Presa rusă scrie despre un proiect numit „Ucraina nucleară”. Cum explică Moscova atacul asupra centralei nucleare de la Zaporojie
0
În timp ce războiul din Ucraina, declanşat de invazia Federaţiei Ruse în ţara vecină, face tot mai multe victime colaterale în rândul civililor, iar negocierile dintre cele două state nu produc un rezultat concret privind încetarea focului, presa rusă relatează cu privire la un proiect numit „Ucraina nucleară”, ce ar fi urmat să fie „executat” în doar câteva luni.
Ucraina ar fi fost tot mai aproape de a-şi crea propriile arme nucleare, scrie agenţia de presă oficială a Federaţiei Ruse, TASS, citând o sursă anonimă.
„Prin implementarea programelor atât în sfera nucleară, cât şi în domeniul rachetelor, de peste două decenii, Ucraina se apropia în mod constant de toate condiţiile necesare pentru a-şi crea propriile arme nucleare”, relatează sursa citată.
Sursa citată mai aminteşte de Memorandumul de la Budapesta, prin care Ucraina a renunţat la armele nucleare, iar Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite au asigurat securitatea ţării şi că, potrivit potrivit acestuia, dacă Ucrainei nu i s-ar oferi garanţii de securitate, atunci memorandumul ar fi fost nul, iar Ucraina ar fi trecut la înarmarea nucleară.
În ceea ce priveşte Memorandumul, sursa citată mai precizează că în februarie, la Conferinţa de securitate de la München, preşedintele Volodimir Zelenski ar fi declarat că a dat instrucţiuni Ministerului de Externe să convoace un Summit al semnatarilor Memorandumului de la Budapesta.
Un alt articol al presei ruse, TASS, relatează că Ucraina a lucrat la modernizarea armelor existente şi la crearea de noi arme de rachete care pot fi folosite ca mijloc de livrare a armelor nucleare.
„În special, în decembrie 2013, s-a ajuns la un acord privind cooperarea în sfera rachetelor cu Turcia, în care rolul principal ar trebui să fie jucat de întreprinderile ucrainene de rachete şi spaţiale Yuzhmashzavod şi Yuzhnoye Design Bureau, care au participat anterior la crearea Arsenalul de rachete nucleare sovietice. Scopul principal al acestei cooperări este crearea unui complex mobil echipat cu rachetă balistică cu combustibil solid cu o rază de până la 1.500 km”, a mai spus sursa anonimă, citată de presa rusă.
„Motivul” pentru ocuparea centralei nucleare de la Zaporojie
Agenţia de presă oficială a Rusiei mai scrie că Ucraina ar fi primit materiale radioactive pentru dezvoltarea armelor nucleare, iar luptele de la Zaporojie ar avea legătură cu asta, citând aceleaşi surse nedeclarate.
Aceeaşi sursă a subliniat că motivul ciocnirilor din sediul administrativ al Centralei Nucleare de la Zaporojie ar fi avut legătură directă cu planurile nucleare ale Ucrainei.
„Anumite documente erau disponibile şi la CNE Zaporojie. Confruntările cu sabotorii ucraineni din incinta administrativă adiacentă erau, aparent, legate tocmai de aceasta. Astfel, implementarea de către Kiev a proiectului său extrem de periculos „Ucraina nucleară" ar putea deveni o realitate aflată deja în viitorul foarte apropiat. Este greu de supraestimat consecinţele negative ale pericolului implementării acestor programe", a subliniat sursa anonimă din cadrul guvernului rus.
După ce forţele ruse au ocupat centrala nucleară de la Zaporojie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski i-a acuzat pe ruşi că au tras intenţionat spre cele şase reactoare ale centralei de la Zaporojie folosind tancuri echipate cu termoviziune, într-o înregistrare video publicată pe reţelele de socializare, în care avertiza că „cea mai mare centrală nucleară din Europa arde”.
„Europeni, treziţi-vă, vă rog. Spuneţi-le politicienilor voştri că ruşii trag în centrala nucleară din Ucraina. (...) Avertizăm pe toată lumea că nicio altă ţară cu excepţia Rusiei nu a tras vreodată asupra centralelor nucleare. Este prima dată în istoria noastră, prima dată în istoria omenirii. Acest stat terorist recurge acum la teroarea nucleară”, a susţinut Volodimir Zelenski într-o înregistrare video difuzată de preşedinţia ucraineană.