WikiLeaks publică mii de extrase din discuţiile private ale lui Hillary Clinton
0Mii de e-mailuri ale preşedintelui de campanie al lui Hillary Clinton, John Podesta, au fost publicate online, vineri seara, inclusiv cele ce par a fi fragmente din stenogramele discursurilor ţinute de Clinton cu uşile închise la companiile de pe Wall Street, după ieşirea din Departamentul de Stat, informează CNN.
WikiLeaks, suspectată de legături cu Rusia, a postat mai mult de 2000 de e-mailuri ale lui Podesta şi promite că va publica mult mai multe dintr-un ”cufăr” cu peste 50.000 de e-mailuri la care susţine că are acces.
Reprezentanţii campaniei lui Clinton nu confirmă autenticitatea documentelor, dar nici nu au contestat conţinutul.
Comentariile lui Clinton către firmele financiare, dacă sunt legitime, ar confirma ceea ce susţinătorii lui Bernie Sanders au spus de mult timp despre ea: Clinton este un populist fals, care nu are într-adevăr nicio legătură cu clasa de mijloc. Însă suprapunerea scurgerii de informaţii cu publicarea videoclipului în care Donald Trump aduce calomnii femeilor ar putea compensa orice impact politic.
Fragmentele din discursuri pun în lumină relaţia lui Clinton cu Wall Street în spatele uşilor închise, precum şi poziţiile sale cu privire la chestiuni precum comerţ şi reglementări.
Campania prezidenţială a lui Clinton a încercat să ilustreze fostul secretar de stat drept un luptător pentru clasa de mijloc, drept cineva care va ţine piept intereselor financiare şi corporaţiilor şi drept un avocat în numele persoanelor ale căror salarii stagnează de peste opt ani sub administraţia preşedintelui Barack Obama.
E-mailurile lansate vineri variază de la e-mailuri şi buletine informative la discuţii interne extrem de sensibile privind campania Clinton, când aceasta se confrunta cu o primă provocare puternică venită din partea lui Sanders.
Aceste e-mailuri au venit la câteva ore după ce oficialii de securitate din SUA au acuzat Rusia că a încercat să influenţeze alegerile din SUA prin intermediul unor atacuri cibernetice coordonate.