Ce pare că nu ştie Unchiul Sam despre Badea Ion

În fiecare dimineaţă, liderii SUA - în primul rând preşedintele Barack Obama - primesc o revistă a presei electronice, dar şi a exprimării opiniilor, unor voci semnificative, la posturile de radio şi de televiziune, cu o audienţă mai mare sau relativ maI mică. Din România li se semnalează inclusiv opiniile celor care indică o nedumerire a românilor faţă de amânarea numirii unui ambasador american, credibil, la Bucureşti.

Este o lipsă de respect, a preşedintelui Barack Obama - faţă de unul dintre cei doi aliaţi, de bază, ai SUA, la frontiera de est a NATO, respectiv România, secunda ţară fiind Polonia - probată prin amânarea, sine die, a numirii unui diplomat de valoare, nu  a unui pasionat de şuruburile maşinilor de ocazie, la Bucureşti. 

Îmi scapă, vorba vine, numele...

Am fost - mulţumită Armatei României, cea mai puternică structură a statului român, cel neîntregit fără landul dintre Prut şi Nistru, ale cărui batalioane operative pot admira, din nou, dacă va fi nevoie, Parlamentul de la Budapesta, după numai 10 ore de marş elegant, la finalul unei expediţii paşnice, turistice, de croazieră, precum aceea a mascaţilor lui Vladimir Putin, în Crimeea - în teatrele de operaţii ex-iugoslav, afgan şi irakian.

10 ore fiind echivalentul a 600 de minute...

Acesta fiind un simplu exerciţiu de comunicare publică, francă,  nu mortuară, precum în manualul de doi bani, intitulat "Istoria comunicării" editat de trei autori autohtoni, unul pensionabil şi două demoazele evident trecute,  care nu au nimic, dar nimic comun, cu convergenţa dialogurilor, minţilor luminate, din ultimii două sute de ani, dar iau salarii adecvate, ca papagali, de modă nouă, ai unei şcoli mai  degrabă răsăritene, prin concepţie, practică şi eşecuri succesive, decât ai uneia dezirabil occidentale, din Capitala României.

Stat membru al NATO, nu al Uniunii Euroasiatice, cea a preşedintelui autoritar, ca să nu scriu dictator, numit Vladimir Vova Putin.

Şi unul dintre invitaţii permanenţi, în aula instituţiei mai sus creionate, depăşită moral, ideologic .şi practic, este un europarlamentar ce se crede, încă,  prezidenţiabil.

Ca orice român imparţial.

Sigur că aceste rânduri nu vor fi cap de pagină, pentru că nu îndrum vreo Cosânzeană specializată în stenograme scrise după ureche, agramate, la ceea ce părea a fi, dar nu este, un demers LIVE, spre  binele cititorilor, atât de naivi cât mai pot fi aceştia. 

Dar cui îi mai pasă? 

Impostura să trăiască!

Nu am văzut acolo, în teatrele de operaţii - nu la şcoala desuetă, mai sus amintită - decât militari profesionişti români şi polonezi, niciun omolog maghiar, bulgar, slovac, ceh şi nu aş mai continua enumerarea, că pierdem timpul.

Dar am adus în ţară, alături de alţi ofiţeri cu experienţă, comandaţi de regretatul general Ioan Sorin, corpul neînsufleţit al unui militar român căzut la datorie, pentru simplul motiv că se afla în blindatul cu militari italieni, cunoscuţi, din păcate, pentru nervozitatea lor, în relaţia cu populaţia irakiană.

Şi Italia este în spaţiul refuzat încă României şi Bulgariei!

Păi cum altfel?

Şi Obama tace şi vizitează doar Varşovia!

Păi cum altfel?

Şi Joe Biden ne mângâie pe creştet...

... şi mai savurează o îngheţată, bine filmată, în centrul Capitalei României, între două întâlniri în care i s-a arătat genul proxim şi diferenţa specifică.

Genul proxim fiind că, în luna august 1968, conform calculelor generalilor sovietici, deloc eronate, România - în principal marile oraşe - putea fi ocupată în câteva ore, prin operaţiuni chirurgicale, a se citit desanturi masive pe municipiile importante, de pe plaiul mioritic.

Diferenţa specifică fiind că, după numai o săptămână, afirmau experţii militari sovietici, din cei 100.000 de militari necesari violării de facto a României, 20.000 treceau rapid în albumurile nostalgice, de familie...

Nu mai cred în minuni.

Între 4 Iulie 2014 şi 1 Decembrie 2014 avem toate şansele să ne procopsim cu un şef de stat deschis spre toate azimuturile, că doar suntem vestiţi pentru brusca schimbare a taberelor iniţiale, precum în primele două conflagraţii mondiale.

Şi Unchiul Sam tace.

Şi însărcinatul cu afaceri al SUA, la Bucureşti, uită cum a aşteptat ore în şir, la biblioteca de la coada calului Majestăţii Sale, un premier care uitase unde era aşteptat, de vreo trei sute de fraieri, dar se delecta cu discursul lui Florin Georgescu la BNR.

O umilinţă pe care, cu demnitate, ambasadorul german a refuzat-o părăsind demn sala, urmat de ataşatul militar al Germaniei.

Şi diplomaţii americani erau deja palizi.

Iar premierul a  venit când vicepremierul i-a amintit de acest popas iniţial inclus pe agenda zilnică.

Şi pentru că umilitul numărul 1, pe veci conducătorul unei asociaţii fantomă, penetrată masiv de cei cu "ochi albaştri"  trebuia să poarte un alt nume, a fost desemnat europarlamentar.

Din ciclul: "nu murmură, este ascultător, merită recunoştinţa Patriei."

Patria de stânga, că aceea ipoetic de dreapta este o comedie cu şi fără blue-jeans.

Ce  nu ştie Unchiul Sam, despre Badea Ion vom vedea după anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale, când informaţiile experţilor de la ambasada celor veniţi de peste Ocean nu vor fi deloc confirmate de rezultatele oficiale, care vor oglindi o stare de firească nemuiţumire faţă de  lipsa de implementare a proiectelor economice americane promise, la nivelul fiecărui judeţ şi nici azi implementate!

Preşedintele Barack Obama trebuie să numească urgent un diplomat valoros la Bucureşti, iar personalul ambasadei să nu confunde yesmanii autohtoni, simple umbre fără verticalitate naţională, cu formatorii de opinie, pe plaiul mioritic.

Să sperăm că finalul acestui an ne va aduce un nou preşedinte şi un nou premier, capabili să fie măcar egalii omologilor polonezi.

Adică verticali.

Deci demni.