Urma dezinformării Rusiei lui Putin în Consiliul European: suspiciune şi neîncredere în SUA
0
Prezenţa Preşedintelui American Joe Biden la reuniunea Consiliului European de joi, 25 martie, a arătat că apropierea malurilor Atlanticului şi refacerea legăturii tradiţionale între democraţii a parcurs doar o parte din drum, după epoca Trump.
Suspiciunile şi reţinerile rămân, cu precădere în Vestul Europei şi între statele care se doresc în continuare mari puteri, iar propaganda Rusiei lui Putin care a cultivat pretinsa “subordonare a Europei faţă de SUA”, face în continuare victime, prin abordarea europeană care insistă pe formule profund autonome la nivel strategic şi prezintă neîncrederea în angajamentul Americii faţă de colaborarea comună, securitatea şi Apărarea Europei şi implicarea sa globală.
Opţiunile şi dilemele europene asupra Americii: criză de încredere sau lipsa abordării strategice europene comune?
Într-adevăr, perioada celor 4 ani Trump ai Americii şi a activităţii explozive a războiului informaţional al Rusiei lui Putin în spaţiul occidental, atât american cât şi european, a stârnit îndoieli şi suspiciuni care dăinuie şi astăzi. Da, jumătate din drum, cel puţin, a fost parcurs: Preşedintele Joe Biden a fost primit cu un covor roşu virtual în Consiliul European, fiind primul lider străin invitat acolo după 11 ani, de la Barack Obama, un alt preferat al Europei. Iar reangajarea Americii şi revenirea ei rămân în prim plan primind salutul liderilor europeni din Consiliu. Totuşi, în subsidiar, atât divergenţele pe teme punctuale, cât şi diferenţele de abordări rămân, ca şi suspiciunile faţă de durabilitatea angajamentelor şi orientării Americii în viitor.
De fapt, UE navighează între o criză de încredere târzie în America şi lipsa unei abordări strategice interne foarte clar determinată pe marile teme ale lumii de mâine care includ America. Iar de aici intervin marile întrebări şi dileme profund europene: America lui Biden rămâne? A fost Trump un accident? Revine el? Sau e posibil în viitorul apropiat sau mai îndepărtat să mai revină America izolaţionistă şi neangajată, retractilă şi egoistă? Există garanţii sau semnale care să anunţe că nu mai revenim sau când mai revenim în acea direcţie?
E adevărat că asemenea dileme şi neîncrederi sunt şi motive importante pentru a promova agende proprii. Unii folosesc acest episod pentru a pleda pentru asumarea pe cont propriu a tuturor responsabilităţilor şi rolurilor europene, în variantă cvasistatală sau federală – pledând pentru autonomie/suveranitate strategică, concepte care rămân neclare, ambigue, cu multiple faţete şi interpretări. Alţii folosesc aceste suspiciuni şi lipsa de încredere pentru a accentua o falie euro-atlantică sau, din contra, pentru a bloca acoperirea diferenţelor între cele două maluri, şi utilizează ca bază cultivarea aceleeaşi suspiciuni şi a dezinformării programatice care să accentueaze faliile. Rusia, în primul rând, mai nou China este direct interesată să joace între aceste diferenţe de abordare.
FOTO Shutterstock
Demitizarea propagandei: Europa influenţează SUA, SUA apără Europa unită, ambele susţinând valorile democratice
Pe de altă parte, realitatea e sensibil alta: Europa influenţează SUA mai mult decât crede. În noul program electoral al lui Joe Biden, ca şi în proiectele deja abordate şi finanţate, apar preocupările pentru combaterea încălzirii globale şi a emisiilor de bioxid de carbon, economia verde sau înclinaţia spre pacifismul democratic. Apărarea şi securitatea Europei rămân, în mod clar, şi în perioada următoare previzibile, tot în mâinile SUA şi a statelor exterioare UE – SUA, Marea Britanie, Turcia, Norvegia, Canada etc. Rolul NATO a fost recunoscut chiar de Preşedintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, e şi în discursul de introducere al Preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, care recunosc ambii nevoia prezenţei NATO la masa discuţiilor SUA-UE pe toate temele ce vizează politica externă, securitatea şi apărarea.
Altfel lucrurile sunt destul de clare dacă evaluăm care e credibilitatea misiunilor autonome, sub conducere europeană, gradul lor de succes fără prezenţa SUA. Sau dacă întrebăm statele Europei Centrale şi de Est cum e posibilă apărarea Europei fără prezenţa SUA pe teren, în flancul Estic al UE şi NATO. În plus, amintirea intervenţiei în Libia în 2011, şi nevoia de a suna la Washington ca să vină pentru “a conduce din spate” sunt foarte vii, mai ales când a fost vorba despre furnizarea de rachete şi alimentarea din zbor.
Între marile dileme strategice ale UE, pe lângă retragerea trupelor SUA din Europa, se adaugă şi altele. Ar dori UE o SUA neimplicată global sau o UE mai prezentă în deciziile globale şi intervenţionism? Dacă nu există o opţiune în acest sens, asta înseamnă să laşi locul gol şi acesta să fie acoperit de alţii, puteri autoritare, respectiv subordonarea faţă de autoritarismul Chinei şi al Rusiei vine natural. Deja atractivitatea autoritaristă pentru regimurile hibride rămâne importantă şi de netăgăduit. Cine creionează contururile şi regulile lumii de mâine?
FOTO EPA-EFE
UE şi ambiţiile de actor global versus limitele ascultării binomului franco-german faţă de conducerea comunitară
Apoi reaşeazarea şi gestionarea globalizării, a stabilităţii şi conflictelor sunt posibile fără intervenţie militară directă şi manifestări de forţă? Fără îndiguirea Chinei? Fără acţiuni în regiunea Indo-Pacific? UE e deja prezentă, nave franceze şi germane au fost în zonă, în manifestări de marcare a libertăţii de navigaţie, de unde rezultă înţelegerea nevoii de acţiune şi asumarea ei la nivel naţional. Îşi asumă şi UE modelul descris?
SUA şi administraţia Biden au marcat migrarea spre poziţia discutării temelor cu UE, nu numai cu statele membre. Dincolo de anunţul îmbrăţişării unui multilateralism real, prin consultarea şi conjugarea resurselor şi poziţiilor tuturor statelor democratice, totuşi, s-a văzut că secretarul de stat Anthony Blinken a optat pentru ca SUA să meargă la Bruxelles pentru a discuta Nord Stream 2 şi relaţia transatlantică cu UE, aducând NATO la masă, nu la Berlin şi Paris, unde există viziuni nuanţate.
Susţinerea UE ca actor global are valoare de întrebuinţare relevantă pentru strategia globală americană. De exemplu, împinge China pe locul 3 între economiile lumii, după UE cu economia conjugată a tuturor statelor membre şi SUA. Apoi valorificarea relevanţei conjugate a relevanţei sale dă substanţă de jucător global UE, potrivit ambiţiilor sale de autonomie şi suveranitate strategică interpretate avantajos şi constructiv în rândul statelor democratice. Dar rămâne întrebarea dacă vor lăsa Franţa şi Germania UE să funcţioneze independent sau autonom de binomul definitoriu şi majoritar la votul cu majoritate calificată?
Pe de altă parte, la întâlnirea din Consiliul European, abordarea Turciei alături de Rusia şi China, ca state autoritariste e o greşeală. A introdus-o în această formă UE în agendă, dar chiar Consiliul European curent, de vineri, 26 martie, a nuanţat sensibil abordarea – ca şi faţă de Marea Britanie, privind introducerea de sancţiuni sau blocaje la exportul de vaccinuri. SUA şi UE văd ambele mult mai nuanţat relaţia cu Turcia, chiar dacă acţiunile preşedintelui Erdogan marchează paşi înapoi de la regulile democratice, care devin definitorii pentru lumea de mâine. Pragmatismul şi realismul încep să contureze regulile fezabilităţii în susţinerea opţiunilor democratice ale lumii de mâine, şi ele se manifestă şi în cazul Turciei, partener şi aliat indispensabil pentru NATO, SUA şi UE.
FOTO EPA-EFE
Charles Michel: binevoitor, dar preocupat de influenţa reciprocă SUA-UE
Charles Michel a prezentat, în cuvântul său introductiv, rolul şi realizările Consiliului European, de creare a unităţii prin consens în chestiunea dezvoltării strategice a UE. În acest context a fost formulată şi asocierea Turciei cu Rusia şi China, când s-a vorbit de evaluarea similară a statelor membre în privinţa relaţiilor cu aceşti actori. În schimb, agenda de cooperare cu SUA este una majoritar pozitivă, de reenergizare a cooperării şi adâncire a relaţiilor. Temele principale rămân unitatea în combaterea pandemiei, întărirea producţiei de vaccinuri şi finanţarea proiectului COVAX al ONU de vaccinare în statele sărace, apărarea valorilor democratice pentru că “democraţia este cea mai potrivită pentru protejarea cetăţenilor, promovarea demnităţii şi generarea prosperităţii”
Conducerea prin exemplu propriu, relevată de către Preşedintele Statelor Unite, este îmbrăţişată şi de UE care adaugă, în context, nevoia de a croi standarde digitale democratice împreună, un proiect asupra căruia SUA nu s-a pronunţat încă, fiind în evaluare relaţionarea cu marii giganţi digitali. În esenţă este vorba de “a evita abuzul de resurse de date personale” privite la fel cu supra exploatarea resurselor naturale, care se face din dorinţa de profituri a companiilor şi dorinţa de control a statelor, preponderant cele autocratice, şi care nu prieşte nici afacerilor, nici democraţiei şi libertăţilor individuale.
La nivel global, preocuparea pentru lumea bazată pe reguli şi extinderea democraţiei, în sistemul multilateral şi al pieţei libere, sunt cele în discuţie. Totuşi, tendinţele autoritariste au creat noi modele şi abuzează de reguli folosind instrumente noi precum dezinformarea, atacurile cibernetice şi ameninţările hibride, cu ajutorul cărora atacă democraţiile, drepturile omului şi lumea bazată pe reguli. Charles Michel a reafirmat şi el nevoia ca NATO să rămână piatra de temelie a securităţii şi păcii colective, cu Europa asumând o parte corectă a costurilor şi America şi Europa parteneri în promovarea modelului democratic şi a economiei de piaţă libere. Între temele comune abordate rămân temele geopolitice legate de China, Rusia, Iran, Cornul Africii, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic. Totuşi, referirea preşedintelui Consiliului European vizează o nouă formulă de gândire a relaţiei transatlantice şi cooperarea înnoită, fără a defini exact ce vrea să însemne o asemenea formulă criptică.
FOTO EPA-EFE
Un Biden cordial şi convingător, dar fără marile teme de pe masă abordate frontal
Şi Preşedintele Joe Biden a avut un discurs cordial şi convingător, dar care nu a atins, în plen, în acest format, marile teme de divergenţă sau marile dezbateri privind coagularea democraţiilor pentru a rezolva problemele lumii ce vine, aplicarea regulilor existente şi crearea celor necesare domeniilor de nişă nereglementate şi gestionării creşterii Chinei. Asta şi pentru că reuniunea a fost una online, nicidecum una faţă în faţă, cum fusese planificată iniţial. În plus, temele stringente şi spinoase au fost atinse de către Secretarul de Stat Anthony Blinken în întâlnirile sale din timpul vizitei desfăşurate la începutul săptămânii.
Relatările despre discursul lui Biden şi dezbaterile din Consiliul European sunt, de partea europeană, “exprimarea viziunii Preşedintelui Statelor Unite despre viitoarea cooperare între UE şi Statele Unite” şi “oportunitatea pentru Uniunea Europeană de a exprima angajamentul foarte puternic pentru alianţa fundamentală transatlantică” între cele două părţi. Dacă Charles Michel a fost extrem de galant, Preşedintele Biden, la rândul său, a fost “foarte colocvial, foarte empatic, spunând că suntem împreună în asta cu toţii”.
Mai mult, Preşedintele american s-a referit de mai multe ori cu deferenţă la Cancelarul german, numită ‘Angela’, cu remarca faptului că sunt doi veterani cunoscători ai relaţiei bilaterale şi care au construit încredere şi cunosc evoluţia acestei relaţii la care trebuie să se reîntoarcă. Şi doamna Merkel a replicat salutând noua speranţă a reîntâlnirii unui prieten nou şi vechi, în acelaşi timp, cu multe lucruri comune care pot fi cultivate şi teme de dezvoltat, între care, explicit, s-a referit la încălzirea globală, disputele comerciale abandonate înaintea întâlnirii, dar şi la relaţiile cu China, Rusia şi Turcia, marcând din nou asocierea Turciei cu statele autocratice cu probleme, dar şi acceptând nevoia coordonării, aşa cum s-a realizat deja în privinţa situaţiei din Xinjiang pe relaţia SUA-UE-Marea Britanie, cu sancţiuni concertate şi convenite împreună. Comisia Europeană introdusese în temele de cooperare schimbările climatice, reforma Organizaţiei Mondiale a Comerţului, apărarea democraţiei şi a drepturilor omului.
De altfel, temele majore s-au repetat şi în comunicatul Casei Albe, cu referire la revitalizarea relaţiei între Statele Unite şi Uniunea Europeană, faptul că o Uniune Europeană puternică este în interesul Statelor Unite şi că relaţia transatlantică se bazează pe valori democratice împărtăşite şi pe cel mai larg parteneriat de comerţ şi investiţii existent. În plus, e vorba despre provocări comune – Covid 19, schimbările climatice, asigurarea că regulile lumii de mâine vor fi trasate de democraţii, nu de autocraţii, precum şi interese de politică externă împărtăşite, între care SUA menţine relaţiile cu China şi Rusia separate de angajarea comună a Turciei, Caucazului de Sud, Europei de Est şi a Balcanilor de Vest.
Divergenţe şi probleme pe masă
În afara acestor declaraţii de dragoste consistente, au existat şi câteva momente în care au fost marcate diferenţele de abordare, în timp ce divergenţele au fost scoase în afara agendei publice. Cancelarul Angela Merkel a insistat, după o întrebare în legătură cu relaţia cu China şi interesele economice germane, că UE este percepută ca actor independent, autonom, care-şi formează propria politică faţă de China, nu numai din cauza intereselor proprii, ci şi pe baza suveranităţii strategice.
Pe de altă parte, în discuţiile publice nu a fost abordată problema Nord Stream 2 şi a sancţiunilor despre care a avertizat deja Secretarul de Stat Blinken, nici despre situaţia producţiei de vaccinuri şi nemulţumirea privind nivelul distinct de vaccinări la nivelul SUA şi Marii Britanii comparativ cu statele Uniunii Europene. Din UE au fost expediate către SUA 77 milioane de doze de vaccinuri, în timp ce SUA a blocat exporturile şi a prioritizat cetăţenii americani la vaccinare, o politică ce nu a fost inversată de către Administraţia Biden.
Astfel, chiar şi vaccinul Johnson and Johnson, care are în lanţul de producţie şi o componentă europeană, va ajunge în UE abia în iunie, cu 55 milioane de doze. Totuşi, e de remarcat că tensiunile par mai substanţiale când implică companiile private europene şi relaţia cu Marea Britanie mai mult decât în cea cu Statele Unite. Iar ascunderea de vaccinuri produse în UE şi identificarea lor în Italia, de exemplu, crează probleme mai mari decât exporturile contingentate ale SUA către UE, în condiţiile în care companiile americane au respectat, în cea mai mare parte, angajamentele şi termenele de livrare, pe când Astra Zeneca, compania suedezo-britanică, a angajat aceeaşi cantitate produsă în două destinaţii distincte, Marea Britanie şi UE.
Nu în ultimul rând, fără a fi pronunţată, rămâne marea întrebare asupra sustenabilităţii angajamentelor lui Biden. Ideea că acum a revenit lumea la normal, ca şi relaţia transatlantică, împreună cu Administraţia Biden, este una reconfortantă, însă există semnul întrebării dacă nu cumva situaţia s-ar putea inversa din nou dacă se schimbă locatarul de la Casa Albă. Vremurile aride ale divergenţelor profunde, când UE era denumită duşman prin competiţia pe care o făcea produselor americane – cu precădere Boeing versus Airbus – cu introducerea de taxe suplimentare de sancţiune reciprocă, au lăsat răni adânci şi rămâne nesiguranţa europeană că ar putea reveni, sau că pe dimensiunea de apărare şi securitate comună, diferenţele şi divergenţele s-ar putea pronunţa din nou. Nici alinierea în spatele SUA pentru îndiguirea Chinei nu pare să fi fost temă de discuţie, existând impresia că Secretarul de Stat Anthony Blinken a asumat subiectele mai dure în discuţiile faţă în faţă, iar preşedintele Joe Biden a îmbrăţişat agenda pozitivă şi optimistă online, în Consiliul European.
Se încarcă comentariile...
