Cu cartea într-o mână, cu arma în cealaltă

Magazin de arme din Statele Unite FOTO EPA

Rareori o dezbatere publică stârneşte atâtea patimi şi are o asemenea miză politică şi societală precum cea relansată de Preşedintele Trump în momentul în care, în mod repetat, s-a declarat în favoarea unei legislaţii care să permită ca profesorii să vină înarmaţi la ore.

Argumentul său este că ar fi vorba despre o măsură cu puternic efect disuasiv, potenţialii copii atacatori fiind obligaţi să se gândească cu mult mai bine înainte de a trece la acţiune. Tocmai ştiu că, în fiecare clasă, profesorii vor fi înarmaţi şi vor beneficia, aşa cum se sugerează deja, de un antrenament adecvat asigurat de profesionişti, de regulă având o practică solidă în unităţile de intervenţie rapidă ale poliţiei, armatei sau serviciilor speciale.

Situaţia este într-adevăr extrem de procupantă deoarece, în SUA, doar de la începutul acestui an, s-au înregistrat 18 evenimente din şirul „mass shooting“ în mediul şcolar, adică o frecvenţă de „un eveniment la fiecare 60 de ore“. Iar autorii sunt adolescenţi, cel mai adesea cu vârsta cuprinsă între 14-17 ani, în majoritatea lor covârşitoare provenind din familii cu venituri medii şi fără să posede un cazier judiciar. Sigur că există şi cazuri extreme care, cu un minim de atenţie, puteau să fie identificate de poliţie şi tratate ca potenţial focar de primejdie imediată, dar cei mai mulţi sunt „personaje fără istorie“, bine integraţi în mediul şcolar şi familial, fără să transmită niciun fel de semnale premergătoare ale unei crize majore. Începând cu anul 2000 au avut loc aproape 300 de asemenea incidente hiperviolente în mediul şcolar, cele mai multe având ca autor principal un elev sau un fost elev al şcolii respective.

Alarma a fost dată de mult timp şi au fost încercate, după cum se vede fără succes, toate măsurile preventive imaginabile: porţi de securitate de tip aeroport, sisteme de alertă prin SMS şi chiar, în unele zone din SUA, permisiunea dată profesorilor de a poseda arme.

Măsuri ineficace din mai multe cauze. În primul rând, datorită numărul enorm de arme de toate tipurile aflate în mod legal în posesia americanilor, achiziţionate la liber în magazine care, foarte adesea, seamănă cu un uriaş depozit militar. În al doilea rând, din cauza unei permisivităţi aproape absolute în ce priveşte achiziţionarea armelor respective, cel mai adesea vândute doar după prezentarea uni document de identitate, asta fără să mai vorbim despre ce se poate găsi în orice moment pe piaţa neagră: armament sofisticat şi „anonimizat“ prin ştergerea numărului de serie. În al treilea rând, datorită şi existenţei a din ce în ce în ce mai multe „parcuri de distracţie“ care propune, în chip de distracţie la sfârşit de săptămână, standuri de tragere complexe cu dotări profesioniste, inclusiv cu cele specifice pregătirii unităţilor anti-teroriste. Este, mai ales în zonele rurale şi semi-rurale, una dintre puţinele distracţii ieftine şi care deschid drumul pe mai departe înspre lumea „adevăraţilor bărbaţi“ (mai nou şi femei deopotrivă) care vor frecventa miliţiile locale, adeseori mai bine organizate şi înarmate decât unităţile poliţiei... Iar puşca semi-automată AR-15 (folosită de adolescentul care a comis recentul masacru de la Parkland) este printre cele mai comune în SUA, aflată de obicei în arsenalul fiecărei familii adepte a deţinerii de arme. Cu ea s-a tras şi în masacrele de la Las Vegas, San Bernardino sau Southland Springs, acesta este modelul care se pretează cel mai bine la o adaptare foarte simplu de realizat, „bumb stock“ care-i accelerează cadenţa de tir.

Cei care critică ideile lui Trump spun că, de fapt, o asemenea întoarcere la mentalitatea şi comportamentul de tip Far West ar anula tot ce s-a înregistrat pozitiv în evoluţia societăţii, anihilând sistemele legale existente şi reducându-le la capacitatea unui individ de a trage mai repede şi mai precis decât adversarul tău.

Numai că nu e vorba de un joc video, ci despre o lege prin care, pentru prima oară în istorie, un profesor poate primi dreptul legal de a primi o armă şi de a trage asupra unui copil sau a unui adolescent, singurul filtru posibil fiind estimarea sa de moment asupra gradului de pericol prezumat. Membrii unităţilor de poliţie sau altor organisme specializate sunt pregătiţi, cât se poate de bine posibil, pentru a face faţă unor asemenea situaţii extreme care presupun acţiune letală directă, fac antrenamente speciale, ani şi ani de zile, pentru a diferenţia situaţiile de pericol, de a trage selectiv şi, pe cât se poate, nu în zonele vitale, etc. Cum se poate asigura un asemenea antrenament tuturor profesorilor din SUA? Nu se poate şi nici nu se va putea vreodată.

Şi atunci? Ne lăsăm la mila lui Dumnezeu şi sperăm că înţelepciunea Lui va ghida instinctele profesorului respectiv sau, în general, al oricărui posesor de armă?

Sigur că da, aşa trebuie să facem, îi învaţă pe credincioşii săi Biserica Sanctuarului din Pennsylvania, care, foarte de curând, a organizat o ceremonie oficială în care slujitorul Domnului a binecuvântat toate armele enoriaşilor săi, aduse în număr mare pentru ocazia festivă. Iar armele respective nu erau altceva decât, conform invitaţie transmise de organizatori, decât AR-15. Dar, în aceeaşi invitaţie se specifica faptul că nu trebuiau să fie încărcate şi clapeta de securitate trebuia să fie armată. Iar ceremonia respectivă era una de căsătorie colectivă (biserica respectivă fiind derivată din secta Moon), iar pastorul îi chemase pe oameni să vină înarmaţi „pentru a-şi demonstra dorinţa de a a-şi apăra familia şi religia“ prin forţa armelor.

Dacă asta rămâne singura soluţie, dacă Donald Trump are dreptate şi statul se dovedeşte falimentar, atunci perspectivele se anunţă ciudate rău pentru timpul ce vine. Şi nu numai în SUA ci şi în Europa unde, veţi auzi asta în viitor în discursurile electorale din diverse ţări (pate chiar şi noi) se va spune că trebuie liberalizată deţinerea de arme de către populaţie, răspuns logic la creşterea numărului de agresiuni şi acte violente. Mentalitatea asta este în curs de formare, nu trebuie deloc ignorată tocmai pentru că răspunde unor temeri şi nelinişti reale. Dar, din nou, numai asta ne-a mai rămas la îndemână?