Diplomaţia rusă, între eleganţă şi prejudecată
0
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti marchează, la 10 februarie 2013, Ziua Diplomaţiei Ruse - sărbătoarea celor ce îşi dedică viaţa susţinerii şi promovării intereselor internaţionale ale statului actual rus.
Cu acest prilej, luni, 11 februarie, la Sala de marmură a Cinematografului Studio va fi oferit un cocktail. Tot acolo va avea loc ceremonia de înmânare a Medaliei de stat „Puşkin” lui Florin Rotaru, directorul general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.
Apoi va urma deschiderea serilor de film rusesc, cu genericul „Medalion de familie - Aleksei Gherman” - în prezenţa autorului.
***************************************************
Dar cum vede lumea anului 2013, diplomaţia rusă?
Stereotipul unei ameninţări ruse împiedică stabilirea unui parteneriat real între Rusia şi NATO, asta este convingerea ministrului rus de externe, Serghei Lavrov.
"”Progresul spre un parteneriat autentic între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică este încă împiedicat de încercări de a exploata ideea ameninţării sovietice, care s-a transformat acum în ideea de ameninţare rusească. Ambele sunt viabile ", a declarat Lavrov, la Conferinţa de Securitate derulată recent la München.
"Chiar şi în perioada lipsei de resurse financiare, se poate vedea creşterea activităţii militare, în nordul şi centrul Europei, ca şi cum ameninţări la adresa securităţii au crescut în aceste regiuni", a mai spus el.
Lavrov a criticat, de asemenea, planurile NATO de a se extinde în continuare spre est, "ca şi cum nu au existat declaraţii, la nivel înalt, că menţinerea liniilor de demarcaţie, de pe continent, este dăunătoare."
"Propunerile noastre - cu privire la modul de a concretiza principiul securităţii indivizibile, care a fost în mod repetat declarat în documentele politice de către OSCE şi Consiliul Rusia-NATO -, din punct de vedere juridic şi practic, de lucru, rămân pe masă", a mai afirmat el.
Afirmaţii tipice unei diplomaţii când elegantă, când marcată puternic de o prejudecată. Aceea a încercuirii, de facto, a Federaţiei Ruse, de ameninţări generate, tacit, de peste Ocean.
Înainte de a trece în revistă repere care confirmă proverbul românesc că dracul (occidental) nu este atât de negru, cum voit pare a fi perceput la Moscova, trebuie arătată şi faţa cealaltă a monedei.
Ideea de ameninţare ex-sovietică este o realitate. Nu o iluzie. Cine are îndoieli să privească spre Transnistria - ocupată şi azi de trupele ruse -, deşi acest teritoriu este recunoscut de O.N.U. ca parte a Republicii Moldova.
Criza financiară afectează şi Rusia, ceea ce nu a generat deloc amputarea planului ambiţios de modernizare amplă a forţelor armate, ale federaţiei răsăritene.
Iar dorinţa unor ţări ex-sovietice, de a intra în NATO, este motivată şi de intervenţia militară rusă, mai degrabă imperială decât legitimă, în Georgia, în vara anului 2008.
Securitatea indivizibilă? Asta nu înseamnă că doar Moscova decide cine şi când devine agresor, aşa cum a probat-o intenţia Kremlinului de a avea acces la butonul roşu al viitorului scut anti-rachetă al NATO, pentru a bloca, sau nu, interceptarea unor rachete trase spre comunitatea europeană, din Orientul Mijlociu sau Asia.
Dincolo de mesajele menţionate, ale şefului diplomaţiei ruse - cu impact mai mare doar la cei informaţi unilateral, care trebuie convinşi de pericolul agresiunii americanilor şi a aliaţilor lor europeni -, realitatea este că, la Bruxelles, Consiliul Rusia-NATO a lansat o strategie de cooperare pentru anul 2013.
Strategia prevede coordonarea pe timpul executării misiunilor anti-piraterie de către navele de război, prin dotarea lor cu un sistem de comunicare unic.
Eforturi comune vor fi făcute în: lupta împotriva terorismului, efectuarea operaţiunilor de salvare pe mare, acordarea de sprijin logistic şi extinderea programelor de schimb militare.
Rusia va lua parte şi la antrenamentele antiteroriste ale NATO "Cer vigilent", în a doua jumătate a anului 2013. Instruirea comună se va focaliza pe măsurile de combatere a terorismului, în domeniul transportului aerian.
Dar neîncrederea persistă, la Moscova. Astfel, referindu-se la scutul occidental de apărare antirachetă, şeful Statului Major al armatei Rusiei, generalul-colonel Valeri Gerasimov şi-a exprimat speranţa că NATO nu intenţionează să consolideze securitatea sa în detrimentul securităţii ruşilor.
Mai diplomat decât ministrul rus de externe, generalul Gerasimov a dovedit spirit constructiv: "Suntem gata să continuăm discuţiile privind o analiză comună a condiţiilor stabilirii unui cadru de cooperare posibil în apărarea antirachetă, în Europa. Avem aceleaşi preocupări ca şi înainte, şi sperăm că alianţa va lua măsuri pentru a le elimina. Noi am fost foarte deschişi cu colegii noştri, pe această chestiune. Noi încercăm să le explicăm, precum şi să demonstrăm, cu ajutorul unor simulări pe computer, baza preocupărilor noastre."
Generalul Gerasimov este adeptul unei interacţiuni mai strânse între NATO şi OTSC, respectiv Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă. Una care ar putea produce "rezultate pozitive" în Afganistan şi regiunea adiacentă acestui stat.
OTSC este o organizaţie interguvernamentală militară compusă din Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia şi Tadjikistan.
Reprezentantul special al secretarului general al NATO, pentru Caucazul de Sud şi Asia Centrală, James Appathurai, i-a asigurat pe oficialii ruşi că şi după 1 ianuarie 2015, NATO va fi prezent în Afganistan, prin asumarea unui rol auxiliar, de sprijinire a autorităţilor afgane.
Asta ca urmare a temerii exprimate de generalul Gerasimov, conform căreia "reducerea viitoare semnificativă a contingentelor militare ale Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF) poate provoca activizarea mai mare a forţelor radicale din această ţară".
Cu toate astea, Rusia şi NATO vor coopera şi prin organizarea de exerciţii militare comune în acest an, vizând combaterea terorismului, a pirateriei, dar şi operaţiuni de salvare maritime. Schimburi de experienţă, pe plan logistic şi al celui specific mediului academic militar sunt de asemenea pe agenda anului 2013.
Dincolo de nemulţumirile exprimate de ministrul rus de externe şi de podul cooperării dintre Rusia şi NATO există şi rezerve - temeinic motivate - la nivelul Cartierului General al Alianţei Nord-Atlantice.
Astfel, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a afirmat: "Noi nu avem informaţii detaliate despre viitoarele exerciţii militare ruse. Un lucru extrem de important pentru a demonstra deschiderea şi transparenţa deplină atunci când vine vorba de exerciţii militare " aici fiind vizat cel numit (oare de ce tocmai aşa?) Occident 2013, pe care Rusia şi Belarus l-au planificat pentru luna septembrie.
Şi dacă şeful diplomaţiei ruse se plângea de intensificarea activităţii militare a NATO, în nordul Europei, cele trei state baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la numărul tot mai mare de trupe ruse staţionate în apropierea frontierelor lor! 1-1?...
În replică, NATO va menţine strategia pentru Marea Baltică – cea adoptată la summitul de la Chicago, din anul 2012 - pentru apărarea aliaţilor din zonă, alături de care, plus Polonia, va derula acolo un exerciţiu militar, în acest an.
"Noi nu considerăm Rusia o ameninţare la adresa NATO, iar NATO, cu siguranţă, nu constituie o ameninţare la adresa Rusiei - a precizat Rasmussen - dar avem toate planurile pregătite pentru a proteja şi apăra aliaţii."
Dincolo de dialogul existent, oficial amiabil, dus în cadrul Consiliului NATO-Rusia, Kremlinul mizează pe restrângerea dezacordurilor avute cu Casa Albă, printr-un dialog echitabil şi respectuos – sintagma ultimă aparţinând ministrului rus de externe Serghei Lavrov.
Principiile respectului reciproc şi al echitabilităţii sunt salutare, între superputerea lumii şi puterea regională Rusia. Beculeţul de alarmă se aprinde atunci când lor li se adaugă precizarea – tot a şefului diplomaţiei ruse – “luarea în considerare a intereselor reciproce”. Nefericită expresie!
Trimiterea, nedorită, la Pactul Ribbentrop-Molotov, fiind implicită. Asta cel puţin din punctul de vedere al statelor văduvite de porţiuni substanţiale, din teritoriile lor naţionale, care şi azi sunt subiectele intereselor politice clasificate ale Moscovei, deşi arealurile respective nu mai fac parte, acum, din Federaţia Rusă.
Aşa este – de pildă - şi cazul Republicii Moldova, Al Doilea Stat Românesc, constituit pe ceea ce a rămas din Basarabia istorică şi ţinut sub o presiune politică, economică şi militară menită a obliga patru milioane de europeni să rămână sub cnutul imperial rus.
O chestiune intolerabilă în Europa veacului XXI.
"Vom lucra împreună pe probleme de siguranţă, în beneficiul ţărilor noastre şi a securităţii internaţionale.” Sună frumos enunţul lui Lavrov, dar viaţa bate filmul geopolitic produs la Moscova.
Putin nu este Stalin. Chiar dacă recent a declarat, pentru câteva ore, redenumirea actualului oraş Volgograd, cu apelativul Stalingrad, în amintirea crâncenelor bătălii, din acea regiune, în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Iar Obama, cu siguranţa dată de ultimul său mandat prezidenţial, nu are ce concesii să facă omologului rus.
Republica Moldova şi alte state partenere, din spaţiul ex-sovietic, sunt deja în zona de interes a democraţiilor consolidate.
O opţiune ireversibilă. Şi deloc timorabilă de demonstraţii de forţă, oriunde ar fi derulate acestea.
Diplomaţia rusă poate depăşi, dacă va dori, prejudecăţi asumate în virtutea unor înverşunări mai degrabă prezidenţiale, nu ca efect al unor analize realiste, cu concluzii prezentate curajos la Kremlin.
Nostalgia preşedintelui Vladimir Putin, după perioada în care URSS era egala SUA nu mai este un secret pentru nimeni. Opţiunea sa personală fiind invalidată de aspiraţiile tinerei generaţii din Rusia. Care vrea să trăiască cu libertăţile din Occident.
Dar, mortul – colosul imperial sovietic – de la groapă nu se va mai întoarce.
Realităţile geopolitice instituite după anul 1989, în Europa, trebuie respectate. Şi asta nu face diplomaţia rusă atâta timp cât politica excluderilor programate, precum a României, de la tratativele privind viitorul Transnistriei, continuă pe un ton arogant.
Place sau nu, Rusia nu mai este egala Statelor Unite.
Nici a Chinei.
Ci doar o putere regională, care merită exact respectul pe care Federaţia Rusă îl acordă fiecărui interlocutor în parte.
Iar la acest capitol, în relaţia cu România, orgoliul Kremlinului, exprimat public sau manifestat tacit, nu face decât să dăuneze unui viitor dezirabil a fi abordat de o manieră constructivă.
Se încarcă comentariile...
