Scrisoare deschisă către domnul Adrian Cioroianu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Domnule ministru, recent aţi declarat că sunteţi de acord cu poziţia domnului Traian Băsescu, preşedintele României, în legătură cu declaraţia domniei sale privind catastrofa aviatică în care au murit 298 de oameni nevinovaţi. În calitate de fost şef al diplomaţiei române, m-aţi surprins. Neplăcut.

Din proprie iniţiativă, sau nu, şeful statului român a fost extrem de dur, folosind cuvinte deosebit de grele la adresa Federaţiei Ruse („care a devenit partenerul teroriştilor”),  dar şi a preşedintelui acesteia, Vladimir Putin.

 În faţa comunităţii internaţionale, Rusia este vinovată din nenumărate motive. În mod grosolan, nu le recunoaşte. Nici acum nu o face. În ce ne priveşte, să nu uităm de tezaur, de Transnistria, dar şi de alte mari dureri ale românilor. Totuşi, în opinia mea, într-un astfel de context, nu România trebuie să arate cu degetul, ci marile puteri, apoi noi, dar nu în mod jignitor, nici emoţional. Observaţi că o fac şi alte state, dar într-un mod mai cenzurat, cu întârzâieri şi ocolişuri uşor de explicat.

Dacă preşedintele român a făcut-o din proprie iniţiativă, s-a pripit, a  exagerat. Mă îndoiesc că a fost în prealabil vreo consultare cu instituţiile de specialitate româneşti. Dacă a făcut-o la îndemnul unei puteri străine, fie ea şi strălucitoarea Americă, de care ne leagă un Parteneriat important, s-a exagerat din nou.

Aţi observat discursul preşedintelui Obama? A criticat Federaţia Rusă, dar a folosit cuvinte bine şi atent cântărite. Acuzaţiile sale la adresa Rusiei şi a preşedintelui ei erau făcute cu reţinere, cu ton scăzut, departe de a fi patetice. Spre deosebire de primul om al lumii, noi, prin cuvântul preşedintelui român, suntem patetici, dar nu numai atât: îi categorisim pe ruşi drept „terorişti”.  Putem dovedi? Când consultăm DEX-ul, observăm că „terorism”-ul este altceva, că nu poate fi folosit ca termen în acest caz. O acuzaţie, chiar la adresa duşmanului tău, trebuie să fie corectă, bine fundamentată.

Exclud ideea de a apăra Federaţia Rusă, dar dacă a fost o eroare, adică un avion civil fiind confundat cu unul militar, într-un război mascat care se desfăşoară acolo? Acesta poate fi terorism? Nu ar fi fost mai bine să aşteptăm concluziile experţilor internaţionali, apoi să ne pronunţăm? Dar dacă cei doi militari pro-ruşi, cu rachetele aflate la dispoziţia muşchilor lor, băuseră prea multă vodcă rusească, şi nu mai ştiau prea bine ce fac? Din dialogul lor incoerent, înregistrat înaintea apăsării pe butonul ucigaş, cam asta reieşea... Tot terorism ar fi? Cuvântul e prea greu, domnule ministru, şi nu se va uita niciodată de către vecinii noştri, buni, sau răi, cum sunt. N-au spus-o ei despre noi, ci invers. Cu ce costuri, pentru o relaţie de bună vecinătate, atât cât este aceasta posibilă?

Aţi avut în vedere această variantă, domnule ministru?

Când aţi fost ministrul afacerilor externe, iar Traian Băsescu v-a şicanat (exprimare eufemistică – s.a.) la un nivel insuportabil, aveaţi alte păreri despre şeful statului român, ceea ce s-a întâmplat doar până azi. Astăzi, v-aţi schimbat la 180 de grade, salutând chiar ideea că preşedintele a avut dreptate când a criticat Rusia în aceşti termeni, apoi însăşi Uniunea Europeană că n-a luat măsuri din timp împotriva ei etc. Ca şi cum aceste măsuri ar fi putut luate cu uşurinţă, ignorând interesele economice complexe UE – Federaţia Rusă.

Unde este măsura de care trebuie să dea dovadă o Românie categorisită drept oaia neagră a Europei de către cei de la Bruxelles, dar şi de Moscova? Oare nu suntem caraghioşi, când ne adresăm astfel unei neiubite superputeri, înaintea sau în locul altor mari puteri, care nu folosesc un asemenea discurs, iar sancţiunile le măsoară cu centimetrul, nu cu metrul?

La ce ne foloseşte un astfel de mod de abordare, lipsit de un tact elementar, domnule decan? Vom intimida noi Federaţia Rusă? Va ţine ea cont de bla-bla-urile noastre? În opinia mea, uităm mereu cine, ce şi cât suntem de către nişte politicieni care nu au nimic în comun cu...politica. Discursurile acestea îmi amintesc de puricele aflat pe aceeaşi punte traversată împreună cu elefantul, care a glăsuit la un moment dat către uriaşul pachiderm: „Tropăim, tropăim?!”

Simţul realităţii ne lipseşte în politică, domnule profesor. Inclusiv dumneavoastră îmi amintesc că aţi declarat, la un moment dat, despre relaţia cu Federaţia rusă că trebuie păstrată, în pofida tuturor disensiunilor care persistă de secole. În folosul cui? Tot al nostru, pentru că de al lor nu prea le pasă, deoarece se învecinează cam cu cine vor, cum ştie toată lumea.

Scurta scrisoare pe care v-o adresez este un fel de mirare, dublată de un respect constant, neuitând că atunci când am fost expulzat de regimul Voronin de la Chişinău, controlat tot de Moscova, împreună cu un coleg, ne-aţi invitat să ciocnim o cupă de şampanie cu tot ministerul în preajma Crăciunului 2007. Am făcut şi o fotografie împreună, rămasă cu valoare sentimentală pentru mine.

De ce mirare? Sunteţi un eminent istoric şi om de cultură, autor al unor cărţi importante. Până azi, după ministeriat, aţi fost oarecum un „neutru”, dar se pare că aţi renunţat la acest statut. De ce, stimate domnule ministru? Mi-aş dori să rămîneţi un fel de „Elveţie” în politica românească.

E un punct de vedere. Poate mie îmi scapă ceva. Luminaţi-mă!

 

 

  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite