Rezultate alegeri SUA 2016. Donald Trump, chipul populismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump Foto: EPA
Donald Trump Foto: EPA

Excesiv, impulsiv, fără cea mai mică experienţă politică, Donald Trump nu părea să aibă niciuna dintre calităţile necesare pentru a ajunge la Casa Albă, dar, cu energia sa inepuizabilă şi ego-ul său supradimensionat, miliardarul republican în vârstă de 70 de ani a dejucat toate pronosticurile, comentează AFP.

Donald Trump va deveni în ianuarie al 45-lea preşedinte al SUA, liderul celei mai mari puteri economice şi militare din lume.

El promisese pentru marţi „un Brexit la puterea a treia“, iar alegătorii i-au oferit acest lucru, aruncând America şi lumea în incertitudine.

Cu discursuri care au venit în întâmpinarea frustrărilor şi insecurităţii americanilor albi în faţa globalizării, el a devenit speranţa schimbării pentru milioane dintre aceştia.

Agenţia France Presse adaugă că Trump a aruncat în aer un Partid Republican cu dificultăţi în a-şi înţelege alegătorii şi incapabil să se apere în faţa tornadei populiste declanşate de el. 

Mai mult decât reprezentanţii Grand Old Party (GOP), el a ştiut să profite de nemulţumirea unei părţi a poporului american. Pe aceasta, şi-a construit triumful.

Înainte de a se lansa în campanie, în iunie 2015, Donald Trump era cunoscut în special pentru averea sa imensă, pentru turnurile, cluburile de golf şi cazinourile cu numele său, pentru divorţurile sale reflectate în tabloide şi pentru că era animator al reality-show-ului „The Apprentice“ („Ucenicul“, în trad.) - un joc eliminatoriu care se încheia cu obţinerea un loc de muncă în imperiul Trump şi care l-a făcut o persoană familiară americanilor.

S-a dovedit însă un formidabil „animal politic“, erou populist imprevizibil, care a promis „că va reda măreţia Americii“ şi că va face, de exemplu, ca locurile de muncă mutate în China sau Mexic să revină pe teritoriul american.

În ultimul său discurs de campanie, susţinut luni, el a denunţat din nou establishment-ul, „elita politică ce a epuizat de resurse ţara noastră“. A promis că America va fi „prioritatea sa“.

A denunţat „un sistem trucat“, responsabili politici „corupţi“, presa care „otrăveşte spiritul americanilor“.

Spune că are soluţii simple pentru toate problemele complexe: vrea să construiască un zid la frontiera mexicană, plătit de Mexic, pentru a împiedica imigraţia clandestină. 

A vorbit despre expulzarea din SUA a celor 11 milioane de imigranţi clandestini, dar şi despre renegocierea acordurilor comerciale internaţionale, în dezacord cu Partidul Republican, favorabil liberului schimb.

Referitor la terorism, vrea să interzică intrarea în SUA a imigranţilor din ţări cu potenţial de a exporta terorişti, după ce a vorbit despre posibilitatea de a interzice intrarea în SUA a tuturor musulmanilor.

Este arogant, carismatic, direct, uneori chiar nostim, adaugă AFP. Şi chiar dacă s-a contrazis deseori şi a arătat, în timpul celor trei dezbateri prezidenţiale, că nu stăpâneşte dosare importante, susţinătorii săi vor să îl creadă.

În timpul campaniei, a insultat femeile, musulmanii, hispanicii şi i-a îndepărtat pe cei de culoare. Cu o coafură bizară şi cu un păr de un blond ciudat, îmbrăcat impecabil, el fascinează, dar stârneşte şi groază, mai scrie agenţia anterior citată.

După ce mai multe femei l-au acuzat de gesturi sexuale deplasate, el le-a făcut mincinoase. Aproape miraculos, a traversat furtuna politică provocată de aceste acuzaţii.

Susţine că are un program fenomenal pentru primele 100 de zile, pentru a impulsiona schimbarea. 

Până marţi, nimeni nu-l credea cu adevărat. Şi asta cel puţin pentru că, exceptând finalul, el s-a dovedit extrem de indisciplinat în timpul campaniei electorale.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite