Oficial din MAE rus: Baza de la Deveselu vizează izolarea Rusiei şi va duce la o deteriorare a relaţiilor Moscova-NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un înalt oficial din Ministerul rus de Externe a declarat joi, în ziua în care este certificată capacitatea operaţională a bazei de la Deveselu, că demersul vizează izolarea Rusiei şi a a avertizat că va duce la o deteriorare a situaţiei deja dificile dintre Moscova şi NATO, relatează Reuters.

“Face parte din izolarea militară şi politică a Rusiei”, a declarat joi un înalt oficial din Ministerul rus de Externe, Andrei Kelin, potrivit Interfax.

„Aceste decizii ale NATO nu pot decât să exacerbeze o situaţie deja dificilă”, a adăugat el, precizând că măsura va submina eforturile de reparare a relaţiilor dintre Rusia şi Alianţă.

Scutul antirachetă de la Deveselu, început în 2013 şi finalizat anul trecut, în urma unei investiţii de aproximativ 800 de milioane de dolari, este operaţionalizat joi, la cinci ani de la finalizarea negocierilor România-SUA.

La ceremonia de certificare operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu iau parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adjunctul secretarului Apărării din SUA, Robert Work, premierul Dacian Cioloş şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Scutul antirachetă a atras multe critici din partea Rusiei, în pofida asigurărilor statelor membre NATO că acesta nu este îndreptat împotriva Moscovei, ci a entităţilor ostile, statale sau non-statale, cu care nu există încheiate acorduri internaţionale. În această categorie intră atât state din Orientul Mijlociu, precum Siria şi Iran, cât şi Coreea de Nord şi organizaţiile teroriste.

Oficialii NATO au subliniat în repetate rânduri şi că scutul nu are capacitatea tehnică de a intercepta rachetele lansate de Rusia.

Miercuri, Ministerul rus de Externe a subliniat că decizia de a instala scutul în România reprezintă o greşeală şi a afectat în mod direct securitatea naţională a Rusiei.

De asemenea, Ministerul de Interne de la Moscova a reiterate că instalarea unui scut american antirachetă în Europa, pe teritoriul României reprezintă o încălcare a Tratatului privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF).

Stoltenberg, despre cele trei divizii desfăşurate de Rusia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că a urmărit acţiunile recente ale Rusiei, precum desfăşurarea a trei noi divizii în vestul şi sudul ţării, afirmând că Moscova are o atitudine "asertivă" în plan militar, dar NATO nu îşi doreşte escaladarea conflictului şi un nou Război Rece.

"Am văzut informaţii despre aceste divizii de ceva vreme şi cred că acest lucru face parte dintr-un tipar pe care îl tot vedem de câţiva ani. Vorbim despre o Rusie tot mai asertivă, despre o acumulare masivă de forţe ruseşti, despre modernizarea sistemelor ofensive, de exerciţii militare mai frecvente şi mai aproape de graniţele NATO, însă ce este mai important este faptul că am văzut o Rusie care este dispusă să recurgă la forţa militară pentru a modifica graniţele în Europa, anexând ilegal Crimeea şi destabilizând estul Ucrainei", a spus Stoltenberg.

Secretarul general al NATO susţine că, tocmai din cauza acestui tipar al Rusiei, Alianţa Nord-Atlantică a reacţionat prin consolidarea apărării colective la cel mai înalt nivel de după finalul Războiului Rece.

"Avem o prezenţă sporită în partea de est a Alianţei, cu forţe şi capacităţi NATO şi aici în România şi ne-am consolidat capacităţile când vine vorba despre sporirea numărului de forţe dacă este necesar. Este o reacţie la acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina şi trebuie să reacţionăm când vedem un astfel de comportament pe o perioadă lungă de timp", a adăugat oficialul NATO.

Stoltenberg a precizat că NATO nu îşi doreşte o confruntare cu Rusia şi nu îşi doreşte "un nou Război Rece" şi va continua să depună eforturi pentru o relaţie constructivă cu Moscova.

"Considerăm că nu există nicio contradicţie între o apărare puternică, un comportament predictibil şi puternic din partea NATO şi ne dorim un dialog transparent şi reducerea riscurilor pentru că vedem că prezenţa crescută la graniţele noastre creşte riscurile de accidente şi incidente. Am văzut doborârea avionului rus deasupra Turciei, incidentul din Marea Baltică, am asistat la un comportament nesigur al aeronavelor ruseşti în preajma aeronavelor şi navelor americane. Avem nevoie de această combinaţie de putere şi angajament politic", a spus secretarul general al NATO.

Moscova va desfăşura două divizii noi în vestul ţării şi una în sud, pentru a contrabalansa prezenţa militară sporită a NATO în apropiere de graniţele ruse, a declarat miercuri ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de Russia Today.

“Ministerul Apărării ia o serie de măsuri pentru a răspunde consolidării militare a NATO la graniţa Rusiei. Până la sfârşitul anului, două divizii noi vor fi formate în Districtul Militar de Vest şi una în Districtul Militar de Sud”, a spus Şoigu.

Anterior, presa rusă a scris că divizii noi, cu 10.000 de militari fiecare, ar putea fi desfăşurate pe Rostov-pe-Don, în regiunea Smolensk (vestul ţării), şi în regiunea Voronej (sud-vestul ţării).

NATO va desfăşura 4.000 de soldaţi suplimentari în Polonia şi în cele trei ţări baltice, după ce Rusia a lansat mai multe exerciţii militare neanunţate în regiune, a anunţat săptămâna trecută secretarul adjunct al apărării Robert Work, citat de Wall Street Journal.

NATO vrea să contracareze consolidarea efectivelor militare ruse din Crimeea, peninsula anexată de Moscova în 2014, dar şi din Marea Neagră, regiune importantă din punct de vedere strategic atât pentru Rusia, cât şi pentru Occident, datorită resurselor energetice şi apropiere de Orientul Mijlociu.

În anul 2014, Alianţa a suspendat cooperarea cu Rusia din cauza rolului jucat de Moscova în conflictul din Ucraina. La rândul său, Kremlinul susţine că desfăşurarea de forţe NATO importante în apropiere de graniţele sale ar încălca Actul Fondator al relaţiilor NATO-Rusia, din 1997.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite