Trump a discutat cu apropiaţii săi despre o posibilă demitere a Procurorului General Jeff Sessions

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeff Sessions     Foto: Slate.com
Jeff Sessions     Foto: Slate.com

Preşedintele american Donald Trump a dezbătut cu apropiaţii şi consilierii săi posibila demitere a Procurorului General Jeff Sessions, fiind furios după decizia acestuia de a se recuza de la tot ce ţine de ancheta privind Rusia, relatează Associated Press.

Furia preşedintelui a devenit din nou evidentă luni, când l-a numit pe Sessions, într-un mesaj publicat pe Twitter, „asediat“. În privat, Trump a discutat în ultimele zile cu aliaţii săi despre posibilele consecinţe ale demiterii lui Sessions, au declarat trei persoane care au vorbit recent cu liderul de la Casa Albă, citaţi sub acoperirea anonimatului. 

Trump vorbeşte adesea despre schimbări în echipă, fără a le pune în practică, deci cei care au discutat cu preşedintele au precizat că este posibil ca demiterea să nu aibă loc prea curând sau chiar deloc.

„De ce Comisiile, anchetatorii şi, bineînţeles, Procurorul nostru General, sub asediu, nu verifică infracţiunile şi relaţiile cu Rusia ale coruptei Hillary?”, a scris Trump luni pe Twitter. Mesajul său a venit cu numai câteva ore înainte ca ginerele său, Jared Kushner, consilier la casa Albă, să fie audiat în Congres pentru întâlnirile sale cu ruşii.

Procurorul General a declarat săptămâna trecută că intenţionează să rămână în funcţie. Dacă Trump l-ar demite pe Sessions, adjunctul acestuia, Rod Rosenstein, ar deveni Procuror General interimar. Însă liderul de la Casa Albă l-a criticat dur şi pe Rosenstein, atât în public, cât şi în privat, pentru modul în care administrează investigaţia privind Rusia, au declarat patru oficiali de la Casa Albă citaţi sub acoperirea anonimatului.

De asemenea, dacă Sessions se retrage, Trump i-ar putea cere lui Rosenstein să îl demită pe Robet Mueller, consilierul special care conduce ancheta privind interferenţa rusă în alegerile din 2016 şi posibila colaborare dintre Moscova şi echipa de campanie a lui Trump.

„Cum poţi accepta un post şi apoi să te recuzi? Dacă s-ar fi recuzat el însuşi înainte să preia postul, aş fi spus «mulţumesc Jeff, dar nu te voi lua»”, a declarat Donald Trump pentru New York Times. 

Jeff Sessions s-a recuzat în ancheta FBI - în contextul în care Biroul Federal de Investigaţii se află sub tutela Departamentului Justiţiei - după dezvăluirea unei întâlniri cu ambasadorul rus la Washington Serghei Kisliak, în timpul campaniei. Sessions, foarte mult timp un senator influent, a fost însă unul dintre cei mai loiali susţinători ai miliardarului în campania prezidenţială. Însă performanţa sa în faţa Comisiei pentru Informaţii din Senat, în iunie, nu l-a convins pe preşedintele american.

Jeff Sessions a dat „răspunsuri proaste”, a declarat Donald Trump pentru New York Times. „El răspundea la întrebări simple, iar răspunsurile sale ar fi trebuit să fie simple, însă nu au fost aşa”, a adăugat liderul de la Casa Albă. 

Sessions a refuzat să răspundă unor întrebări insistente ale senatorilor despre conversaţii cu Donald Trump, invocând confidenţialitatea acestor discuţii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite