Este declaraţia care a mişcat cancelariile occidentale, în contextul în care Donald Trump a calificat NATO ca fiind o organizaţie „învechită” şi a atras atenţia că puţine dintre statele membre ale alianţei nord-atlantice ating nivelul de 2% din produsul lor intern brut pentru cheltuieli militare, obiectiv al NATO fixat în 2014, la final, precizând însă că „NATO rămâne foarte importantă” pentru el şi SUA.

Care sunt motivele pentru care carismaticul Donald Trump a ales la început de mandat să explice care este viziunea SUA asupra viitorului NATO?

Banii şi autoritatea.

SUA, cel mai mare contributor la bugetul Alianţei, alocă de două ori mai mulţi bani pentru domeniul Apărării decât toţi ceilalţi douăzeci şi şapte de aliaţi, cei mai mulţi dintre aceştia uitând de obligaţia de a contribui cu minim 2% din bugetul naţional pentru consolidarea alianţei, chiar dacă pălăria de securitatea acordată de americani nu a fost niciodată pusă sub semnul întrebării.

Apoi, autoritatea. SUA nu a fost urmată în campaniile militare din ultimii ani de toţi partenerii din alianţă, războaiele din Irak şi Afganistan fiind cele mai bune exemple, europenii chiar reproşându-le în anumite situaţii valul de insecuritate creat după respectivele operaţiuni, inclusiv extinderea terorismului.

Prin urmare, în viziunea americană sub mandatului preşedintelui Trump, SUA nu mai este dispusă să livreze securitate partenerilor europeni fără creşterea investiţiilor acestora în apărare şi fără ca autoritatea celui mai mare contributor să nu fie unanim respectată şi acceptată nu doar teoretic, ci şi operaţional.

Şi pentru toate acestea, SUA avea nevoie de un preşedinte mult mai activ în relaţiile internaţionale şi mai pragmatic, un Cimon antic al vremurilor noastre.

Chiar dacă sunt despărţite de milenii şi de schimbări tehnologice şi de mentalitate evidente, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, alianţa politico-militară creată în 1949, este avatarul modern al anticei Liga de la Delos, o summakhie (organizaţie militară şi politică permanentă) a lumii vechi, din secolul V î.Hr.

Articolul 5 al NATO în antichitate

Summakhia era organizată asemeni NATO: avea un consiliu, sunedrion, convocat anual la Delos, din care făceau parte reprezentanţii fiecărei cetăţi membre. Principalul obiectiv era constituirea unei flote permanente, sub coordonarea Atenei, putere hegemonă a lumii vechi occidentale asemeni Americii zilelor noastre, gata oricând să intervină în favoarea oricăreia dintre cetăţile aliate, în acest scop, fiecare cetate trebuia să participe cu un contigent de trireme, cu echipaje mobilizate permanent, adică cel puţin opt luni din an, pe cheltuiala proprie, sau să plătească o contribuţie anuală, phoros, la tezaurul comun, păstrat în sanctuarul de la Delos. Cu aceste fonduri, atenienii construiau, echipau şi întreţineau cota de trireme care ar fi revenit fiecărei cetăţi care plătea contribuţia. Rolul alianţei era unul defensiv, faţă de imperiul persan care ameninţa lumea elenă.

Securitatea costă.

Atenienii se asigurau că aliaţii plătesc şi dacă nu doreau. Când mai multe cetăţi au încercat să se retragă din Liga de la Delos, atenienii au mutat tezaurul de la Delos la templul Atenei de pe Acropole, şi au înfrânt cetăţile rebele, unde elitele aristocratice au încercat să înlăture regimurile instituţiilor ateniene.

Binenţeles, o astfel de abordare faţă de aliaţi este imposibilă în zilele noastre, însă tonalitatea afirmaţiilor lui Donald Trump lasă de înţeles că pălăria de securitate poate fi oricând ridicată în lipsa respectării finanţării alianţei.

Securitatea costă, iar Donald Trump ştie foarte bine asta în condiţiile în care bătrânul continent nu-şi poate asigura o securitate uniformă din moment ce piaţa europeană pentru apărare este fragmentată şi inegală: trupele europene (naţionale) utilizează 17 tipuri diferite de tancuri, comparativ cu un singur model american. Europenii folosesc 27 de sisteme diferite de obuziere, în timp ce americanii s-au limitat la două. Europenii operează cu 29 de tipuri diferite de distrugătoare şi fregate, iar americanii doar patru. În total, ţările europene folosesc 178 de sisteme diferite de luptă, în timp ce yankeii doar 30.

Însă, astăzi, NATO nu mai poate fi doar o adunătură de armate cărora li se taie chitanţa în lipsa unei atitudini ferme, în lipsa încrederii susţinerii articolului 5, iar administraţia republicană a înţeles foarte bine noua paradigmă şi a comunicat-o aliaţilor prin vocea autoritară a excentricului preşedinte.

Ursula von der Leyen: Să învestim mai mult în securitate

Declaraţiile lui Trump nu au rămas fără răspuns. Dacă, iniţial, Angela Merkel le-a amintit americanilor câştigurile mutuale ale acestei alianţei, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a fost mult mai nuanţată, admiţând că europenii trebuie să facă mai mult pentru propria securitate şi să investească serios în aceasta.

Oricât de contestat este astăzi Donald Trump, nimeni nu poate să nege că doar în câteva luni a repus America, cel puţin comercial, pe primele pagini ale oricărei publicaţii internaţionale şi a tras câteva semnale de alarmă clare aliaţilor europeni, pentru care costurile apărării comune erau şi sunt lăsate covârşitor în seama unchiului Sam. America avea nevoie de o voce directă şi pragmatică, iar actualul locatar al Casei Albe ştie asta. Un Cimon contemporan, un NATO mai modern, cu o viziune mai directă, precum Liga de la Delos.

Bani şi autoritate propune Donald Trump lumii occidentale. Şi este foarte probabil să şi reuşească.