Cel de-al doilea suspect al atentatelor de la Boston a încercat să se sinucidă înainte de a fi prins

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Djohar Ţarnaev, tânărul de 19 ani care a fost cApturat de poliţiştii americani după urmăriri în viteză şi schimb de focuri, a încercat să se împuşte în cap înainte de a fi prins. Tentativa de suicid i-a lăsat rănile grave din zona gâtului, din cauza cărora şi-ar putea pierde definitiv abilitatea de a vorbi.

Cel de-al doilea suspect în cazul nopţi agitate de urmăriri în viteză şi două episoade în care a fost implicat în schimb de focuri cu poliţiştii, se află acum internat într-un spital din Boston, sub custodiaa forţelor de ordine. 

Tânărul de origine cecenă şi-ar fi recăpătat între timp cunoştinţa şi, în urmă cu câteva ore, a început să răspundă în scris la întrebările autorităţilor. Abilitatea sa de a vorbi ar putea fi însă compromisă definitiv, ca urmare a rănilor grave pe care le-a suferit în zona gâtului. 

Potrivit surselor citate de CBS News, Djohar s-a împuşcat în cap, prin gură, înainte de a fi prins. Atunci când au ajuns laa el, poliţiştii au putut vedea că pierduse cantităţi masive de sânge şi cea mai gravă plagă părea cea de la gât, deşi era împuşcat şi în picior. 

Djohar ar fi supravieţuit însă doar pentru că nu a ţintit bine, iar glonţul nu a ajuns la cap, ci i-a străbătut gâtul. 

Ipoteza conform căreia tânărul cecen, cetăţean american naturalizat şi student la Universitatea din Massachusetts, a încercat să se sinucidă prezintă asemănări majore cu relatările martorilor privind moartea fratelui său mai mare, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani. 

Acesta a murit în noaptea de joi spre vineri, în urma unui schimb de focuri cu poliţiştii. Atitudinea lui Tamerlan în acest episod a fost demnă de un luptător kamikaze, povestesc poliţiştii. 

În cele cinci-zece minute de confruntare, au fost trase peste 200 de gloanţe. Cei doi fraţi au aruncat şi cinci bombe artizanale către poliţişti, una dintre ele foarte asemănătoare cu cele folosite la maraton. 

Când şi-a dat seama că nu va scăpa viu, Tamerlan a început să meargă către poliţişti, trăgând în ei. Vâzând că Tamerlan e rănit în schimbul de  focuri, Djohar a încercat să se salveze şi s-a suit la volanului SUV-ului pe care cei doi îl furaseră. 

În grabă, a trecut cu maşina peste trupul fratelui său, târându-l pe o distanţă scurtă, iar medicii legişti nu exclud ca leziunile care i-au fost fatale lui Tamerlan să fi fost provocate de roţile maşinii, şi nu de gloanţele poliţiei.  

infografie boston

Citeşte toate articolele despre atentatul terorist de la Boston

Djohar Ţarnaev şi-a revenit şi răspunde în scris la întrebări

Suspectul în viaţă al atentatului de la Boston s-a trezit şi răspunde în scris la întrebările anchetatorilor, au informat mai multe mass-media americane duminică seara.

Au fost prinşi fraţii Ţarnaev din cauza unei greşeli stupide?

Dintre acţiunile fraţilor Djohar şi Tamerlan Ţarnaev pentru care anchetatorii nu au încă explicaţii satisfăcătoare, una rămâne un mister: de ce aceştia l-au eliberat pe bărbatul pe care îl ţineau ostatic.

Cunoscuţii lui Djohar Ţarnaev se îndoiesc că el ar fi fost autorul atacurilor din Boston: „Nu ştiu dacă a avut un motiv sau a fost forţat să facă asta“

Persoanele care îl cunosc pe Djohar Ţarnaev încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adolescentul ambiţios care acum este principalul suspect în cazul atentatelor de la maratonul din Boston

Atacurile din Boston: Fraţii Ţarnaev „plănuiau mai multe atacuri“

Fraţii suspectaţi că ar fi autorii atacurilor de la maratonul din Boston plănuiau probabil şi alte atacuri, crede şeful Departamentului de Poliţie din oraş.

INFOGRAFIE A fost unul dintre teroriştii de la Boston ucis de propriul frate? Martorii povestesc cum tânărul cecen s-a comportat precum un luptător kamikaze

Ultimele ore dinainte de prinderea fraţilor Ţarnaev, singurii suspecţi în cazul atentatelor care au avut loc luni la Boston, s-au scurs rapid, cu urmărrii în viteză, schimburi de focuri cu poliţiştii, percheziţii din uşă-n uşă şi, potrivit martorilor, cu un tânăr care s-a comportat precum un luptător kamikaze atunci când a realizat că nu va scăpa viu.

INFOGRAFIE Teoria conspiraţiei: teroriştii din Boston, foşti agenţi SUA convertiţi în jihadişti

Un site israelian susţine că fraţii Ţarnaev au fost, de fapt, agenţi dubli infiltraţi de SUA şi Arabia Saudită într-o grupare afiliată al-Qaeda. Cei doi ar fi trădat apoi în favoarea jihadismului.

EDITORIAL Despre limitele tehnologiei şi „sherlock holmeşii” de ocazie, după Boston

Filmele americane ne-au deformat percepţiile şi ne-au lasat să credem că tehnologia pusă în slujba legii poate să găsească un individ cât ai clipi. Atentatele de la Boston au scos la iveală limitele tehnologiei. Iar căutarea celor doi atentatori a mai scos la iveală şi altă limită, cea a jurnalismului cetăţenesc. Milioanele de ”sherlock holmeşi” mai mult au stricat decât au ajutat.

Misterioasa vizită în Cecenia şi în Daghestan a lui Tamerlan Ţarnaev, „suspectul nr.1” în atacurile de la Boston

Tamerlan Ţarnaev, „suspectul nr. 1” în comiterea atentatelor din Boston ucis de poliţie vineri dimineaţă, petrecuse şase luni, în 2012, în Cecenia şi în Daghestan, două republici ruse unde există o insurgenţă separatistă islamistă.

Djohar Ţarnaev nu poate vorbi. „Suspectul nr.2” în atentatul din Boston a fost rănit în zona gâtului

Suspectul care a fost capturat viu de către autorităţi a suferit o rană în zona gâtului şi ar putea fi incapabil să vorbească. Potrivit lui Deval Patrick, guvernatorul statului Massachusetts citat de CNN, Ţarnaev se află într-o stare „gravă, dar stabilă“ şi „este incapabil să comunice deocamdată“.

Atacul din Boston: Tamerlan Ţarnaev, suspectul ucis, a fost interogat de FBI în 2011 şi eliberat, pe motiv că nu este periculos

După ce autorităţile americane au încheiat urmărirea celor doi fraţi suspectaţi în cazul atentatelor din Boston, a ieşit la iveală faptul că Tamerlan Ţarnaev, ucis în urma schimbului de focuri, fusese interogat de FBI în 2011, deoarece guvernul rus era preocupat de posibile legături ale acestuia cu adepţi ai fundamentalismului islamic.

FOTO VIDEO Cum a fost capturat Dhojar Ţarnaev, unul dintre suspecţii în cazul atentatului din Boston

După o urmărire care a durat aproape 24 de ore şi s-a încheiat vineri,  Djohar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, a fost capturat de poliţişti.

Fraţii Ţarnaev plănuiau şi alte atacuri? Cei doi deţineau încă şase bombe

Cei doi fraţi suspectaţi în atentatul din timpul maratonului de la Boston aveau asupra lor şase bombe, un pistol şi o puşcă, în timpul urmăririi din noaptea de joi spre vineri care s-a soldat cu moartea lui Tamerlan Ţarnaev.

EDITORIALVIDEO Analistul militar Ion Petrescu: Americanii răspund terorii, din Boston, fără teamă

Europa priveşte, de o săptămână, cu alţi ochi, spre Statele Unite. Acolo unde maratonul din Boston a fost pretextul unui act de terorism departe de a fi descifrat, aşa cum dau asigurări unii oficiali americani şi se pripesc să tragă concluzii cei obişnuiţi să îşi judece semenii după aparenţe, nicidecum după esenţe...

Djohar Ţarnaev, suspectul arestat în cazul atentatelor din Boston, se zbate între viaţă şi moarte 

Suspectul în vârstă de 19 ani arestat în ancheta privind atentatele din Boston se zbate între viaţă şi moarte la spital, afirmă surse citate de postul ABC News.

Atentatul din Boston: de ce nu i se vor citi drepturile lui Djohar Ţarnaev, înainte de interogatoriu

Un oficial al Departamentului de Justiţie al Statelor Unite a declarat că lui Djohar Ţarnaev nu i se vor citi drepturile înainte de a fi interogat. Al doilea suspect în cazul atacurilor cu bombă de la Boston a fost capturat vineri noapte, în Watertown.

Pentru victimele atentatului de la Boston, cei din Siria şi din Afghanistan şi-au arătat susţinerea cu poze memorabile

Atentatul de la Boston a ţinut Statele Unite ale Americii în stare de şoc timp de o săptămână, până la prinderea autorilor. Şi drept dovadă că lumea este mai conectată ca niciodată, din Siria şi Afghanistan au venit două fotografii memorabile pentru americani.

Confuzia din SUA: americanii nu ştiu dacă fraţii Ţarnaev, autorii atentatului de la Boston, provin din Cehia sau Cecenia

Vinovaţii în cazul atentatului de la Boston au fost găsiţi, unul dintre ei fiind mort deja, dar utilizatorii de Twitter şi internauţii în general din SUA au o mare problemă. Cei doi provin din Cehia sau din Cecenia?

FOTO Locuitorii din Boston au sărbătorit pe străzi prinderea lui Djohar Ţarnaev

La o săptămână după atentatul de la Boston cei doi autori au fost demascaţi şi oamenii au sărbătorit în stradă momentul. Câteva sute de oameni au ieşit pe străzile oraşului paralizat în ultima săptămână din cauza atentatului din timpul maratonului.

Cine sunt fraţii Ţarnaev, cecenii musulmani suspectaţi că au comis atacurile cu bombă de la Boston: un boxer amator şi un elev eminent

După uciderea lui Tamerlan Ţarnaev şi capturarea fratelui său mai mic, Djohar, au început să iasă la iveală tot mai multe informaţii despre cei doi suspecţi în cazul atacurilor cu bombă de la Boston.

VIDEO Obama, după capturarea lui Ţarnaev: „S-a încheiat un capitol important al tragediei” de la Boston

Preşedintele american Barack Obama a lăudat reuşita forţelor de ordine din suburbia Watertown, unde au reuşit să-l captureze pe Djohar Ţarnaev, al doilea suspect în cazul dublului atentat de la maratonul din Boston, soldat cu trei morţi şi peste 170 de răniţi.

Obama îi mulţumeşte lui Putin pentru ajutorul acordat în privinţa Boston

Preşedintele american Barack Obama a discutat prin telefon vineri cu omologul său rus Vladimir Putin, mulţumindu-i pentru ajutorul antiterorist acordat de Moscova după atentatul de la Boston comis de doi fraţi de etnie cecenă ?i na?ionalitate rusă.

FOTO VIDEO Djohar Ţarnaev, al doilea suspect al dublului atentat din Boston, a fost arestat

Forţele de ordine americane, după căutări care au durat o zi întreagă, l-au găsit vineri noapte pe Djohar Ţarnaev, al doilea suspect în cazul dublului atentat de la Boston, ascuns într-o barcă din spatele unei locuinţe din suburbia Watertown.

VIDEO Atentatul din Boston: „suspectul nr. 1”, ucis în timpul capturării, era un musulman devotat, spune mătuşa lui

O mătuşă a suspecţilor în legătură cu atentatul de la Maratonul din Boston a declarat că fratele mai mare a devenit recent un musulman devotat care se ruga de cinci ori pe zi.

VIDEO Cel mai căutat om al momentului, descris drept „tăcut, timid şi sociabil“ de apropiaţi. „Nimeni nu s-ar fi gândit că e în stare de aşa ceva“

Vestea că Djohar Ţarnaev, un tânăr originar din Rusia, este cel care a pus la cale şi a dus la bun sfârşit dublul atentat de la Boston, împreună cu fratele său, i-a luat prin surprindere pe cunoscuţi, care îl descriu pe tânăr drept timid şi sociabil.

VIDEO Tatăl suspecţilor în dublul atentat din Boston, despre fiul cel mic, încă în libertate: „E un adevărat înger“

Anzor Ţarnaev, tatăl celor doi suspecţi ai dublului atentat de luni de la Boston, spune despre fiul său mai mic, Djohar, că este un copil inteligent şi foarte realizat

FOTO Cine este Djohar Ţarnaev, cel mai căutat om al momentului, unul dintre suspecţii atacurilor de la Boston

În urmă cu câteva ore, oficialităţile americane au dat publicităţii numele suspectului care ar fi responsabil pentru dublul atentat petrecut luni, în timpul maratonului organizat în Boston. Este vorba despre Djohar Ţarnaev, un tânăr rus care a locuit în ultimii ani în SUA.

Efecte ale atentatului din Boston: vânătoare de oameni pe Internet şi sute de teorii ale conspiraţiei în online

Atentatul de la Boston a fost subiectul principal al acestei săptămâni, atât în mass-media, cât şi pe Internet. Pe acest din urmă domeniu utilizatorii s-au transformat în detectivi de ocazie şi au publicat sute de poze în care identifică tot felul de indicii.

VIDEO Identităţile suspecţilor în cazul atentatului din Boston au fost dezvăluite: cei doi bărbaţi sunt fraţi originari din Rusia

Presa americană informează că anchetatorii ar fi arestat un suspect în cazul atacului cu bombă din timpul maratonului de la Boston. De ieri, vânătoarea suspecţilor s-a concentratză pe doi bărbaţi, înarmaţi şi extrem de periculoşi. FBI-ul a publicat poze şi video cu presupuşii autori ai atacurilor din timpul maratonului şi cer ajutorul oamenilor pentru identificarea lor.

Vânătoarea de terorişti se transformă într-o vânătoare de vrăjitoare

Cum autorităţile nu au reuşit să reţină niciun suspect în cazul atentatelor teroriste din Boston, comunitatea online a început să caute vinovaţii prin sute de fotografii postate pe Internet.

Obama la Boston: „Suntem alături de victimele atentatului. America nu se va lăsa intimidată“

Preşedintele SUA, Barack Obama, le-a adus omagiu, joi, victimelor atentatelor din Boston, afirmând că întreaga ţară este alături de familiile celor trei persoane decedate şi promiţând că America nu se teme şi nu se va lăsa intimidată.

INFOGRAFIE Vânătoare de terorişti cu mouse-ul după atentatul de la Boston

La patru zile după atentatul de la maratonul din Boston, soldat cu cel puţin trei morţi şi 183 de răniţi, ancheta s-a împotmolit într-un noian de detalii mai mult sau mai puţin relevante. Confuzia e accentuată de iniţiativa, altfel bine-intenţionată, a sute de utilizatori de internet care îşi petrec ore întregi în faţa calculatorului, studiind miile de fotografii şi filmări de la locul atentatului, în căutarea suspecţilor.

Povestea din spatele uneia dintre cele mai cutremurătoare imagini de la atacul din Boston

Jeff Bauman este unul dintre cei pentru care Maratonul de la Boston s-a transformat într-o cursă pentru viaţă. El apare într-o fotografie care a devenit un simbol al atentatului de la Boston, o imagine pe cât de şocantă, pe atât de utilă, pentru că datorită ei tânărul a fost identificat şi găsit de familia sa.

FOTO Imaginile care au ajutat FBI să identifice principalii suspecţi ai atentatelor de la Boston

Anchetatorii care examinează imaginile video care au surprins atentatele de la maratonul din Boston cred că au reuşit să identifice un suspect, la locul în care a avut loc cea de-a doua explozie.

FOTO VIDEO Momente emoţionante la primul eveniment sportiv organizat la Boston, după atentate. Mesajul de pe un banner a făcut înconjurul lumii

La două zile după maratonul sângeros, oraşul care a fost atacat de terorişti a impresionat întreaga lume, arătând că americanii sunt mai uniţi ca oricând.

Uniţi împotriva terorismului: bucureştenii au organizat un eveniment remarcabil în amintirea celor care au murit la Boston

Ultimele atentate care au avut loc în Statele Unite au zguduit întreaga lume. Pentru a-i comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa, românii au recurs la o idee originală.

Atentatul din Boston: Una dintre bombe a fost plasată într-o oală sub presiune

Autorităţile americane au aflat noi informaţii despre dispozitivele explozive care au provocat decesul a trei persoane şi rănirea altor 176 de oameni, în Boston.

Atentatul de la Boston: Fotografiile şi înregistrările video joacă un rol-cheie în anchetă

Anchetatorii americani au început marţi să cerceteze minuţios miile de fotografii şi imagini video luate în cursul dublului atentat comis în timpul maratonului de la Boston, adresând publicului noi apeluri pentru a contribui la identificarea autorilor crimei.

Cine se află în spatele atentatului din Boston? Analiştii exclud implicarea unei organizaţii teroriste internaţionale

Cei mai mulţi americani s-au întrebat, după atacul terorist din Boston, dacă acesta a fost opera unor terorişti islamişti, dar analiştii cred că este mult mai probabil să fi fost de cineva din interior.

VIDEO Preşedintele Barack Obama merge joi la locul atentatului de la Boston

Preşedintele american Barack Obama se va deplasa joi la Boston pentru o ceremonie religioasă în memoria victimelor dublului atentat cu bombă care a îndoliat luni reşedinţa statului Massachusetts.

Anchetatorii americani au pornit în vânătoarea de indicii în cazul atentatului din Boston

O suprafaţă întinsă din centrul oraşului Boston a fost izolată marţi de poliţiştii americani în timpul căutărilor unui suspect, ca urmare la atentatul cu bombă petrecut la finalul Maratonului oraşului. Atacul a dus la moartea a trei persoane, iar alţi 144 de oameni au fost răniţi.

FOTO Martor: „Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut cel puţin un picior în exploziile de la Boston”

Bilanţul răniţilor continuă să scoată la iveală noi detalii despre atentatele de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Un participant povesteşte că, în haosul rămas în urmă după deflagraţii, a văzut cel puţin 25-30 de oameni cu membre amputate, „fie cu un picior lipsă, fie fără amândouă, fie fără laba piciorului”.

FBI a percheziţionat un apartament în cazul atentatului de la Maratonul din Boston

Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au percheziţionat în timpul nopţii de luni spre marţi un apartament din Revere, o suburbie a oraşului Boston, despre care se crede că poate furniza informaţii despre atentatele de la Maratonul oraşului. Anchetatorii federali au declarat că atentatul nu a fost revendicat până în momentul de faţă.

Povestea copilului care a murit în atentatele din Boston. Sora şi-a pierdut un picior, mama are leziuni cerebrale

Martin Richard, în vârstă de opt ani, îşi aştepta tatăl la linia de sosire a maratonului din Boston, alături de mama sa şi de sora sa mai mică. Exploziile care au avut loc chiar la linia de final i-au produs leziuni cerebrale grave mamei sale, care a fost operată la scurt timp, dar rămâne în stare gravă. Sora sa în vârstă de şase ani şi-a pierdut piciorul, care i-a fost amputat în explozie. Martin este una dintre cele trei persoane care au murit.

VIDEO Atentate la Boston: cele mai puternice imagini de la atacurile cu bombă din SUA

Organizaţiile internaţionale de presă au obţinut imagini video filmate de persoane aflate la doar câţiva metri de locul în care s-au produs exploziile de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Dintre acestea, cel puţin 30 se află în stare gravă, iar majoritatea au suferit amputări ale membrelor inferioare.

Lider musulman: „Sunt bucuros să văd oroarea din America!”

Liderul jihadist al grupului Salafi de origine iordaniană a susţinut prin intermediul unei declaraţii publicate marţi că este „bucuros să vadă oroarea din America”, după exploziile care au zguduit luni oraşul Boston. Gruparea teroristă este cunoscută drept o subsidiară a organizaţiei globale Al-Qaida

VIDEO Mărturii de la Boston: „Piciorul cuiva a zburat pe lângă capul meu.” „Era ca o zonă de război, mi-a amintit de 11 septembrie”

„Mi-am dat cureaua pentru a ajuta să oprim sângerarea persoanei care rămasese fără un picior”, povesteşte John Ross, care se afla de faţă atunci când s-au produs exploziile la maratonul din Boston

Ministru rus al Sporturilor: Atacul de la Boston, un „avertisment pentru Rusia“ înainte de Olimpiada de iarnă din 2014

Exploziile mortale produse în timpul maratonului de la Boston sunt un "avertisment serios" pentru Rusia, care va organiza mai multe manifestaţii sportive internaţionale până la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, a apreciat marţi ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko.

FOTO O atletă din Craiova stabilită în America a participat la maratonul din Boston. Nuţa Olaru: „Toată lumea a început să fugă disperată ca să se salveze’’

Nuţa Olaru, în vârstă de 43 de ani, din Craiova, a participat la maratonul din Boston. Atleta româncă terminase cursa când au avut loc exploziile. Olteanca a declarat că încă îi tremură picioare, însă îi mulţumeşte lui Dumnezeu că este bine.

Explozia de la Boston: vedetele reacţionează

Tragedia petrecută în SUA – cele două explozii simultane care au întrerupt cea de-a 177-ea ediţie a maratonului din Boston - au trezit imediat reacţii. După aflarea veştii, mai multe vedete şi-au arătat sprijinul pentru familiile victimelor, prin mesaje postate în reţele de socializare.

SUA se pregătesc pentru ce este mai rău, după atacurile cu bombă de la Boston. Autorităţile au luat măsuri draconice de securitate, nivelul de alertă rămâne ridicat

Oraşele americane şi-au sporit măsurile de securitate în scurt timp pentru a încerca să prevină un alt eveniment dezastruos precum atacul terorist din Boston, al căror explozii s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi 140 de răniţi.

Bărbat misterios pe acoperişul unei clădiri aflate la câţiva metri de locul exploziilor din Boston

O fotografie făcută de un spectator la maratonul din Boston, la scurt timp după ce au explodat primele două bombe în apropierea liniei de final, arată un bărbat suspect mergând pe un acoperiş aflat la câteva zeci de metri de la locul în care s-au produs deflagraţiile.

EDITORIAL Atentatele din Boston: tehnologia, ca sursă de speranţă pentru victime şi pentru poliţişti

Exploziile de la Maratonul din Boston au cutremurat SUA şi întreaga lume. Sute de persoane au fost rănite şi trei oameni şi-au pierdut viaţa după atentatul terorist din Boston. Un eveniment menit să ofere alinare, fericire şi speranţă s-a transformat în motiv de suferinţă, disperare şi doliu pentru o naţiune întreagă.

Un arab saudit, primul suspect al atentatelor de la Boston

O persoană de origine saudită se află sub supravegherea poliţiei, fiind internată deocamdată la un spital din Boston, potrivit „The New York Post”. Arabul este principalul suspect al autorităţilor pentru atacurile cu bombă care au ucis ieri trei persoane la Boston, printre care şi un copil de opt ani.

EDITORIAL „We are all Bostonians” - solidari cu Bostonul

Ieri Statele Unite ale Americii au fost din nou încercate în ceea ce se pare a fi un atac terorist în care 3 persoane (inclusiv un copil de 8 ani) şi-au pierdut viaţa, pe lângă cei 144 de răniţi (18 în stare gravă, 25 în condiţie serioasă). Dintre cei răniţi cel puţin 10 au avut membre amputate în urmă rănilor (mai ales membre inferioare), răni provocate de undele de şoc cât şi de şrapnele.

EDITORIAL Teroriştii au lovit din nou într-un simbol american: Maratonul din Boston

Atacul din Boston e sigur un act terorist pentru că are câteva trăsături caracteristice: mulţi răniţi la finalul unui eveniment simbolic al oraşului. Maratonul din Boston e cel mai vechi maraton din lume în era modernă. Înfiinţat în 1897, e cel mai important eveniment sportiv din oraş.

„La maratonul din Boston, oamenii au alergat pentru a-şi salva viaţa“ - atentatul terorist, povestit de cei care l-au trăit

Exploziile care au ucis trei persoane şi au rănit peste 100 de oameni au marcat profund participanţii la ceea ce se aştepta a fi o competiţie lipsită de incidente. În loc de asta, oamenii au ajuns să alerge pentru a-şi salva viaţa.

Atacul terorist din Boston, o recapitulare a dezastrului

Explozia a două bombe în Boston s-a soldat cu trei morţi şi cel puţin 110 răniţi, dintre care şase se află în stare gravă. Cel puţin opt răniţi sunt copii

Şeful unui grup extremist iordanian, despre atacul terorist din Boston: „Sângele american nu este mai preţios decât sângele musulman“

Şeful unui grup extremist salafist musulman din Iordania a declarat că este „fericit să vadă groază în America“ după exploziile din Boston.

Dezastre în ziua de 15 aprilie: de la moartea lui Abraham Lincoln la atacul terorist din Boston

Două explozii au avut loc luni în apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston, iar o a treia deflagraţie s-a petrecut la Biblioteca JFK. Evenimentele din Boston au cauzat moartea a cel puţin două persoane, în timp ce bilanţul răniţilor a crescut la 110.

VIDEO Atentat în SUA / Ce a urmat după exploziile de la maratonul din Boston

„Este o zi îngrozitoare“, a spus Deval Patrick, guvernatorul statului Massachusetts, în urma exploziilor care au avut loc la Maratonul din Boston. Peste 100 de persoane au ajuns cu răni la spital, iar doi oameni au murit.

Barack Obama, despre atentatul terorist din Boston: „Vinovaţii vor plăti!“

Preşedintele Barack Obama a declarat că administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare, iar autorii atacului vor fi aduşi în faţa justiţiei.

VIDEO Atentat în SUA / Imagini filmate la câţiva metri de locul exploziilor de la maratonul din Boston: „S-a cutremurat pământul!“

Dan Lampariello este unul dintre martorii tragicelor incidente de la Maratonul din Boston. Acesta îşi aştepta mama, concurentă la maraton, să ajungă la linia de sosire pentru a o felicita. Dan le-a povestit jurnaliştilor de la ABC News ce a simţit în momentul în care cele două explozii s-au produs la linia de sosire a Maratonului din Boston.

Lumea întreagă este alături de locuitorii oraşului Boston. Mesajele emoţionante adresate victimelor atentatului terorist

Zeci de persoane au ţinut să îşi exprime compătimirea şi gândurile bune faţă de victimele atentatului terorist din Boston. Pe Facebook, mai multe persoane şi-au exprimat sprijinul faţă de locuitorii oraşului Boston.

VIDEO Explozii la maratonul din Boston: imaginile dezastrului, filmate din elicopter

Oraşul Boston a fost lovit, în decursul a câteva ore, de trei explozii puternice, în urma cărora cel puţin trei persoane şi/au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite. Două deflagraţii au avut loc în timpul Maratonului din Boston, iar a treia s-a produs la Biblioteca JFK.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite