Iarna cu Rusia ante portas

„Hannibal ante portas”, îşi avertiza colegii senatori înţeleptul şi bine informatul Cicero, supravieţuitor profesionist al tuturor măcelurilor, epurărilor şi invidiilor de mărire sfârşite tragic ale unui timp cu adevărat al tuturor tragediilor.

Imperiul era atunci ameninţat de dorinţa disperată de libertate a unui prinţ ce avusese nenorocul să se nască pe tărâmuri barbare, dar şi să înveţe să lupte, să plănuiască strategii pe termen lung, să mintă şi să înşele ca un roman, în speranţa că, odată, Cartagina sa natală avea să-şi dobândească libertatea. Declanşând, pentru asta, cea mai mare ofensivă militară asupra Romei pe care Imperiul Etern avea s-o cunoască până târziu în istoria sa, când alţi barbari, triburile germanice, aveau să-l îngenuncheze definitiv, anihilând esenţa Imperiului Occidental al creştinătăţii.

Hannibal (ca şi Spartacus), luptând alături de romani, învăţaseră primul principiu al oricărei ofensive, cel ridicat mai târziu de Iulius Cezar la rang de ştiinţă militară: victoria se obţine atunci când ai reuşit să tai liniile de aprovizionare ale inamicului, obligându-l, în consecinţă, la mişcări disperate, dictate de presiunea timpului măsurat în proviziile rămase. Caz în care, dacă tu ai de partea ta timpul şi resursele pentru a gândi în termeni de mişcări strategice pe termen mediu şi lung, având şi marginea de manevră pentru a aplica tacticile necesare, adversarul tău, acum cu spatele la zid, nu va putea replica decât în termeni de supravieţuire. Aceasta, în termeni militari, fiind o strategie specifică, dar cu obiective limitate şi, evident, pe termen imediat sau foarte scurt. Obiective care, odată cu trecerea timpului, sunt reduse de la stadiul iniţial al poziţionării de forţe, cel al unor mase de oameni, la cel al unor persoane care-şi cauta scăparea....

Suntem acum, sau ne apropiem foarte tare, de un moment în care istoria spaţiului în care trăim ne face martori la o altă ciocnire posibilă de mari interese contradictorii. Poate încă nu total antinomice, de aceea nu amintim încă de declanşarea unui conflict regional, dar într-atât de diferite încât să provoace o ridicare masivă de scuturi, foarte asemănătore, ca imagistică şi mijloace propagandistice repuse în funcţiune, de perioada cea mai intensă a ceea ce se considerase a fi fost Trecutul Război Rece. N-a fost decât adormit, şi încă nici foarte profund.

A început din nou. Ferm, dur, fără menajamente. Are o miză uriaşă, de dimensiuni geo-politice globale: delimitarea spaţiilor de extindere viitoare ale UE şi NATO. Mişcare considerată naturală de cei care cred că trebuie respectată alegerea popoarelor din spaţiul ex-comunist. Dimpotrivă, considerată de Federaţia Rusă ca o acţiune direct ostilă şi ameninţând securitatea naţională. De aici, importanţa bruscă pe care o au, din nou, ţările din zona de contact între cele două spaţii, era să zic imperiale,  greutatea cu totul nouă a semnificaţiilor alegerilor care se desfăşoară în ţarile respective, considerate  pe drept cuvânt a fi un mesaj clar asupra voinţei naţionale a electoratelor respective dar şi a susţinerii pe care o vor da unui anumit tip de politică naţională dar în consens (sau nu) cu orientările (posibil mai ofensive) ale UE şi NATO.

Problema, cel puţin în acest stadiu, nu este militară. Sau, dacă vreţi, nu direct militară în termenii abordărilor clasice căci, ceea ce avem acum, este considerat de către unii analişti ai noilor şcoli de strategie militară, drept o primă fază a unui conflict major de tip îndelungat şi mari dimensiuni.

Şi, evident, ca orice abordare considerată de tip absolut nou şi revoluţionar, nu face decât să redescopere, cu adaosurile tehnologice ale prezentului, abordări strategice clasice. Cum ar fi aceasta privind, pe de o parte, difuzarea ştirii "Rusia ante portas" (sau, de cealaltă parte, "UE şi NATO ante portas") - parte componentă a unui război psihologic pentru impresionarea, derutarea şi demobilizarea adversarului şi demotivarea liniilor sale de comandă şi control. Dar şi, absolut real, identificarea marii vulnerabilităţi a momentului, cea care poate provoca daune imediate şi, pe cât se poate, sensibile pentru un număr cât mai mare de oameni.

De aici decizia ruşilor de a muta esenţialul operaţiunilor în sectorul războiului energetic, folosind pe cât se poate de mult în favoarea lor argumentul oferit de iminenţa perioadei de frig (cu temperaturi anunţate ca extreme pentru partea aceasta a continentului european). Ucraina rămâne exemplul tradiţional şi niciodată posibil de rezolvat printr-o decizie economică europeană într-atât de importantă ca să poată tranşa definitiv situaţia de partea taberei pro-europene din ceea ce este un foarte complicat joc de şah, deloc câştigat de tabăra favorabilă evoluţiei spre Europa. Spaţiul acestei confruntări sui-generis se va exinde oare odată cu anunţarea rezultatului alegerilor din Moldova din 30 noiembrie?

Foarte posibil. Se pregătesc pentru eventualităţi diverse programatorii politici din spaţiul euro-atlantic, căci, săptămâna viitoare spre exemplu, la Bruxelles este programată o reuniune cu participare semnificativă pentru a se încerca o terapie de reanimare a Parteneriatului Estic, poate vă mai amintiţi de această iniţiativă extrem de criticată a UE concretizată prin fiascoul de uriaşe dimeniuni de la Vilnius. Pentru următoarea reuniune, cea de la Riga, noul Preşedinte al Comisiei Europene a decis să-şi pună comisarul pentru extindere la treabă, drept care se organizează această reuniune, pentru a se vedea ce şanse ar mai putea să mai existe...Puţine sau deloc, spun  euroscepticii (cei care, tot săptămâna viitoare, în Parlamentul European, vor încerca să impună - fără şanse reale - o moţiune de mare scandal mediatic ce cere demiterea lui Jean Claude Juncker din cauza uriaşului scandal Luxemburg Leaks. Puţine sau deloc, susţin şi ruşii, cei ai căror propagandă în fostele ţări comuniste doritoare cumva să se îndrepte spre UE se bazează acum pe argumentul dat de Europa însăşi, amintind în acest context de promisiunea solemnă făcută de Juncker şi noua Comisie Europeană ca, pentrui cinci ani, să îngheţe procesul extinderii spre est a UE.

Neplăcută, complet neplăcută discuţie şi ultra-sensibilă zonă de argumentaţie dacă este dublată de reluarea, mai în subteran, mai pe faţă, a ameninţărilor cu sistarea sau reducerea aprovizionării cu gaze pe timp de iarnă. Argument de tip şantaj direct de care ruşii au mai uzat în trecut şi nu există motive de a crede că acum s-ar opri. Mai ales că, în mod evident,sancţiunile europene susţinute în forţă de SUA şi Canada, au început să-şi facă din plin efectul, cu un vârf proiectat exact tot pe perioada de iarnă.

Odată, mamele romane îşi înspăimântau copiii neascultători şoptindu-le la ureche "Hannibal ad portas!". Acum, strigătul de avertizare va privi, din nou, o Rusie ofensivă sau anunţând că-şi pregăteşte ofensivele (cu una dintre liniile de dezvoiltare, cea din Marea Neagră, pornind de la Sevastpol, noua bază pentru o dezvoltare de mari proporţii, cu TOATE tipurile de arme pe zona de sud-est european)? Sau, dimpotrivă, toate acestea nu sunt decât etapele (iarăşi necesare) ale unei escaladări de limbaj şi gestuale dintr-o retorică a ameninţării cu forţa inclusă în strategia globală a reaşezărilor de putere? Posibil. Numai că, să ne reamintim, pentru ca să dispară ameninţarea pe care o reprezenta Hannibal cu elefanţii săi, a trebui ca, totuşi, Hannibal să fie învins.

Porţile cetăţii nu mai sunt demult deschise. Cel mult, mai sunt deschise câteva dintre porţile mici, pentru aprovizionare. Ce urmează? Şi, mai ales, cât ne va costa răspunsul pentru acest răspuns mereu amânat de frica de a şti ce conţine, ca un răvaş cu veşti proaste lăsat pentru a fi citit a doua zi, din superstiţia că nenorocul ar putea fi gonit sau înşelat de aburii nopţii? Cred că nici noul Hannibal, dar nici adversarii săi, nu ştiu încă acest lucru. De asta, toată lumea, cu osârdie, se pregăteşte pentru orice eventualitate.   

Intrarea asta în iarnă e ciudată. Oare cum va fi primăvara ce urmează? Puţine lucruri se anunţă a sta la fel în peisaj...