Alegeri SUA 2016. Protestatari anti-Trump au avut confruntări cu poliţia în New York şi Arizona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia din New York a fost nevoită să folosească tuburi cu spray cu piper pentru a ţine sub control sute de protestatari anti-Donald Trump ce doreau să mărşăluiască pe carosabil, duminică dimineaţa, în timp ce alţi protestatari în Arizona au blocat o şosea din apropierea unei demonstraţii electorale a magnatului american, relatează CNN.

Câţiva sute de protestatari s-au adunat în faţa unui hotel Trump din apropierea Circului Columbus din New York, scandând lozinci împotriva miliardarului american şi afişând bannere şi afişe cu mesaje împotriva promisiunilor electorale ale acestuia.

„Fără zid în jurul Tărâmului celor Liber” nota unul dintre afişe, referindu-se la sugestia lui Trump de a construi un zid la graniţa cu Mexic pentru a rezolva problema traficului de droguri şi cea a imigraţiei ilegale dinspre America Centrală, în timp ce un alt afiş sugera construcţia unui zid în jurul miliardarului, informează „The New York Times”.

Ciocniri uşoare au avut loc între protestatari şi forţele de ordine după ce demonstranţii au încercat să forţeze barierele de metal şi să intre pe carosabil în timp ce mărşăluiau spre Trump Tower, aruncând cu sticle de apă în poliţişti. Aceştia din urmă au replicat prin folosirea tuburilor de spray cu piper pentru a împinge înapoi mulţimea; câţiva dintre protestatari au fost arestaţi.

În Arizona, acolo unde Donald Trump avea programată o demonstraţie electorală în oraşul Fountain Hills, zeci de protestatari au blocat una din principalele artere rutiere către oraş, utilizând maşini pentru a bloca ambele sensuri de circulaţie. Unii dintre protestatari s-au legat cu cătuşe de maşini.

După aproximativ jumătate de oră, poliţiştii locali au ridicat maşinile care blocau circulaţia şi au eliberat şoseaua, acţiune în urma căreia trei protestatari au fost arestaţi. 

În timp ce şansele lui Donald Trump de a câştiga nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din noiembrie cresc în urma fiecărui proces electoral primar, incidentele la mitingurile sale se înmulţesc. Săptămâna trecută, miliardarul a fost nevoit să anuleze o astfel de adunare în Chicago din cauza incidentelor dintre susţinătorii săi şi protestatari; iar vineri, alţi protestatari au încercat să forţeze intrarea într-o clădire din Salt Lake City unde Trump organiza o altă demonstraţie electorală.

Următoarele alegeri primare republicane vor avea loc în noaptea de luni spre marţi, când votanţii republicani din Arizona, Utah şi Samoa Americană îşi vor împărţi delegaţii pentru convenţia naţională republicană între Trump şi contracandidaţii săi, Ted Cruz şi John Kasich. Sondajele arată că Trump este favorit în Arizona, acolo unde candidatul care primeşte cele mai multe voturi va câştiga toţi delegaţii acordaţi de stat, şi se află într-o cursă strânsă cu Ted Cruz în Utah.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite