VIDEO Tânăr de culoare lovit violent de un poliţist pentru traversarea neregulamentară a străzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia din Sacramento l-a suspendat pe ofiţer
Poliţia din Sacramento l-a suspendat pe ofiţer

În ceea ce reprezintă doar ultimul episod al violenţei nejustificate a forţelor de ordine faţă de minoritatea de culoare din Statele Unite, un clip surprinde cum un ofiţer de poliţie loveşte cu brutalitate un tânăr de culoare pentru o presupusă traversare neregulamentară a străzii. Ofiţerul a fost suspendat şi o anchetă a fost demarată.

„Evenimentele surprinse de această înregistrare ce implică un ofiţer de poliţie al oraşului Sacramento nu par a fi rezonabile sau în concordanţă cu circumstanţele în cauză”, se afirmă într-un comunicat de presă al Poliţiei din Sacramento după ce o înregistrare cu scena în cauză a devenit virală.

Poliţia a declarat că ofiţerul de ordine a încercat să-l oprească pe tânărul în cauză după ce acesta a traversat ilegal strada. Acesta din urmă a ridicat mâinile şi a continuat să meargă mai departe, invocând lipsa unui motiv pentru care să fie oprit.

În înregistrarea oficială de la bordul maşinii de poliţie se poate auzi dialogul dintre cei doi. Ofiţerul de poliţie îi spune tânărului, identificat ca Nandi Cain: „Ai trecut neregulamentar strada.” La care Cain îi răspunde că s-a asigurat uitându-se în ambele direcţii. Poliţistul îi cere apoi să se oprească: „Opreşte-te imediat înainte să te culc la pământ”. „M-ai oprit fără niciun motiv”, îi răspunde tânărul. Ofiţerul îi cere acum să se culce la pământ, la care tânărul îi spune că nu are nimic şi îşi dă jos haina. Ofiţerul continuă să îi ceară tânărului să se culce la pământ, la care acesta îi răspunde că „dacă eşti bărbat adevărat, ţi-ai pune arma deoparte şi ne putem bate ca bărbaţii adevăraţi”.  În acel moment, în înregistrare se observă cum ofiţerul îl atacă pe Cain şi apoi îl loveşte în repetate rânduri.

„De ce nu ai făcut ce ţi-am cerut? Ai traversat neregulamentar”, se aude apoi vocea ofiţerului.

Poliţia a retras ulterior orice acuzaţie împotriva lui Nandi Cain, ce a fost eliberat din arest a doua zi.

Comunitatea de culoare din Sacramento a organizat o serie de proteste împotriva autorităţilor şi s-a declarat solidară cu drama lui Cain.

„Consider acţiunile acestui ofiţer de poliţie extrem de îngrijorare şi ele nu sunt reprezentative al pregătirii şi al aşteptărilor pe care le avem de la forţele de poliţie”, a declarat primarul oraşului Sacramento. Experţii juridici au declarat presei de peste ocean că, pentru ca Nandi Cain să poată acţiona în judecată municipalitatea trebuie să dovedească o neglijenţă din partea acestora, un comportament similar repetat al forţelor de ordine şi lipsa măsurilor pentru remedierea acestui fapt.

„Ceea ce se înţelege din acest clip este că membrii acestei comunităţi s-au săturat de abuzurile poliţiei”, a declarat Laurie Levenson, profesor de drept, pentru publicaţia LA Times.

   

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite