor degenera.

Te comporţi formal

Partenerii care se iubesc îşi vorbesc sincer şi deschis. Împărtăşeşte sentimentele tale cu cel/cea de lângă tine şi dă detalii despre ziua ta de muncă, ascultaţi-vă reciproc. În loc să întrebi lucrui banale, cum ar fi „Cum a fost ziua ta?“, ai putea să întrebi „Care a fost cel mai interesant lucru de azi?“ sau „Ce te-a făcut să râzi azi?“. Dacă ceva te supără, atunci ar trebui să te adresezi partenerului la modul personal şi să îi arăţi ceea ce vrei.

Te enervezi pe lucruri minore

Nu încerca să îl schimbi pe cel de lângă tine. Particularităţile fiecaruia sunt ceea ce defineşte un om. Mai bine, ar trebui să încerci să le arăţi consecinţele acţiunilor lor şi doar aşa se se producă o schimbare. Atunci când soţul îşi arunci şosetele pe oriunde, atenţionează-l că ele trebuie depozitate într-un anumit loc. Când va rămâne fără şosete va înţelege.

Nu ştii să negociezi

Concentraţi-vă să rezolvaţi probleme împreună, să discutaţi înainte ca totul să ajungă la punctul de fierbere. Atunci când te cerţi mai puternic, atinge partenerul pentru a-l face să se simtă mai relaxat. Şi nu uita regula: avem o problemă, atunci discutăm. În timpul unei dispute ar fi bine să părăseşti camera pentru un minut. După ce te întorci vei fi mai calm şi mai productiv.

Nu ai încredere

Dacă vrei să ai o relaţie caldă şi apropiată atunci trebuie să înveţi să crezi că cel/cea de lângă tine este sincer/ă cu tine. Nu cere informaţii despre ce a făcut în lipsa ta şi nu te uita prin telefon sau email. Suspiciunea nejustificată îl poate determina pe partener să facă fix ceea ce nu ar face. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite