Armata americană ar putea avea o legătură cu centrele de tortură din Irak, arată o investigaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentagonul investighează acuzaţiile care leagă armata americană de încălcarea drepturilor omului din Irak de către unităţile de comando care conduc o reţea de centre de detenţie şi de tortură. Aceste unităţi au fost responsabile pentru câteva dintre cele mai grave acte de tortură din timpul ocupaţiei americane şi au accelerat degradarea Irakului până la un război civil la scară largă.

O investigaţie realizată de cotidianul britanic „The Guardian“ şi de BBC Arabic pe parcursul a 15 luni a dezvăluit că Statele Unite au trimis un veteran în „războiul murdar“ în America Centrală, pentru a supraveghea unităţile de comando irakiene implicate în unele dintre cele mai grave acte de tortură din timpul ocupaţiei americane.

Colonelul James Steel, care avea atunci 58 de ani, era un ofiţer în retragere al forţelor speciale şi fusese nominalizat de Donald Rumsfeld (fost secretar american al Apărării) pentru a ajuta la operaţiunile paramilitare în încercarea de a înăbuşi revoltele suniţilor, susţine investigaţia celor două publicaţii.

Un al doilea consilier special, colonelul James Coffman, a lucrat alături de Steel în centrele de detenţie care au fost înfiinţate cu fonduri de milioane de dolari ale SUA. Coffman raporta direct generalului David Petraeus, comandantul trupelor americane din Irak. Steel îi raporta direct lui Rumsfeld.

Acuzaţiile, care au fost făcute de martori americani şi irakieni în documentarul realizat de „The Guardian“ şi de BBC Arabic, implică, pentru prima dată în aceste grave încălcări ale drepturilor omului, consilieri SUA. Tot pentru prima dată este implicat şi comandantul trupelor SUA în Irak, David Petraeus, care în noiembrie 2012 a fost obligat să demisioneze din funcţia de director al CIA (Agenţia Serviciilor Secrete) din cauza unui scandal sexual.

Mai mult, investigaţia a confirmat detalii despre cum funcţiona sistemul de interogare. „Fiecare centru de detenţie avea propriul comitet de interogare“, susţine Samari, care a dezvăluit în detaliu rolul SUA în unităţile brutale de interogare. „Fiecare comitet era format dintr-un ofiţer al serviciilor secrete şi opt interogatori. Acest comitet folosea toate mijloacele de tortură pentru a-i face pe deţinuţi să mărturisească. Se foloseau de electrocutare sau de atârnarea cu capul în jos, de smulsul unghiilor şi de lovituri repetate în zonele intime“, a mărturisit el. 

Nu există dovezi că Steel şi Coffman au torturat ei înşişi prizonierii, ci doar că erau uneori prezenţi în centrele de detenţie unde aveau loc torturi şi că erau implicaţi în preluarea a mii de deţinuţi, conform „Business Insider“.

Samari susţine că tortura era o rutină a unităţilor controlate de comando. „Ţin minte un băiat de 14 ani care era legat de una dintre coloanele bibliotecii. Era legat cu picioarele deasupra capului. Întregul corp era vânăt din cauza cablurilor cu care fusese bătut“.

Steel nu a răspuns la niciuna dintre întrebările puse de „The Guardian“ şi de BBC Arabic despre rolul său în El Salvador sau în Irak. El a negat în trecut orice implicare în tortură şi a mărturisit public că „se opune încălcării drepturilor omului“. Coffman a refuzat, şi el, să comenteze.

„În timpul detaşării sale în Irak, Generalul Petraeus a aflat de acuzaţiile de tortură. El a informat prompt armata SUA şi ambasadorul american în Bagdad de fiecare incident de tortură despre care a auzit... şi bineînţeles şi liderii irakieni relevanţi“, a declarat un purtător de cuvânt al lui Petraeus.

După plecarea lui Petraeus şi a lui Steel din Irak, în septembrie 2005, a fost numit ca ministru al Afacerilor Interne Jabr al-Solagh. Sub conducerea lui Solagh, acuzaţiile de tortură şi de brutalitate împotriva unităţilor au explodat. Se credea cu tărie că unităţile de tortură au evoluat în comandouri ale morţii.

„The Guardian“ a aflat că irakieni sus-puşi care lucrau cu SUA după invazie l-au avertizat pe Petraeus de consecinţele numirii lui Solagh ca ministru de Interne, dar avertizările lor au fost în van.

Impactul pe termen lung al finanţării şi al înarmării forţelor paramilitare a fost să dezlănţuie o forţă mortală care să terorizeze comunitatea sunită şi care a ajutat la provocarea unui război civil care a luat mii de vieţi. La apogeul acestui conflict între secte, peste 3.000 de cadavre pe lună împânzeau străzile Irakului.

Armata americană ar putea avea o legătură cu centrele de tortură din Irak

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite