Viziunea de politică externă a lui Donald Trump: „America mai întâi“, NATO „trebuie redus şi reconfigurat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump, candidatul republican la învestitura partidului său pentru prezidenţialele americane din noiembrie, şi-a detaliat priorităţile în materie de politică externă. Într-un interviu acordat publicaţiei „New York Times“, miliardarul spune că prioritatea sa este „America mai întâi“.

„ Nu am fost respectaţi, am fost păcăliţi ani de zile de oameni mai şmecheri şi mai deştepţi decât noi“, le-a spus Donald Trump ziariştilor de la New Tork Times cărora le-a răspuns prin telefon la interviu. 

În opinia sa, sloganul „ America mai întâi“ nu este deloc izolaţionist ci s-ar traduce prin  „ să fim drăguţi cu toată lumea, dar să nu lăsăm pe nimeni să profite de noi“. Potrivit lui  Trump comunitatea internaţională mizează prea mult pe influenţa şi banii americanilor... În consecinţă candidatul republica la investiture pentru Casa Albă vrea o Americă mai puţin intervenţionistă sau dacă nu, cel puţin să câştige bani de pe urma eforturilor sale.

NATO este perimat

Donald Trump a criticat Naţiunile Unite şi NATO, două organizaţii pe care le consideră ca fiind „ prea generos finanţate de SUA“. Despre Tratatul Nord Atlantic, Trump spune că este „ foarte perimat, ceva pe care dăm mulţi bani dar care era valabil acum câteva decenii, în alte vremurit“.

 „NATO este învechit, a fost creat într-o epocă diferită, când principala ameninţare pentru Occident era URSS. În prezent, Alianţa Nord-Atlantică este prost echipată pentru a lupta împotriva terorismului şi produce costuri prea mari pentru Statele Unite. Ar trebui să reajustăm NATO,  poate fi redus şi poate fi reconfigurat; îi poţi spune NATO, trebuie modificat", a subliniat candidatul republican ce câştigă stat după stat în alegerile primare din SUA. 

„Obama duce o politică idioată în Siria“

În privinţa conflictului sirian, Donald Trump estimează că Barack Obama duce „ o politică nebunească şi idioată“. „ Nu poţi combate ambele părţi – şi regimul de la Damasc pe care vrei să-l vezi plecat de la putere – şi organizaţia Stat Islamic. Trebuie să alegi una din părţi“ spune Trump. Candidatul republican la învestitura partidului său e de părere că aliaţii SUA ar trebui fie să trimită mai multe trupe la sol ca să combată grupurile jihadiste fie să-i plătească pe americanii care fac treaba asta. 

   

În privinţa conflictului sirian, Donald Trump estimează că Barack Obama duce „ o politică nebunească şi idioată. Nu poţi combate ambele părţi – şi regimul de la Damasc pe care vrei să-l vezi plecat de la putere – şi organizaţia Stat Islamic. Trebuie să alegi una din părţi“ spune Trump. Candidatul republican la învestitura partidului său e de părere că aliaţii SUA ar trebui fie să trimită mai multe trupe la sol ca să combată grupurile jihadiste fie să-i plătească pe americanii care fac treaba asta. 

O Japonie cu arme nucleare, acceptabilă

În ceea ce priveşte înarmarea nucleară, Donald Trump e de părere că „ ar fi acceptabilă o Japonie dotată cu arme nucleare pentru a ţine piept Coreeii de nord“. Dealtfel Trump ameninţă că SUA îşi vor retrage trupele din Coreea de Sud şi Japonia dacă cele două state nu contribuie mai mult financiar la desfăşurarea acestor trupe. 

Într-o serie de dezbateri republicane, Trump a deplâns în mod repetat că SUA joacă un rol supradimensionat în apărare la nivel mondial, inclusiv în Coreea de Sud, Japonia şi Orientul Mijlociu.

În privinţa conflictului israeliano-palestinian, Trump se declară favorabil soluţiei a două state, dar tot ele declarase recent că va bloca orice rezoluţie în acest sens la ONU. 

În urmă cu o săptămână, miliardarul Donald Trump declara că dacă va fi ales preşedinte al Statelor Unite, va recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi va transfera ambasada SUA în oraşul sfânt.

"Răspunsul este da, aş face acest lucru... rapid", a spus Trump întrebat la CNN dacă ar recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi ar muta cancelaria de la Tel Aviv la Ierusalim, un oraş divizat şi disputat, a cărui parte de est palestiniană a fost anexată şi ocupată de Israel în 1967.

"Nimeni nu este mai pro-Israel decât mine. Noi trebuie să protejăm Israelul", a declarat Trump la CNN, pledând, la fel ca toate administraţiile americane succesive, pentru "un acord între israelieni şi palestinieni" spre o soluţie a două state. 

În ceea ce priveşte Arabia Suadită, miliardarul american le-a spus jurnaliştilor de la New York Times că Statele Unite nu ar mai trebuie să cumpere petrol de la saudiţi dacă aceştia nu se implică mai mult în combaterea Statului Islamic. El are o idea şi cum poate fi combătură această organizaţie teroristă: „ puţurile de petrol sunt singurul motiv de război în Irak şi Siria.  Să bombardăm complet acele puţuri, să-i distrugem pe jihadişt,i dar fără să trimitem trupe la sol“. 

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite